Mii de oameni în pericol

Unde s-ar putea repeta incendiul devastator de la Londra

Bloc termoizolat parţial în Piața I.C. Brătianu

Un timișorean a fost audiat azi, în premieră, în plenul ședinței Consiliului Local. El vrea să le demonstreze consilierilor municipali că incendiul devastator care a cuprins anul trecut un bloc turn din Londra, în urma căruia au murit peste o sută de persoane, s-ar putea produce în orice moment și la Timișoara.

Răspunsul ISC Timiş

Nicolae Bîrsan aduce probe scrise în fața consilierilor locali din care rezultă că administrația Robu ar fi eludat legea în ceea ce privește anveloparea termică a mai multor blocuri din municipiul de pe Bega. În opinia sa,  ilegalitățile  comise de către aparatul executiv al Primăriei Timișoara pune în pericol viața a mii de cetățeni care, fără să știe, locuiesc în niște blocuri cu risc mare de incendiu. Acest lucru s-ar datora faptului că lucrările de anvelopare au suferit o serie de modificări ilegale după efectuarea licitațiilor de atribuire.

Nicolae Bîrsan

„Schimbarea Proiectului și a Caietului de sarcini este o practică ilicită și uzuală la Primăria Timișoara. În cazul de față este vorba, concret, despre blocul cu zece nivele situat în Piața I.C. Brătianu, unde polistirenul expandat EPS100 a fost înlocuit cu polistiren expandat EPS80, micșorând astfel siguranța locatarilor în caz de incendiu. Pe lângă acest lucru, important de precizat este și faptul că o mare parte a celorlalte lucrări înscrise în contractul de execuție nu au fost executate de către câștigătorul licitației, altele fiind executate parțial, așa cum rezultă și din răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcții, filiala Timiș. Este vorba de înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, închiderea balcoanelor, lucrări executate parțial, dar și izolarea termică a soclului, sau refacerea trotuarelor, operațiuni care nu s-au executat deloc. Nu înțeleg cu a putut Administrația Robu să recepționeze lucrări nefinalizate. Principale problemă este însă cea legată de pericolul ridicat de incendiu care ar putea cuprinde întreg blocul, în cazul unei deflagrații accidentate în vreun apartament, sau orice altă sursă de foc“, a declarat, pentru cotidianul.ro, Nicolae Bîrsan.

Acesta a mai precizat că motivul, făcut public de către autoritățile competente în urma dezastrului produs la Londra, după ce un bloc turn cu 27 de etaje a luat foc, a fost faptul că la anveloparea acestuia s-au folosit materiale mai ieftine și de proastă calitate, dar și mai puțin rezistente la foc. În urma incendiului au murit peste o sută de persoane. Surse din cadrul DNA ne-au declarat că dosarul penal deschis de către procurorii anticorupție în anul 2014, în ceea ce privește unele posibile ilegalități comise la anveloparea blocurilor din Timișoara, în mandatul Robu, este în continuare în lucru. În acest dosar  plângerea depusă vizează nominal două persoane, Culiță Chiș, directorul Direcției Tehnice, și primarul în exercițiu, Robu Nicolae.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.