Valeriu Gheorghiţă: România a intrat în scenariul Lombardiei

Președintele CNCAV, colonel dr. Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat, joi, cu doza 3 de vaccin la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, din Capitală.

El a fost întrebat cât de departe este România de acum, cu mii de cazuri de COVID-19 zilnice și mii de pacienți care așteaptă în ambulanțe sau în UPU un pat de terapie intensivă. El a spus că România e deja acolo.

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgență sunt asaltate. Sunt copleșite în momentul de față de pacienți diagnosticați cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgențele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi și care generează victime care au nevoie de asistență medicală”, a spus Gheorghiță.

Acesta afirmă că situația este „extrem de complicată”, pentru că valul 4 este foarte agresiv.

Coordonatorul CNCAV a făcut un nou apel pentru respectarea măsurilor de protecție și pentru vaccinare, spunând că pe cei bolnavi sau pe cei decedați azi poate nu îi cunoaștem, dar cei de mâine pot fi prietenii sau rudele noastre.

Valeriu Gheorghiță a spus că numai dacă rămânem solidari și respectăm măsurile de prevenție putem reușit să depășim valul 4. Dacă nu respectăm, este „extrem de complicat”.

„Putem să creștem cât putem numărul de paturi la Terapie Intensivă, putem să extindem capacitatea de internare. Lupta nu va fi în felul acesta câștigată! Trebuie să limităm numărul de cazuri care apar zilnic. Ne uităm la toate sistemele de sănătate mult mai performante decât sistemul medical românesc. Toate au fost depășite de numărul foarte mare de cazuri. Varianta Delta are o capacitate foarte mare extraordinară de a genera mii și mii de cazuri în fiecare zi pentru că avem sute de mii de persoane care nu au niciun grad de protecție, nici după trecerea prin boală, nici după vaccinare”, spune Gheorghiță.

Acesta spune că fără respectarea măsurilor de protecție, fără respectarea regulilor precum igiena, masca de protecție, distanțarea și vaccinarea nu putem să câștigăm lupta cu coronavirusul.

„Ne uităm la raportările zilnice. Poate că sunt persoane pe care nu le cunoaștem astăzi, dar mâine pot fi prietenii noștri, pot să fie rudele noastre, pot să fie cei dragi nouă, așa încât fiecare persoană care astăzi respectă regulile, care astăzi se vaccinează va da posibilitatea altor bolnavi, cu alte boli, să poată să fie internați în spitale, va elibera un loc la ATI, va lăsa un pat liber așa încât, dragi români, vă rog să aveți încredere în noi, în medici, indiferent de situația pe care o avem astăzi în România”, mai spune președintele CNCAV.

Joi a fost înregistrat un record absolut al persoanelor care au decedat din cauza COVID-19: 328 de decese. Au fost înregistrate 14.744 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. În spitale erau internați cu COVID-19 14.569, iar dintre ei, 1.513 erau internați la ATI. Din totalul pacienților internați, 400 sunt minori, 377 fiind internați în secții și 23 la ATI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

33 de Comentarii

  1. Valeriu Gheorghiţă: România a intrat în SCENARIUL Lombardiei, repet SCENARIUL.
    Ni se dă mură-n gură și tot nu priceem.

  2. Păi da,.. musiu doktor general.. Și mătăluță ce pui mei păzești ?? Ești doar pe post de băgător de seamă, care anunță scorul ?? Nu crezi că ai alte sarcini concrete de a opri pandemia ?? Nu vezi cum imbecilii și azi fac paranghelii, fac parascheva și fac gargară peste tot pentru ”libertate”.. Nu crezi că e cazul să le pui piciorul in prag ?? Sau pentru asta șeful aurit in turba și din merțan nu ți-a dat voie..

