Veneția 2020: Le sorelle Macaluso, de Emma Dante

Veneția 2020: Le sorelle Macaluso, de Emma Dante – o poveste cinematografică despre femei, parcurgând cele trei vârste ale vieții

Cinci protagoniste, trei vârste, douăsprezece actrițe: regizoarea Emma Dante își reinterpretează, pentru cinema, propria piesă de teatru, de un succes excepțional.

În 2013, regizoarea Emma Dante prezentase, la Veneția, un film bazat pe romanul ei, Via Castellana Bandiera. Una dintre protagonistele peliculei, Elena Cotta, câștigase Cupa Volpi pentru rolul din acest film, juriul fiind prezidat, la acea vreme, de nimeni altul decât Bernardo Bertolucci. Anul acesta, Emma Dante aduce la Veneția pelicula Le sorelle Macaluso / Surorile Macaluso, selectată în competiția oficială a festivalului, una dintre peliculele favorite, se pare, în cursa pentru Leul de Aur de anul acesta. Premiile celei de-a 77-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția vor fi decernate în seara aceasta, sâmbătă, 12 septembrie.

Filmul Le sorelle Macaluso / Surorile Macaluso are la bază piesa de teatru omonimă, semnată de aceeași autoare, spectacol care s-a bucurat de un mare succes în Italia, fiind extrem de premiat (menționăm, printre altele, Premiul Ubu pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun spectacol). Dacă în piesa de teatru, jucată mai apoi în teatrele din întreaga lume, pe scenă apar șapte surori, alături de un tată, epuizat de o viață de umilință și greutăți, în adaptarea cinematografică filmul se concentrează pe cinci surori și exclude alte personaje. Întrucât acesta este – explică Emma Dante – „un film despre amintiri, despre lucrurile care durează; pentru oamenii care rămân chiar și după moarte”, acțiunea scenariului se desfășoară pe parcursul a trei etape de viață, corespunzătoare celor trei vârste: tinerețe, maturitate și bătrânețe.

O poveste suburbană, Le sorelle Macaluso se petrece într-un spațiu deopotrivă idilic și infernal din Sicilia, casa în care surorile trăiesc între mare, canale și gunoi, la periferia orașului Palermo. Cele cinci fete, Antonella, Maria, Lia, Katia şi Pinuccia trăiesc aici fericite, fără părinții lor. Se poate spune că în acest spațiu al poveștii filmului vii și morții coexistă, căci casa este locuită de fantomele trecutului și de amintiri aproape vii. Aici apare din nou o diferență față de piesa de teatru, unde personajele sunt înfățișate într-o lume spațială fără prea multe repere fixe, pe o scenă aprope goală.

Surorile Macaluso, în tinerețe

Este un loc idilic pentru micuța Antonella, care decide să mănânce porumbei – aceasta fiind afacerea de familie, întrucât deasupra casei se află un columbar. Este, în același timp, un spațiu infernal, datorită trecutului care cântărește greu, din cauza greșelilor pe care le-a adunat de-a lungul timpului pe umerii fragili ai tuturor celor din casă. Cuibul de prorumbei reprezintă, însă, un spațiu al siguranței la care cele cinci surori se vor putea întoarce de fiecare dată, prin orice încercări ar trece.

Un eveniment tragic le va tulbura însă liniștea, schimbându-le cursul vieţii. Ating aceste etape esențiale ale vieții – copilăria, maturitatea şi bătrânețea – vedem cum parcursul aceastei familii este când luminat de căldura soarelui Siciliei, când umbrit de metamorfozele prin care trec cele cinci surori.

