Un veac de identitate: teatru și cultura europeană după 1918

Mult zgomot pentru nimic

Chiar și după 100 de ani, arta ne unește!

Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare a început ieri şi se desfăşoară până în 17 septembrie la Bucureşti.

Acest proiect se înscrie în zona de deschidere europeană a României şi a Bucureştiului şi transmite un semnal al unităţii europene, al diversităţii şi creativităţii ţărilor din zona Central şi Est europeană, precum şi, dincolo de disensiunile istoriei, valorile umaniste comune.  “Festivalul este o întâlnire a identităților și energiilor creatoare, iar din titlu trebuie să reținem două cuvinte: Națiuni– independent și unitate – și Centenar – peren”,

10 țări europene sărbătoresc, în anul 2018, 100 de ani de la afirmarea lor ca naţiuni: România, Polonia, Austria, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Cehia și Republica Moldova. Timp de 8 zile, Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare aduce la București spectacole de teatru, spectacole de jazz, conferințe, expoziții de fotografie, filme și poeți din toate aceste țări, reunind culturile atât de diverse sub umbrela sărbătoririi celor 100 de ani.

Prima zi a festivalului a fost deschisă cu filmul Falsificatorii de bani, regia Stefan Ruzowitzky (Austria), la Sala Perpessicius a Muzeului Naţional al Literaturii Române. De la ora 18,30, la Sala Galateca de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a avut loc vernisajul expoziţiei colective Confluenţe 100.

„Conceptul expoziţiei este recrearea unui traseu personal, atât prin temele abordate, cât şi prin tehnica folosită, pentru fiecare artist invitat. Temele subiective sunt reunite prin conceptul predominant – acela al libertăţii şi al libertăţii de exprimare, ca parte esenţială a valorilor europene”, se arată în prezentarea expoziţiei.

Artiştii care expun sunt Arina Ailincăi (România), Aigars Bikse (Letonia), Teodor Buzu (Republica Cehă), Zuzu Caratănase (România), Maja Demska (Polonia), Manfred Egger (Austria), Alzbeta Josefy (Estonia), Voldemars Johansons (Letonia), Martin Kocourek (Republica Cehă), Alena Kotzmannova (Republica Cehă), Iurie Matei (Republica Moldova), Dragoş Pătraşcu (România), Ghenadie Popescu (Republica Moldova), Rimas Sakalauskas (Lituania), Kristina Sereikaite (Lituania), Mariana Ştefaneţ (Republica Moldova), Antal Vasarhelyi (Ungaria).

Tot în prima zi a evenimentului, de la ora 20,00, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române, a avut loc un spectacol-recital de poezie susţinut de Mircea Dinescu, urmat, de la ora 21,00, de filmul polonez Structura cristalului, regia Krzysztof Zanussi.

Tot ieri a putut fi urmărit spectacolul Noaptea străbunilor de Adam Mickiewicz, regia Piotr Tomaszuk (Teatrul Wierszalin, Polonia), la Teatrul de Comedie, Sala „Radu Beligan”.

Noaptea străbunilor

Astăzi, la Sala Perpessicius, la Muzeul Național al Literaturii Române, la ora 18.00: Proiecție de film – 322, regia Dusan Hanak (Slovacia, 1967).

Teatrul Dramaturgilor Români găzduieşte, de la ora 17.00, Corp urban de Catinca Drăgănescu, regia Catinca Drăgănescu.

Catinca Draganescu

Ion Caramitru şi Aurelian Octav-Popa vor putea fi ascultaţi, cu recitalul Dor de Eminescu, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, la ora 18.00.

