Uniunea bancară, cea mai amplă cedare a suveranităţii naţionale din istoria europeană

Summitul de săptămâna trecută al liderilor din zona euro a fost important pentru faptul că ce s-a decis acolo va schimba viitorul Europei. Uniunea bancară este un instrument atât de puternic, încât ar putea uni nucleul UE, dar separându-l în acelaşi timp de restul. Este mai util să te gândeşti la uniunea bancară ca la un proiect politic pe termen lung decât ca la un instrument de soluţionare a crizei. În funcţie de viziune, ar putea fi monumental sau irelevant, este de părere editorialistul pe probleme economice europene, Wolfgang Münchau, de la cotidianul Financial Times.

Uniunea bancară spulberă două iluzii care au însoţit crearea monedei euro – una din zona euro în sine, cealaltă din afară. Prima a fost aceea că o uniune monetară minimalistă ar fi sustenabilă. Outsiderii au cedat iluziei unei false selecţii de meniu: capacitatea de a alege cu multă grijă zone de integrare europeană la care să se participe. S-a dovedit că a rămâne în interiorul UE, dar în afara zonei euro nu este sustenabil.

Pe măsura ce timpul trece, zona euro va uzurpa UE, consideră Münchau. Va avea propria uniune bancară, propriul buget, propria uniune politică şi în cele din urmă propria piaţă unică – lucru care nu este posibil acum legal. Motivul fundamental pentru care Marea Britanie se îndreaptă în prezent spre o probabilă ieşire, sau cel puţin marginalizare, nu este un premier eurosceptic, ci decizia luată în urmă cu 15 ani de a nu adera la euro.

Uniunea bancară şi diferiţii ei ”veri” constituie cel mai mare act de integrare politică în Europa de la crearea Comunităţii Economice Europene acum 55 de ani. ”Eu cred că ei vor fi chiar mai mari decât euro în sine, deoarece sunt o încălcare semnificativă a suveranităţii naţionale pe mai multe niveluri”, este de părere Münchau.