(VIDEO) Bătaie cu Poliția din cauza combustibililor fosili

Peste 1.500 de arestări sâmbătă seara în cursul unei acţiuni a mişcării ecologiste Extinction Rebellion organizată la Haga pentru a protesta faţă de subvenţiile acordate pentru combustibilii fosili, notează AFP.

„În total, au fost arestate 1.579 de persoane, dintre care 40 vor fi urmărite penal”, în special pentru vandalism şi ultraj, a transmis poliţia, care a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa militanţii care blocau o arteră importantă a oraşului.

 

Unul dintre activişti a muşcat un poliţist în timpul arestării sale, au indicat forţele de ordine. Activiştii au blocat în cursul după-amiezii tronsonul Utrechtsebaan al autostrăzii A12 în centrul oraşului Haga.

Aceasta a fost cea de-a şaptea acţiune organizată de Extinction Rebellion pe acest tronson, dar niciodată nu au fost arestate atât de multe persoane, potrivit agenţiei olandeze de presă ANP. O acţiune similară pe 11 martie a dus la arestarea a aproape 700 de activişti, potrivit aceleiaşi surse. La aceste acţiuni au luat parte mai multe staruri olandeze. Sâmbătă, actriţa Carice Van Houten, 46 de ani, cunoscută pentru rolul Melisandre din serialul „Game of Thrones”, a făcut parte din grupul de activişti. A fost arestată, dar potrivit agentului ei, s-a putut întoarce acasă seara, a informat ANP.

Într-o înregistrare video pe care a postat-o pe Instagram, actriţa poate fi văzută purtând un poncho roşu, udată de tunurile cu apă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. Dacă i-a arestat pe fraieri, să-i aresteze și pe sponzori și pe ăi de i-au fraierit și sa-i pună obligatoriu să-nvețe niscai biologie și economie, măcar să se lipească ceva de ei și să nu se mai scălâmbăie pe străzi iar la recidivă, să-i bage zilieri la agricultura bio.

  2. Nu se numesc militanti, ci hoarda de imbecili manipulati.

  3. Daca ar fi lăsați fără bani ar trece la muncă serioasă, vinovații principali sunt cei care îi sponsorizează pe acești inși fără neuroni

  4. e de protestat contra subventiilor pt. „energia verde”
    astia au inceput jaful ca la Zidul Mortii!!!!!

  5. Toate loazele care fug de munca ca de dracu’, toate tutele care înainte stricau doar mâncarea în bucătărie și care acum își dau cu părerea despre centralele atomice, toți bătăușii și frustrații mai tineri și mai bătrâni, toți oportuniștii și toți fripturiștii, se afla în rândurile acestei organizații teroriste, care are pe conștiință și câteva victime. În Germania și în Austria au fost cazuri când salvările care trebuiau sa treacă spre spitale au fost împiedicate de acești neoameni, iar pacienții au murit. Culmea, între ei o femeie de 46 de ani, adepta a „eco, Bio,” care pe bicicleta fiind a fost victima unui accident de circulație. Cinismul tembeli lor ăstora este de remarcat:nu ne pasa ca sunt victime omenești, cu atât mai bine,ca se se trezească și restul lumii. Sper ca acești golani narcisisti sa fie într-adevăr ultimii de genul ăsta!…

  6. Miscarea e, dupa cum se vede, puternica perseverenta si, probabil, stipendiata. Potrivit propriilor lor opinii, acesti activisti furibunzi, ar trebui condamnati sa nu foloseasca sub niciun motiv nimic ce functioneaza cu energie fosila. Trebuie facuta o lista cu „consumatori poluanti” si voinicii astia sa se angajeze ca nu vor utiliza sub niciun pretext aragazul, tramvaiul, masina electrica de barbierit, etc. etc. etc. Si altele, pe deasupra… (la prosteala…cu prosteala)

    P.S. asta e prima mea postare pe ziua de azi, 28.05.2023. Cum, Dumnezeule, mi se poate atrage atentia ca postez intempestiv?
    Dati-mi o indicatie despre ritmul optim al ideilor postate, ca sa nu aglomerez, Doamne fereste, capacitatea de perceptie a moderatorilor forumului. Cu multumiri, un motan intransigent.

  7. “În total, au fost arestate 1.579 de persoane…” Dacă se arestau în Rusia la o demonstrație a suta parte, adică 15 persoane, era circul de pe lume pe toate televiziunile. Dacă arestau în Rusia la o demonstrație 150 persoane era sesiune ONU speciala, Rezoluție ONU și protestau toate vuvuzele politice UE și NATO și armatele Soros. Dacă se arestau în Rusia 1500 persoane la o demonstrație se mai înființau 10 Tribunale internaționale care să-l incrimineze pe președintele Putin, era exclusă Rusia din toate organismele internaționale etc… Dacă arestează Dania peste 1500 de demonstranți totul este ordine, libertăți și democrație, adică OK.

  8. Soros este fondatorul si presedintele Open Society Foundations. El a ,,donat” peste 32 de miliarde de dolari din averea sa personala pentru a finanta activitatea Fundațiilor in intreaga lume. Dictatorul wannabe kazar rareori „dă bani” unor organizatii de caritate. El creeaza chiar fara sa fie implicat direct organizatii de caritate sau lupte politice ca fronturi (cum este Extinction Rebellion) pentru a INVESTI bani in cautarea si sedimentarea puterii pentru care lucreaza. NU exista niciun fel de caritate. Aceasta NU este caritate. Sunt investitii fara taxe pentru miliardarii si milionarii coagulati in clanuri in interiorul structurii noii ordini mondiale si totodata pasi importanti in avansul implementarii agendei de transhumanism dorita de elitele tehnocratice feudale. Zvarcolelile vulgului controlat mintal sunt folosite in propaganda imbecila si imbecilizanta a incalzirii globale pentru a emotiona restul plebei antagonizate, platitoare de taxe si oale sparte.

  9. Extinction Rebellion sa se dea exemplu pe ei. Familia lor se incalzeste, foloseste strict energie ‘verde’ de la panouri fotovoltaice sau turbina eoliana. Deconectati de la reteau reteaua de apa calda incalzita in termocentrale la carbuni si gaze.
    Suprplusul de energie electric il livreaza altor consumatori din reteua de electricitate a UK ca prosumatori oficial inregistrati.

  10. Setare: combustibili fosili.
    Dacă-i pe toate gardurile înseamnă că așa-i fără ca cineva să dovedească. La fel: sînt viruși, microbii îmbolnăvesc.
    Hidrocarburile sînt anorganice.

  11. @Catavencu – vezi ca e pe net un interviu cu un comic in Anglia in care discuta despre numarul de arestati/condamnati pentru opinii exprimate in 2020, in FR erau vreo 200, in Anglia vreo 3000… si daca in FR scapau cu niste amenzi, majoritatea in Aglia ajungeau cu amenzi mari, pusi pe listele de „supraveghere” ale militiei si multi chiar condamnati. Si dadea exemplu o tanara cara postase pe o retea de socializare niste versuri rap, unde se folosea cuvantul cioara… si a fost condamnata de tribunal, si ca sa evite puscaria a primit 1 an si ceva de arest la domiciliu, la munca si inapoi acasa… si genul asta de abuzuri se intampla si in alte tari „civilizate” europene. Legat de cazul curent, astia nu sunt ecologisti, sunt doar niste eco-teroristi, care ar merita pusi pe listele organizatiilor teroriste, daca nu sunt din timp pusi la punct, o sa evolueze similar celor din SUA anilor 70, cand ajunsesera la atentate cu bombe si sabotaje

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.