Victor Ponta: S-ar putea să fim obligați să-l suspendăm pe președinte

„E o situație total anormală în care însă nu poate niciunul dintre noi să-l suplinească pe președinte în acel act de a semna un decret”.

Rami Cristescu - senior editor
Victor Ponta: S-ar putea să fim obligați să-l suspendăm pe președinte

„E o situație total anormală în care însă nu poate niciunul dintre noi să-l suplinească pe președinte în acel act de a semna un decret”.

Victor Ponta a vorbit la Podcasturile Cotidianul despre blocajul de pe scena politică. Acesta consideră că „inacțiunea lui Nicușor Dan” de a desemna un premier „este o catastrofă pentru toată lumea”. Deși nu crede că scena politică ar trebui să devină și mai complicată, crede că Nicușor Dan ar putea fi suspendat, fiindcă „e blocat în propria lui schemă și noi toți ceilalți suntem blocați așteptându-l pe el”. Interviul integral cu Victor Ponta va fi publicat joi pe site-ul Cotidianul și pagina de YouTube.

Victor Ponta a declarat că deși până acum a considerat că suspendarea președintelui ar complica lucrurile pe scena politică, și așa tensionată, s-ar putea ca parlamentarii să fie obligați să voteze, în unanimitate, demersul de suspendare a lui Nicușor Dan. Încordarea este generată de refuzul șefului statului de a desemna un premier, spune Ponta.

„Am fost întrebat în lunile trecute și de fiecare dată am zis: <<N-avem guvern, asta ne mai trebuia acuma? Mai facem încă o criză și cu președintele?>>. Eu am trecut, ca parlamentar și politician, prin cele două suspendări cu Traian Băsescu. E un scandal…Dar când am zis: <<I-auzi, domne, la sfârșitul lui august o să desemneze, la începutul lui septembrie o să desemneze…>>. Acum e prima dată când încep să mă gândesc serios că s-ar putea să fim obligați în Parlament, în unanimitate chiar.

Aici nu mai e vorba de AUR…”, a declarat Victor Ponta.

El a mai spus că „inacțiunea domnului președinte Nicușor Dan în acest moment este o catastrofă pentru toată lumea”, iar președintele „e blocat în propria lui schemă și noi toți ceilalți suntem blocați așteptându-l pe el”.

„Ne aflăm într-o situație care n-a mai existat în România”

„Vine președintele Senatului, cine e, domnul Abrudean, numește un prim-ministru și-l punem înapoi pe președinte! Pentru că, practic, ne aflăm într-o situație care n-a mai existat în România, și anume: incapacitatea președintelui de a-și îndeplini o atribuție prevăzută în Constituție doar pentru el.

Problema este că nimeni altcineva, eu, dumneavoastră, Bolojan, cine vreți, Grindeanu, nu poate să semneze acel decret de desemnare; niciun consilier prezidențial, nici Parlamentul, nimeni! Doar președintele. 

Or președintele poate să zică: <<O zi mă gândesc, o săptămână mă gândesc, o lună mă gândesc>>. Dar dacă trec șase luni și nu poate să facă acest lucru…

Sigur, poate să desemneze cum a făcut la domnul Veștea, nu? <<L-am desemnat, n-a trecut la vot, cu asta-basta!>>. Dar să spui <<nu pot să semnez ceva ce e la mine>>”, a explicat el.

„Nu semna nimic nici la Primărie”

Victor Ponta a făcut o comparație a situației de acum cu activitatea lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei. El a exemplificat că așa cum nu semnează acum un decret de desemnare a unui premier, nici la PMB nu semna autorizații.

„Gândiți-vă până la urmă că România în care trăim este România sătulă de lipsa de răspuns. Te duci la primărie: <<Vreau și eu o autorizație>>. Patru luni nu-ți răspunde nimeni, măcar să zică „da” sau „nu”! Te duci la Finanțe, faci o cerere, nu primești niciun răspuns. 

Cum să le spui oamenilor: <<Domnul președinte are o cerere din partea poporului, din partea Parlamentului: desemnați un prim-ministru!>>… și el nu răspunde la cerere. 

Pentru cei care au lucrat cu domnul Nicușor Dan când era la Primărie, nu e o mirare. Sunt oameni care-mi spun: <<Păi tu nu știi că nu semna nimic la Primărie?>> N-am… nu știu, că n-am avut nevoie de autorizație sau de ceva de la primărie, dar știu că România are nevoie de un guvern.

Fără să dau foarte multe detalii tehnice, guvernul ăsta interimar, așa, amputat cum este, că n-are miniștri, realmente nu are cum să-și îndeplinească niște sarcini minime legate de salarii, de pensii, n-are voie să facă rectificare bugetară, hotărârile de guvern au fost suspendate de justiție, pe bună dreptate. Deci nu e că <<lasă, mă, că merge și așa cu guvernul ăsta!>>. Nu merge! Eu cred că și domnul Bolojan știe că nu merge”, a argumentat Ponta.

„Că-l desemnează pe Niculescu, Grindeanu sau Nazare…desemnează odată!”

„E o situație total anormală în care însă nu poate niciunul dintre noi să-l suplinească pe președinte în acel act de a semna un decret. <<Îl desemnez pe X>>. Că-l desemnează pe Grindeanu, că-l desemnează pe Luca Niculescu sau pe Nazare, sau pe cine vrea el, e dreptul lui, așa este! Dar desemnează-l odată, că noi nu putem să zicem că-l votăm sau nu-l votăm dacă nu l-ai desemnat!”, a adăugat reprezentantul UPR.

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Nu doar ca s-ar putea, chiar sunteti obligati dupa propunerea de participare a unor soldati romani alaturi de Ucraina, adica dupa propunerea de intrare in razboi.

  2. Partidul SOS .Romania condus de europarlamentarul Diana Iovanovici Sosoaca ii propune oficial partidului AUR inceperea unor consultari politice directe pentru coordonarea actiunilor parlamentare,inclusiv in vederea unei eventuale SUSPENDARI din functie a presedintelui Nicusor Dan si crearea premizelor pentru alegeri parlamentare anticipate si crearea unei guvernare „naționalist- suveranista”!. Romania a inceput sa se TREZEASCA la realitatea zilei de azi ,de cand extrema dreapta golbalista USR a guvernat dezastros timp de 1 an!.

  3. victoras, hai, lasa-ne… dupa ce te-ai prostituat cu aia de la UE in 2012, dupa ce te-au haituit pentru coruptie si ai scapat, nu mai ai credibilitate… canta la alta masa, cu alte rebuturi gen Cacarau, Petrov, etc

  4. Dl. Ponta a devenit persona cea mai nociva din
    scena politica românească
    A devenit un Gică Contra.
    Cu orice ocazie bagă bățul prin gard.
    Săracul se crede un politician cu o experiență planetară pe care vrea să o vândă,dar pe care nu o
    cumpără nimenea.

    El este un Gică Contra

  5. tu ai suspendat-o pe viorica dancila si ai dat cale libera liberalilor sa taie pensiile si salariile ? tu te plangi ? care colinzi toata lumea ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.