Victor Ponta: „În 2012, locul UDMR va fi în opoziţie, iar cel al PDL la DNA”

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin au lansat la Cluj în prezenţa a 1.600 de reprezentanţi ai USL din întreaga ţară „Angajamentul pentru România”, scriu jurnaliştii de la Jurnalul Naţional.

Potrivit textului  acestui document,  care are zece puncte, USL  propune un program de relansare a economiei a căror rezultate se vor resimţi abia după 3 ani, o guvernare competentă, cinstită şi transparentă,fără numiri în funcţiile publice pe criterii clientelare, pe agenda USL fiind o colaborare permanentă cu Parlamentul.

De asemenea, programul susţine un model economic bazat pe iniţiativa privată şi crearea de locuri de muncă, priorităţile Uniunii fiind agricultura, energia, educaţia, sănătatea şi siguranţa cetăţeanului.

Relansarea economică nu mai poate fi susţinută prin continuarea politicii actuale de tăieri brutale de venituri şi împrumuturi „iresponsabile care au îndatorat generaţiile viitoare”.

USL se angajează că nu va semna acorduri secrete cu FMI sau cu alte instituţii internaţionale, fără ca românii să fie informaţi.

Liderul PSD a explicat de ce liderii USL au ales să lanseze programul „Angajamentul pentru România” în Transilvania. „De ce am lansat Angajamentul la Cluj, în inima Transilvaniei? Pentru că Transilvania este locul în care oamenii şi-au pus cele mai mari speranţe în Traian Băsescu şi PDL şi au fost cel mai crunt dezamăgiţi de Traian Băsescu şi PDL. Chiar şi în 2009, când bucureştenii au fost înşelaţi de Traian Băsescu, oamenii din Ardeal, cu consecvenţă şi încredere, au crezut în Băsescu şi în PDL. Aici în Ardeal, buba, infecţia PDL au izbucnit cu o violenţă incredibilă şi şocantă pentru populaţia României, neobişnuită cu o mizerie atât de mare. Nu e vorba doar de cazurile de corupţie de la Cluj, ci şi la Man de la Maramureş, Falcă din Arad, Botiş din Bistriţa, Scripcariu de la Braşov. Oamenii din Transilvania îşi dau seama că au fost minţiţi de un individ fără scrupule, Traian Băsescu, care îşi urăşte ţara. Era necesar să lansăm «Angajamentul pentru România» al USL în Transilvania, pentru că, dacă vom câştiga aici alegerile de anul viitor, câştigăm în toată România”, a spus Ponta.

El a mai adăugat că după 2012 USL va pune „un tricolor” care să îi unească pe români, fără „culori care au făcut rău României” ,precizând că „există două căi: UDMR să meargă în opoziţie şi PDL la DNA”, notează Gândul.

În acest context, Crin Antonescu şi Victor Ponta au precizat că exclud, în viitor, orice colaborare cu Traian Băsescu şi PDL, notează Evenimentul Zilei. „Prin acest nou contract politic, candidaţii USL se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu şi PDL, care trebuie să plătească pentru dezastrul în care se află România. USL este proiectul politic al unui nou început. Angajamentul nostru este să dăm acestei ţări un nou model de guvernare competentă şi eficientă, dar şi să creăm un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă”, afirmă cei doi copreşedinţi ai Uniunii.

Liderii USL au vorbit despre „o justiţie independentă”, care să nu mai depindă de banii de la Ministerul Justiţiei. Cum se va ajunge la acest ideal? Un indiciu găsim în declaraţia lui Victor Ponta: „O să-i băgăm în închisoare (…). Măcar la asta mă pricep”, scrie România Liberă, care analizează viziunea  USL despre Justiţie.

Astfel,  Usl susţine că  ar trebui să fie prioritare milioanele de procese civile, zecilor de mii de procese ale firmelor şi proceselor penale de genul violurilor şi crimelor, nu doar cazurile de corupţie.

Liderii USL susţin menţinerea în continuare a DNA şi ANI, dar critică modul de desemnare a judecătorilor de la Curtea Constituţională. „Cei nouă judecători ar trebui desemnaţi doar dintre judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că acum avem situaţia în care Curtea Constituţională a devenit a treia Cameră a Parlamentului, în care deciziile sunt luate invariabil cu cinci voturi contra patru”, a spus Victor Ponta, care critică faptul că din această instituţie fac parte politicieni şi nu magistraţi de carieră.

http://www.jurnalul.ro/politica/victor-ponta-in-2012-locul-udmr-va-fi-in-opozitie-iar-cel-al-pdl-la-dna-597991.htm

http://www.gandul.info/politica/planurile-lui-ponta-pentru-guvernarea-usl-udmr-sa-mearga-in-opozitie-si-pdl-la-dna-9019644

http://www.evz.ro/detalii/stiri/usl-se-jura-ca-nu-va-colabora-cu-pdl-si-cu-traian-basescu-955958.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/usl-face-lista-viitorilor-condamnati-246513.html

Judecători: Băsescu a comis acte de violenţă, dar Patriciu i-a adus un prejudiciu de imagine

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis că preşedintele Traian Băsescu a comis acte de violenţă asupra copilului pe care l-ar fi împins în campania din 2004, dar dezvăluirile făcute de Dinu Patriciu în campania electorală din 2009 în legătură cu acest episod i-a creat un prejudiciu de imagine lui Traian Băsescu, scrie Adevărul.

„Scopul declaraţiei lui Dinu Patriciu nu a fost dezbaterea unei chestiuni de interes public, ci cauzarea unui prejudiciu de imagine apt să influenţeze rezultatul scrutinului electoral”, au arătat magistraţii.

De asemenea, instanţa l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, sentinţa putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a mai precizat că nu este investită  „cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului (Traian Băsescu – n.r.) pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004″.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Judecatori-_Basescu_a_comis_acte_de_violenta-dar_Patriciu_i-a_adus_un_prejudiciu_de_imagine_0_600540393.html

Ploaia de stele de la Cotroceni. Preşedintele i-a înaintat în grad pe şefii SPP, STS şi oficiali MapN

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, preşedintele Traian Băsescu a înaintat în grad mai mulţi oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor, directorii SPP şi STS, Lucian Pahonţu şi Marcel Opriş, pe lista decretelor de avansare semnate de şeful statului figurând şi numele lui Ilie Botoş, director general adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, informează Gândul.

Printre cei avansaţi se numără  Ilie Botoş care a fost înaintat la gradul de general-locotenent cu trei stele, Cârnu Fănică, şeful SMFA, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie, Valeriu Nicuţ şi Cătălin Zisu, şeful Comandamentului Logistic Întrunit care au fost înaintaţi în gradul de general-locotenent cu trei stele, Ioan Oprişor, secretar al CSAT, în gradul de general cu patru stele.

http://www.gandul.info/politica/ploaia-de-stele-de-la-cotroceni-presedintele-i-a-inaintat-in-grad-pe-sefii-spp-sts-si-oficiali-mapn-9019271

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.