  3. Mulțumiți dezmățului de la mare unde inconștiența prostiei a ajuns la cote maxime,de la terase, cluburi, untolduri si alte scalambăieli zgomotoase ,parcă românii au crescut doar în distracții si topăieli cu
    părinți bastani..s-au redus criminal măsurile de preventie s-au mai făcut si manifestații anticovid, mască, etc.si acum se culeg roadele..mai vin scolile …principalul să ne injectăm…capul infantil dar politruc rămâne să desăvârșească.Tviziunile nu mai pot de fericire cu ”brekinus”si alarmisme ca la război.scapă cine mai are zile..Hainele noi ale împăratului..sintem în crul gol, și alegem șefi…nababi

  4. Al dracului de globalisti. După 2 ani de reprezentații teatrale, cu multe spectacole huiduite si-n care s-a aruncat cu roșii și oua in actori și regizori, tot nu vor ca să schimbe scenariul?
    PS. Suntem convinși ca Gheorghiță s-a referit la inceperea industrializarii, de tip Lombardia. Tare. Programul de investiții l-a primit de la unul care atunci când trebuia ca să fie ales premier în Parlament, a refuzat și s-a înscris la proba de maraton. O fi același personaj cu cel căzut pe treapta a doua a liceului si-n Parlament?

  5. @Calin, spitalele sunt pline de tembeli nevaccinati, nu mai sunt locuri. Urmatorul tembel grav bolnav probabil va crapa. Nu putem construi spitale la fiecare colt de strada ptr ca rumunu (si bulgaru, cele mai natii dintre toate, talpa EU) tembel stie el ca nu e bine sa se vaccineze ptr ca ori nu exista virusul ori Bill Gheits vrea sa-i injezeze un robot de bucatarie in fund. Dar cand da de boala da fuga la spital ptr a fi vindecat desi tratament curativ nu exista ptr COVID, se trateaza doar simptomele. Si face asta cu pretentia ca ala bolnav de cancer, HTA, diabet …etc sa fie trimis acasa, ptr ca el tembelul care ar fi putut evita spitalizarea nu a vrut s-o evite. Joaca viata lui dar si a altora la ruleta ruseasca.
    Ca sa nu spun ca celalalte spitale se inchid ptr ceilalti bolnavi ca sa se transforme in spitale COVID. Cu ce au gresit ceilalti bolnavi, non COVID, care sunt trimisi acasa cu mesajul ca daca mai traiesc peste 2 luni sa vina din nou cand vor fi intrebati cu consternare ca de ce vin atat de tarziu, ca nu se mai poate face nimic sau ca raman cu sechele!!!!

  6. Nu cred ca colonelul ghita sau iohanis s-au vaccinat..e fake news pentru fraieri..

  7. O sa fim si noi la fel de bogati ca aia din Lombardia? Intreb si eu pentru un prieten

  8. Ca să intrăm în scenariul Lombardiei trebuie să luăm niște poze din 1977 de la morgile pline, cum au făcut italienii, să le prelucrăm cu photoshopul și să spunem că sunt de azi. Mai scoatem niște sicrie chinezești, punem niște coroane din hârtie creponată pe ele și spunem în presa miluită că sunt pline cu cadavre. La fel au făcut și italienii. Problema e că oamenii nu au uitat că așa a fost în Lombardia. Oamenii erau vârâți cu forța în case în timp ce armata americană mărșăluia la liber pe străzi pentru că era în aplicație. NIci asta n-am uitat, Gheorghiță. Mă rog, o să avem și diferențe. Coordonatorul lockdownului italian nu era rujat și îi plăceau femeile.

  9. Titlul corect ar trebui sa fie: Romania Normala, Romania lucrului bine facut pas cu pas a intrat in scenariul Lombardiei. Romania guvernului meu, Romania parlamentului meu a fost condusa in catastrofa.

  10. Mare cretin,analfabet,impostor poate fi acest individ prost care asculta de securisti el fiind doar un dobitoc care recita astfel de ineptii!
    Din pacate acesti cretin au pus umarul la o instabilitate sociala foarte urita:saracirea populatiei duce inevitabil la astfel de situatii!
    Din vacate acest virus al prostiei sa propagat si acctioneaza in toata lumea!