Le sorelle Macaluso este o nouă poveste – o putem numi, matriarhală – creată de Emma Dante, care a scris scenariul împreună cu Elena Stancanelli și Giorgio Vasta. Urmând tradiția unei munci asidue pe care o face mereu cu actorii săi din distribuție, Emma își conduce și de această dată actrițele cât mai departe, săpâmd în profunzimea sufletelor personajelor, scoțând la iveală rănile lor, care le definesc, și peste care regizoarea presară parcă sare: cea care a visat în tinerețe la un destin de prim-balerină ajunge să trateze bucăți de trupuri de animale vivisecționate, într-un laborator. După ce a preluat destinul surorilor sale, timp de patruzeci de ani, cântecul său de lebădă prinde aroma produselor de patiserie.

Surorile Macaluso. Generații.

12 actrițe pe scenă

12 actrițe se perindă pe scena casei, purtând cu ele multe lucruri, mai grele sau mai ușor de dus. Toate cele ce au intrat vreodată în acest spațiu al casei vor rămâne aici, prezente și influențând cursul vieții celorlalte. Doar cele care sunt în viață, însă, îmbătrânesc și influențând, astfel, alegerea distribuției pentru Le sorelle Macaluso. „Acest film nu este despre fantome, despre cei plecați care se întorc din măruntaiele pământului, ci despre prezențe care rămân, care nu au plecat de fapt niciodată: candelabrul din sufragerie nu dispare decât dacă cineva îl scoate din tavan”, spune regizoarea Emma Dante. În cele din urmă, doar umbrele lăsate de rame pe pereți vor rămâne, atunci când toată lumea – moartă sau vie – va dispărea.

Până la această oră, Le sorelle Macaluso pare să fie unul dintre filmele favorite în cursa pentru Leul de Aur de anul acesta, de la Veneția. În competiția festivalului au fost prezentate 18 lungmetraje.

Frances McDormand joacă într-unul dintre filmele favorite în competiția acestui an, Nomadland

O altă favorită ce candidează la Leul de Aur pare să fie Nomadland, producția regizată de Chloe Zhao, considerată deja un concurent important şi pentru Oscarurile de anul viitor. Filmul o are în centru pe eroina interpretată de Frances McDormand, o femeie care, ruinată de criza financiară, pierde totul în Marea Recesiune şi porneşte într-o călătorie în Vestul Sălbatic.

Liliana Segre: „Îmi pare foarte rău că am 90 de ani, îmi place foarte mult viața”

Cea mai iubită senatoare din Italia (dar poate și cea mai neiubită, din păcate), Liliana Segre a împlinit zilele trecute vârsta de 90 de ani. Nu putem decât să învățăm de la ea care este sensul vieții și al demnității, indiferent de experiențele prin care trecem, orice vârstă am avea: „Nu trebuie să pierzi niciodată niciun minut al acestei emoții extraordinare care este viața noastră”, spune Liliana Segre.

Supraviețuitoare a Holocaustului, trăind multă vreme în lagărele de exterminare, Liliana Segre i-a văzut pe toți cei dragi ai săi murind.

Fiind adesea denigrată în spațiul rețelelor sociale – prin mesaje pe care nu le citește, pentru că nu are conturi în cadrul rețelelor de socializare, dar care sunt monitorizate de poliție – Segre a spus, cu ocazia aniversării vârstei de 90 de ani: „Îmi pare foarte rău că am deja 90 de ani și mai am doar câțiva ani înainte. Îmi place foarte mult viața, chiar dacă cei care mă urăsc îmi doresc moartea în fiecare zi.”

La data de 19 ianuarie 2018, Președintele Republicii, Sergio Mattarella, avea să o numească senatoare pe viață „pentru că a slujit Patria având merite excepționale, în domeniul social”. În dimineața aniversării celor 90 de ani, Mattarella a sunat-o pe distinsa senatoare pentru a o felicita cu ocazia zilei sale de naștere, mulțumindu-i, totodată, „pentru prețioasa ei mărturie împotriva urii și violenței, în apărarea drepturilor tuturor și în respingerea oricărei discriminări”. Liliana Segre este prima membră a Senatului care a semnat pentru crearea unei comisii parlamentare împotriva urii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.