VIDEO Florin Salam îl face „Gargamel Oribilu” pe CTP. De la „moaște” și gagici la acuzațiile de consum de droguri

Florin Salam îi răspunde lui Cristian Tudor Popescu după comentariile despre droguri și îi reproșează lui Mihai Bendeac că nu l-a dat afară pe jurnalist din emisiune.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
VIDEO Florin Salam îl face „Gargamel Oribilu” pe CTP. De la „moaște” și gagici la acuzațiile de consum de droguri

Florin Salam îi răspunde lui Cristian Tudor Popescu după comentariile despre droguri și îi reproșează lui Mihai Bendeac că nu l-a dat afară pe jurnalist din emisiune.

Florin Salam l-a atacat pe Cristian Tudor Popescu într-un live pe TikTok, după ce jurnalistul a sugerat că artistul ar consuma droguri. Manelistul a făcut glume pe seama vârstei și a aspectului fizic al lui CTP, pe care l-a comparat cu Gargamel. Salam a vorbit și despre petrecerile, femeile și excesele din tinerețea sa. În plus, i-a transmis lui Mihai Bendeac că ar fi trebuit să-l dea afară pe jurnalist din emisiune.

„Am să zic și eu două vorbe. Popescu… cum îl cheamă?”, a întrebat artistul.

După mai multe încercări, Salam a aflat că este vorba despre Cristian Tudor Popescu. Unul dintre cei prezenți i-a spus că jurnalistul are 70 de ani, lucru care l-a surprins pe manelist.

„70 de ani?”, a întrebat acesta în repetate rânduri.

„E moaște”, i-a răspuns una dintre persoanele aflate în mașină.

„Moaște? Așa, să-i dea Dumnezeu sănătate, să zicem, da? Să-i dea, să-i dea, lăsând la o parte. Să-i dea. Domnul Popescu. Ce-i, frate? Ce ai?”, a continuat Salam.

Artistul a susținut apoi că jurnalistul îl judecă fără să îl cunoască. A comentat și felul în care acesta se comportă, spunând că nu crede că CTP are vreun prieten.

„Dacă m-ar cunoaște pe mine, ca persoană. Ca un cetățean simplu. Dar ce să văd că la ăla e greu să se apropie cineva, după cum privește omul ăla și cum vorbește”, a spus Florin Salam.

„Gargamel Oribilu”. Salam, despre gagici, băutură și droguri

Discuția a ajuns rapid la aspectul fizic al jurnalistului. Florin Salam l-a comparat pe CTP cu Gargamel, personajul negativ din desenele animate „Ștrumfii”.

„Știi cu cine seamănă? Cu Gargamel ăla. Știi Gargamel ăla din desene animate? El era un om rău”, a spus manelistul.

Salam a arătat în timpul live-ului și o imagine cu personajul, spunând că până și Gargamel este mai dulce decât Cristian Tudor Popescu.

Artistul a trecut apoi la motivul pentru care a ținut să îi răspundă jurnalistului, comentariile despre consumul de droguri. Manelistul nu și-a ascuns excesele din trecut. A vorbit despre nopțile pierdute, femeile din viața sa și alcool, dar a susținut că acea perioadă s-a încheiat.

„Vorbești de droguri. De unde știi tu să vorbești. Știi tu? Le-am făcut pe toate, am avut gagici multe, am pierdut nopți cu gagici. Cu ce vrei tu. Băuturi proaste, băuturi bune. Gata! S-au dus. Știi tu ce facem în zilele astea, să ne mai critici tu, să ne vorbești de droguri și de astea?”, a declarat Florin Salam.

Manelistul nu s-a oprit aici. I-a cerut jurnalistului să își vadă de treburile sale și a lansat, la rândul său, o remarcă jignitoare despre aspectul fizic al acestuia.

„Popescu-le, vezi-ți, fratele meu, de treabă, dacă tu știi că n-ai făcut nicio prostie în viața ta, adică nu ai băut, nu te-ai drogat, nu ce zici tu acolo. Dar la cum arăți… Să moară mama mea, că mă jur dacă nu zici că ai băgat heroină. Iartă-mă, nea Popescu-le, dar ai vorbit pe dos”, a continuat artistul.

La un moment dat, Salam l-a întrebat pe unul dintre cei aflați în mașină ce părere are despre CTP.

„Cristian oribil! Cristian, oribilul. Oribilul! Toată viața ai făcut gâlceavă”, a fost răspunsul primit.

Persoana respectivă i-a reproșat jurnalistului și felul în care a îmbătrânit. Salam a fost de acord.

„Am îmbătrânit și noi, dar ca el nu. Nu, păi am zis că el, personal, a îmbătrânit foarte urât. Toată viața ai făcut gâlceavă, ai citit povești de alea care totul ai inventat”, a mai spus manelistul.

Salam îi transmite lui Bendeac că trebuia să-l dea afară pe CTP

Comentariile care l-au deranjat pe Florin Salam au fost făcute în podcastul lui Mihai Bendeac cu Cristian Tudor Popescu. Actorul a vorbit despre prestația scenică a manelistului și despre starea de transă în care acesta ajunge uneori în timpul concertelor.

„Eu sunt absolut fascinat de prestația scenică a lui Florin Salam și, ca să fiu și mai punctual, de un anumit tip de transă în care el poate ajunge”, a spus Bendeac.

„Poate și cu un praf adjuvant, ceva, niște zăpadă”, a intervenit Cristian Tudor Popescu, sugerând că artistul ar consuma droguri.

În live-ul de pe TikTok, Florin Salam a avut un mesaj și pentru Mihai Bendeac. I-a amintit de un episod în care actorul a dat afară mai multe persoane dintr-o emisiune.

„Mai știi cand i-ai dat afara pe moldovenii aia din emisiune. Ăsta a fost mai obraznic ca ăia. Trebuia să-l arunci afara”, i-a transmis Salam.

Spre finalul intervenției, manelistul i-a urat din nou sănătate lui Cristian Tudor Popescu și familiei sale. Artistul a spus că înțelege că nu toată lumea îi apreciază muzica, dar consideră că jurnalistul a mers prea departe cu remarcile la adresa sa.

„Nea Popescule, sper că nu te-ai supărat. Să trăiești, nea Popescule. Să trăiești, să-ți dea Dumnezeu sănătate. Dar să fii sănătos. Să-ți trăiască copiii tăi, familia ta, nea Popescule, dar… Nu știu ce ai cu mine, adică nu-mi place ce cânt eu.”

Salam și-a încheiat mesajul cu o nouă ironie la adresa jurnalistului.

„Prea mult, prea mult, zici că ți-am luat vreo gagică sau știu eu. Așa zici că ți-am făcut. Gargamel Oribilu!”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.