  11. ce medicamente revolutionare au adus in tara? Ce medicamente sunt in farmacii pentru tratamentul ambulatoriu si preventiv ,pentru a nu se ajunge in spitale?Ce medicamente pentru cresterea imunitatii sunt?Ce au occidentali,chiar ungurii si noi nu avem? la nooi tot Kaletra se foloseste? Au luat legatura cu medicii specialisti din tara care au tratat bolnavii ,cu succes si nu s-a ajuns cu ei la ATi.Ori,nu>Arafat,Rafila,Tatarul Musta si alti,,mari specialisti,,ale caror mutre ne-am saturat sa le vedem la TV,nu stiu decat de vaccin,de izolare,de restrictii,de protocoale primite din afara ,cu medicamente pe care alti nu le mai folosesc>De ce dr Oprescu s-a tratat in spital cu alte medicamente decat se trateaza restul pacientilor in spital?Oare de ce in lookdown anterior ,firmele montau Instalatiile 5G? De ce atata graba cand noi eram inchisi in casa>Pentru ei ,Arafat le-a dat voie?Cine deversa in look down in canalizarile oraselor inlook down substante toxice non stop? Acolo nu puneti piciorul in prag?

  12. Soferul, dupa ce s-a rasturnat cu tirul de incompetenti in prapastie ne anunta ca situația este „extrem de complicată” ??

  13. Deh, astea sunt rezultatele grupului de „mari specialisti” , presedintele CNCAV, comandantul actiunii, ministrii Voiculescu si Mihaila coordonati de repetentul neamului si supervizati de suplinitorul jucator de golf. Asta e Romania normala a lucrului bine facut de „guvernul meu”

  14. Inchideti scolile care au transmitere masiva, carantina-lockdown strict, masti obligatorii peste tot si interziceti adunarile de orice fel nunti, boteze, festivale. Asa se opreste transmisia sa poata spitalele sa gestioneze lucrurile. Cu cat masurile sunt luate mai repede cu atat mai bine, altfel delta ne pune la pamant, se raspandeste ca focul, ramanem fara oxigen in tara…

  15. scenariul Lombrdiei din primavara lui 2020. Acum sunt bine mersi, lumea merge la lucru, copii la scoala si pensionarii la cafenea. Dar au peste 80% rata de vaccinare

  16. Tovarase Gheorghita, in perioada cu situatia critica din Lombardia nu existau 5 scheme de tratament Covid19. Da. Asta schimba total paradigma. Decat sa fi luat 120 de milioane de doze de vaccin, care sincer nu stiu unde dracu le tineti la -80 de grade celsius, ar fi trebui sa achizitionati doar 30 de milioane de doze si de restul tratamente si o suplimentare cu cel putin 500 de paturi ATI. Astea ar fi fost oricum o investitie in sistem, chiar daca valul 4 nu ar fi fost atat de grav. Apoi sa puneti in farmacii medicatii cu scheme de tratament pt Covid19 si va zic ca altfel discutam acum despre valul 4. Ei da cand gandesti doar cu epoletii si o tragi cu vaccin vaccin vaccin si te doare in cot ca in 5-10 ani iesi la pensie cu o suma frumusica, ce mai conteaza ca urlii la lună si dai vina pe cetatenii ne/educati. Georghita, macane tata, aveti pe constinta sutele de morti zilnic. Da stiu ca voi ziceti ca sunt altii de vina, dar voi ati fost la butoane.

  17. testele rapid,rt pcr,anticorpi,nu-s bune, in schimb al enspelea(n!) vaxxin e buun, t-ai dracu de hoti mincinosii

  18. E militar de cariera si nu poate decide in numele cetatenilor civili! Sa ramana in lombardia lui si pace! Individul se trezeste inarmata si da ordine! Bai gheorghita, ce-ar fi ca in noiembrie sa aveti calus la gura incat, nu mai aveti nevoie de vaccinuri, deja le aruncati la containere?! Deh, intreb dar zic si eu(surse reale)! Atunci sa te tetorizeze cetatenii cum i-ai terorizat tu?

  19. Tovarasa colonel Gheorghita Rujata, pana nu va vacsinati cu doza 8 pe mine nu ma mai convingeti.

  20. … ce tupeu mă … din cauza cui mă „băieți” măi? Într-o țară cu procurori independenți, toți erați în beciuri de vreo câteva zile … toți, de la Johannis, Cîțu, Arafat, și până șefii DSP-urilor.
    În altă ordine de idei … Covasna și Harghita sunt pe verde și acum, o fi de la faptul că nu știu citi românește, și nu execută ordinele neoficiale de la București?

  21. Varianta Delta are o capacitate foarte mare extraordinară de a genera mii și mii de cazuri în fiecare zi pentru că avem sute de mii de persoane care nu au niciun grad de protecție, nici după trecerea prin boală, nici după vaccinare”, spune Gheorghiță.