Grădina MNLR, Muzeul Național al Literaturii Române găzduieşte la ora 19.30: Lecturi publice de poezieInga Gaile (Letonia), Florin Iaru ( România), Ștefan Manasia (România), Dawid Mateusz (Polonia), Andra Teede (Estonia), Ilona Witkowska (Polonia)

Moderator: Mircea Dan Duță

Muzică: Recital Tinere Talente, interpretat de artiști muzicali sustinuți de Fundația Principesa Margareta a României

La ora 20.00: Spectacol-recital – 100 de ani de poezie, susţinut de George Mihăiță, Maia Morgenstern și Horațiu Mălăele

Muzica: Ion Bogdan Ștefănescu

George Mihăiţă

 

Grădina MNLR, Muzeul Național al Literaturii Române: Proiecție de film – Piața Mântuitorului, regia Joanna Kos-Krauze & Krzysztof Krauze (Polonia, 2005)

Miercuri, 12 septembrie, la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi din nou la Teatrul de Comedie, la Mult zgomot pentru nimic de W.Shakespeare, regia Andrei Şerban, producție Teatrul de Comedie

Regizorul Andrei Serban acorda un interviu agentiei de presa Mediafax, pe scena Operei Nationale din Bucuresti, miercuri, 24 august 2016. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Joi, 13 septembrie, la ora 19:00, este programat la Teatrul Național București,  Sala Studio, spectacolul Teatrului Slovac de Cameră, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievich, regia Marian Pecko,

Vineri, 14 septembrie, la ora 20.00, sunteţi invitaţi la Teatrul Dramaturgilor Români la producţia Fata Morgana de Dumitru Solomon, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

Sâmbătă, 15 septembrie, în acelaşi loc, la ora 17.00, nu rataţi Despre tandreţe de Matei Vişniec, regia Felix Alexa.

Felix Alexa

La Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Pictură, evoluează tot sâmbătă, la ora 20.00, actorii Teatrului Eugène Ionesco (Republica Moldova) în spectacolul  Căldură în noiembrie de Yana Dobreva, regia Petru Vutcărău.

 

Duminică, 16 septembrie, la ora 19:00, la Teatrul Național București este programat  Clasa noastră de Tadeusz Slobodzianek, regia Yana Ross, producție a Teatrului Național Dramatic Lituanian,

 

Luni, 17 septembrie, la ora 20.00, la Teatrul de Comedie, o întâlnire cu titlul Saeculum – Suită vocal instrumentală în şapte tablouri de Mircea Tiberian, pe versuri de Paul Celan, Wislawa Szymborska, Asko Klinnap, Nichita Stănescu

Mircea Tiberian – Saeculum – Suită vocal instrumentală în şapte tablouri

În cadrul Festivalului va avea loc Conferința Internațională Un veac de identitate: teatru și cultură europeană după 1918.

Organizat în parteneriat cu Secția Română (Teatrologie) a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) și Departmentul de Studii Teatrale al UNATC „I.L. Caragiale”, evenimentul reunește specialiști români și străini pentru a discuta despre rolul teatrului în definirea identităților naționale din spațiul central și est european. Prezentările și dezbaterile se vor referi așadar cu precădere la România, Polonia, Țările Baltice, Cehia și Slovacia.

Conferința are loc miercuri, 12 septembrie, începând cu ora 10:00, la Salonul Carol I al Bibliotecii Central Universitare „Carol I” din București și este moderată de profesorul Octavian Saiu, Secretar General Adjunct al AICT și Președinte al Secției Române AICT (Teatrologie).

Criticul si profesorul Octavian Saiu

„Ca oglindă a vieții dintotdeauna și pentru totdeauna, teatrul oferă cea mai exactă imagine a lumii moderne. Dintre toate artele, a fost cea mai aproape de societate, de schimbările și parcursul diferitelor comunități. Pornind de la aceste adevăruri atât de cunoscute, conferința Un veac de identitate: teatru și cultura europeană după 1918 aduce la București critici și unversitari de elită pentru a radiografia istoria recentă a artelor spectacolului în națiunile centenare. Lucrările lor vor analiza în detaliu un fenomen complex, care reflectă transformările unor țări pentru care arta teatrului a fost și refugiu, și templu, și platformă de dezbatere”, explică Octavian Saiu – moderator al Conferinței.

 

 

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.