Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un microbuz încărcat cu mobilă, unsprezece cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, care intenționau să intre ilegal în România. Aceștia au fost predați autorităților bulgare.
Șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia, doi cetățeni români, au fost arestați preventiv pentru trafic de migranți.
„În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul mijlocului de transport, ascunși în partea din față a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier, unsprezece cetățeni străini”, susține Poliția de Frontieră.
Aceștia sunt cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, nouă bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 37 ani și doi minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani.
„Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria și intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen”, spun polițiștii.