    Nu mai stiu eu romaneste ori ati gresit cand ati scris?

    Daca nu au protectie de ce s-au mai vaccinat?

  22. Clasa maghiara la ora de romana : profesoara catre Gyuri:
    – Ghyuri , spune o propozitie scurta si reala !
    – Vaxxinul este o enjectie pereculoasa , zice Ghyuri.
    – Nu e bine Ghyuri , rectifica , zice profesoara.
    – Enjectia pereculoasa este un vaxxin inutil , doamna !
    – Stai jos , Ghyuri .Dupa ora sa vii in cancelarie , voi propune exmatricularea ta din scoala …

  23. Sînt curios de cîte ori maghiarii de la noi sînt mai vaccinați/prostiți decît românii. Dar secuii?

  24. Buna asta cu scenariul.Gura pacatosului adevar graieste.S-au zapacit slugile pharma.

  25. La câți proști are poporul ăsta, eu, dacă aș fi medic,aș face grevă.

  26. Hai mars. Nicaieri in nicio tara unde lumea s-a vaccinat la greu rata de infectari si de mortalitate nu a scazut in comparatie cu aceiasi perioada din 2020 de dinainte de vaccinare.

    Ca sa nu mai spun ca testele tale jegoase RT PCR nu sunt eficiente, motiv pentru care CDC-ul american urmeaza sa le scoata din uz in decembrie.

    Toate trucurile mediatice cu cosciuge goale probabil ca au functionat un timp dar acum nu mai pacalesc pe nimeni. Poti tu sa zbieri si sa ameninti cat vrei, nimeni nu te mai crede.

  27. cosciuge goale .. teste PCR ineficiente .. rata mortalitatii nu a scazut in populatiile vaccinate
    auzi, tu ce ai fumat azi ?

  28. Eu spre deosebire de USR-isti ca tine nu fumez nimic. Eu nu imi distrug plamanii cu tutun si hasis ca dupa aia sa nu mai fiu in stare sa suport o amarata de pneumonie.

    Cosciugele alea erau goale, scopul lor era sa induca frica si panica. Tesele alea RT PCR sunt asa de „eficiente” ca urmeaza sa fie scoase din uz in America.

    In tari unde 8 din 10 s-au vaccinat iar multi din cei nevaccinati au capatat imunitate prin vindecare, rata de infectari si de mortalitate nu a scazut in comparatie cu 2020.

    Logica elementara si bunul simt ne spun ca dupa 4 valuri de plandemie si un an de vaccinari si de imunizari prin vindecare, rata infectarilor si a deceselor ar trebui sa fie mai mica acum decat era in urma cu 3 sau 6 luni. Dar nu e asa. Fie vaccinul tau infect nu functioneaza, fie metodele de depistare a virusului nu sunt bune, fie ambele.

  29. in ce razboaie a luptat nenea asta? pentru Tara si pentru Poporul Roman…? ce comparatie exista intre gradul absolut nemeritat care i s-a daruit intru GENOCIDUL ROMANILOR si ADEVARATII PATRIOTI CARE AU LUPTAT IN RAZBOAIELE MONDIALE ?? CINE DRAQ ESTE ASTA? CRIMINALUL ASTA MENGELE ! TOATA MASCARADA SE VA TERMINA. ORICE PE LUMEA ASTA ARE UN INCEPUT SI UN SFARSIT. SFARSITUL CRIMINALILOR ESTE BRUTAL. ASTA NE ARATA ISTORIA! SI ASA VA FI SI ACUM ! NAZISTII CRIMINALI AU FOST VANATI EFECTIV DUPA RAZBOI SI DUPA PROCESUL NUREMBERG DE TRUPELE „DISCRETE” MOSSAD. PESTE TOT IN ISTORIE SI IN LUME, CRIMINALII AU FOST EXECUTATI INTR-UN FEL SAU ALTUL. IL SEPARATIO NU PERMITE RAUL CUM NU PERMITE NICI BINELE. TREBUIE SA EXISTE UN ECHILIBRU. SI VA FI. NU POTI FACE RAU SI SA ITI FIE BINE. UNIVERSUL NU POATE FI PACALIT CU „DARURI”, EL ISI VA LUA RASPLATA CURAND.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.