Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au anunţat că a fost semnalată prezenţa unui urs pe Pârtia Clăbucet din Predeal.
Drept urmare, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea turiştilor.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Braşov, sâmbătă, în jurul prânzului, a fost un apel 112 care semnala prezenţa unui urs în zona pârtiei Clăbucet din Predeal.
„Iniţial a fost direcţionată o patrulă de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Predeal care a îndepărtat ursul din zonă, până la aproximativ 500 de metri depărtare de locul de îmbarcare pentru teleschi. Ulterior au mai fost direcţionate încă două patrule”, au precizat reprezentanţii Jandarmeiri Braşov.
Imaginile postate pe Facebook îl arată pe urs urcat într-un copac.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Nu mai sunt nici ursii de altadata ca si mercedes-ul de altadata. In povestile de altadata ursii parca hibernau iarna. Eh! Nu mai sunt nici iernile de altadata!