Premierul Victor Ponta a anunțat, duminică seara, că va merge miercuri, la instanță, să spună „tot adevărul” în dosarul Referendumului, în care a fost trimis în judecată Liviu Dragnea.
„Sigur că da, miercuri (voi merge – nr.). Voi spune adevărul și numai adevărul și anume faptul că din toate cunoștințele pe care le-am avut ca lider de partid și premier, n-a făcut nimeni în 2012 o schemă de fraudare, chiar au venit 7,4 milioane să voteze pentru demiterea lui Băsescu. Aici vorbim de responsabilități penale, o să spun doar adevărul orice mă întreabă instanța. Întâmplător chiar știu cel mai bine ce s-a întâmplat în 2012, la fel cum știe domnul Crin Antonescu, la fel cum știu foștii secretari generali, domnul Dragnea, domnul Hellvig. Deci adevărul pe care-l știu cum să nu-l spun? Mă voi prezenta miercuri”, a declarat Victor Ponta la RTV.
Întrebat dacă ar trebui chemat și Crin Antonescu, Ponta a spus: „Fiind vorba de un proces în desfășurare, nu pot să-mi dau cu părerea”.
ÎCCJ a stabilit pentru 11 martie următorul termen în dosarul „Referendumul”, dată pentru care a decis citarea martorilor propuşi de avocatul lui Liviu Dragnea pentru audiere, printre care se află şi premierul Victor Ponta.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că ar fi fraudat la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din 2012, printr-un sistem de influenţă controlat şi pus la punct de el.