Valeriu Tabără: Nu vindeţi terenurile acum!

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că presiunea pe piaţa funciară românească, începută anul trecut, continuă, dar îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să nu vândă acum, potrivit Agerpres.

„Spuneam acum aproape două luni de zile să nu se vândă terenurile acum, indiferent unde se găsesc ele – chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Şi ele au valoare şi o să vedeţi în perioada următoare presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piaţa funciară în România. (…) Nu întâmplător spuneam acum două luni că trebuie să aveţi mai mare grijă şi atenţie, ceea ce spuneam şi în 1994-1995. Terenurile nu se vând oricui, oricum şi cu oricât, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole în viitor vor fi mai valoroase decât pământul din plantaţia staţiunii pomicole de la Bistriţa”, a spus Tabără.

Potrivit ministrului agriculturii, străinii au cumpărat în România terenuri în suprafaţă de aproximativ 800.000 hectare, cele mai mari tranzacţii fiind făcute începând de anul trecut. „Să ştiţi că suprafeţele care s-au cumpărat de către străini în România sunt în jur de 700.000-800.000 de hectare. Este mult. Ceea ce este foarte important că cele mai multe suprafeţe s-au cumpărat din 2010 spre 2011 încoace şi această presiune continuă”, a mai spus ministrul.

Valeriu Tabără îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să crească sistemul de ferme, în schimb promiţându-le că problemele cadastrale o să înceapă să se rezolve încă din acest an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.