USR și AUR îi cer lui Iohannis să nu promulge legile Justiției

USR îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile justiţiei în forma actuală şi consideră că decizia Curţii Constituţionale de respingere a sesizărilor USR privind aceste legi, în lipsa unui aviz al Comisiei de la Veneţia, arată că „CCR a ajuns un simplu instrument politic”.

„CCR a ajuns un simplu instrument politic. S-a degradat până la un nivel foarte jos, de alarmă. Ori de câte ori e o speţă cu miză politică, deciziile sunt preponderent politice, mai puţin juridice. CCR a devenit un fel de legiuitor, îşi arogă puteri pe care nu le are, tranşează dispute politice. Astăzi, a decis că legile justiţiei sunt constituţionale. În primul rând, CCR trebuia să amâne soluţionarea obiecţiilor până la pronunţarea avizului Comisiei de la Veneţia. Raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia se va da pe 16 noiembrie, timp suficient şi pentru coordonarea cu calendarul legat de ridicarea MCV şi aderarea la Schengen”, a afirmat deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, conform unui comunicat al USR.

El a susţinut că în cele aproximativ 100 de pagini de argumente depuse de USR existau suficiente temeiuri pentru declararea neconstituţionalităţii unor articole din noile legi ale justiţiei.

USR îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile justiţiei în forma actuală şi să aştepte pronunţarea Comisiei de la Veneţia.

„Un preşedinte responsabil nu poate încuraja oligarhizarea justiţiei, aşa cum a gândit ministrul Cătălin Predoiu. În caz contrar, se poate crede că preşedintele preferă un sistem judiciar slab, anemic raportat la înfăptuirea actului de justiţie pentru omul de rând, dar puternic ca scut pentru camarila politică iubitoare de BMW-uri şi ca instrument de anihilare a adversarului politic”, mai transmite USR.

În opinia lui Stelian Ion, legile justiţiei în forma actuală sunt „nocive” şi în mod normal nu s-ar putea ridica MCV.

„În mod normal, cu aceste legi nocive care ne aruncă înapoi în perioada neagră a justiţiei comandate de la partid din vremea Năstase-Stănoiu, nu s-ar putea ridica MCV. Iohannis va miza totul pe negocierile politice şi pe jucarea cărţii poziţiei geostrategice a României. Doar aşa s-ar mai putea ridica MCV, nicidecum pentru că România a înregistrat progrese şi a îndeplinit toate obiectivele din MCV”, a este de părere deputatul USR.

Potrivit acestuia, este nevoie de o reformă a CCR. „În România nu se vor putea face reforme pe baze constituţionale solide pentru că CCR va juca de fiecare dată politic. USR va depune săptămâna viitoare un proiect legislativ de reformă a CCR pentru a nu mai permite acestei instituţii să facă atât de uşor jocuri politice”, menţionează USR.

Și AUR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile Justiţiei, „care încalcă principiul statului de drept”, şi să le retrimită în Parlament pentru reexaminare, reprezentanţii partidului menţionând că prin eliminarea sancţiunii disciplinare pentru magistraţii care nesocotesc deciziile CCR şi cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, România devine „un fel de sat fără câini”, în care orice abuz e permis.

„Decizia de azi a Curţii Constituţionale reprezintă o trădare a fundamentelor statului român! Constituţia României nu doar a fost slăbită după decizia de azi a CCR, ci a fost pur şi simplu călcată în picioare. Curtea Constituţională a devenit un breloc agăţat la cureaua coaliţiei de guvernare. Prin eliminarea sancţiunii disciplinare pentru magistraţii care nesocotesc deciziile CCR şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, România devine un fel de sat fără câini, în care orice abuz e permis şi poate rămâne nesancţionat (…). Curtea Constituţională a fost îngenuncheată de către coaliţia PSD-PNL-UDMR în regimul Iohannis”, precizează AUR, joi, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Legea fundamentală a ţării „nu mai contează” după votul din Parlament, iar de astăzi ea „şi-a pierdut inclusiv instituţia care ar fi trebuit să o apere”.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale justiţiei adoptate în Parlament, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Este vorba despre Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea organizării judiciare şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

6 Comentarii

  1. Extrema dreapta si extrema stanga isi dau mainile la greu!Dupa ce ajung la putere ,unii pe altii se arunca in puscarii!Doua partide de NIMIC!

  2. Practic, Curtea Constituțională se autodesfiintează în favoarea CJUE, deci Constituția României poate fi aruncată la gunoi !
    Mai e cineva care nu înțelege ca România a devenit o Colonie Marginală Eșuată ??

  3. In aceasta situatie Romania nu mai are nevoie de CCR. A devenit o instututie inutila si extrem de scumpa pentru romani.

  4. N-are cum, chiar el a cerut Legile astea cinstite, pe bune ?

  5. E momentul sa desfiintam Curtea Constitutionala si sa le retragem judecatorilor pensiile speciale grase. Chiar ei au decis ca sunt inutili.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.