Sisteme gaziere din România și Moldova, oficial legate

Gazoductul Iași-Ungheni -Chișinău a fost oficial legat la sistemul de tranport gaze al Republicii Moldova, din acest moment „frații” de peste Prut putând să primească gaze din România, relatează Protv.md. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când are și o altă sursă de gaze decât cea rusească, un fapt considerat „istoric” de către oficialitățile de la Chișinău.
„E un moment istoric, noi acum avem acces la gazele din România, cum din UE , așa din Ucraina și Rusia. Aici avem un sistem bidirecțional, adică se pot transporta gazele atât într-o direcție, cât și în altă„, a precizat Iurie Dolghieru, director Moldovatransgaz.
Gazoductul în cauza a fost finanțat în totalitate de compania românească Transgaz (76 milioane euro) și are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi anual, adică jumătate din consumul Basarabiei. Prima secțiune, Iași-Ungheni, a început în 2014, și a fost finalizată doi ani mai târziu. A două parte, extinderea către Chișinău, a început anul trecut și a fost finalizată doar un an după.
Deocamdată însă, nu va circulă gaz românesc peste Prut, pentru că nu există solicitări în acest sens de la  Chișinău. De altfel, președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat acum câteva zile că, pentru moment, este mai avantajos pentru ei să cumpere tot de la Gazprom.
Într-un comunicat recent, Moldovagaz arăta că „spre începutul trimestrului III 2020, prețul calculat de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova constituie 133,56 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, iar în trimestrul IV prețul prognozat va constitui cca 100 dolari SUA„. Deci, la iarnă, prețul final de furnizare al Moldovagaz ar fi circa a 9,47 dolari/MWh, adică echivalentul a 38 de lei românești. Este un preț cu care furnizorii românești de gaze, în frunte cu Romgaz și Petrom,  doar cu greu pot intră în comeptitie, pentru că pot obține prețuri mai bune de vânzare pe piață românească, unde sunt deja prețuri de 43-45 lei/MWh, cu perspective de creștere pentru viitorul sezon rece.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1071 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Transgaz construiește catedrale în deșert, și ca să plătească împrumuturile nerambursabile din exploatarea investiției, scumpește transportul gazului pentru consumatorii români.

  2. De unde si pana unde acest cuvant „gaziere”?!Nu exista acest cuvant in limba romana, este o inventie prosteasca de tip „Gulutza”, la fel ca „rezilienta” folosta cu sensul de rezistenta populatiei, „imputerninicirea” femeilor ori „randomizare”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.