(VIDEO) Incendiul de la Petromidia

Incendiu la Petromidia. Focul a izbucnit la instalaţia de hidrocracat, iar intervenţia pompierilor a fost una foarte dificilă. Un pompier a ajuns la spital/

De (R.C.)
(VIDEO) Incendiul de la Petromidia

Incendiu la Petromidia. Focul a izbucnit la instalaţia de hidrocracat, iar intervenţia pompierilor a fost una foarte dificilă. Un pompier a ajuns la spital/

Un nou incendiu a avut loc miercuri la Rafinaria Petromidia Navodari. 

Nu există victime în urma incendiului produs miercuri la Petromidia, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei fiind evacuaţi, au precizat reprezentanţii Rompetrol Rafinare, printr-un comunicat. Incendii asemănătoare au mai avut loc în 2008, 2009, 2016 si 2021.

„În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice. Imediat, angajaţii instalaţiei au raportat incidentul către serviciul intern de situaţii de urgenţă şi către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autorităţile, conform procedurilor in vigoare. Nu există victime, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei au fost evacuaţi”, se arată în comunicatul companiei.

Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenţii au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reuşit să limiteze impactul.

„În colaborare cu autorităţile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului şi remedierea situaţiei”, subliniază reprezentanţii companiei care operează rafinăria Petromidia.

Un subofiţer ISU va fi dus la spital

Un subofiţer ISU aflat la locul incendiului izbucnit, miercuri, la rafinăria Petromidia prezintă traumatism la un picior şi va fi transportat la spital, iar un pompier din cadrul combinatului Petromidia a acuzat dureri la picioare, dar a refuzat transportul la spital, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, din primele informaţii incendiul a izbucnit la instalaţia de hidrocracat, iar intervenţia pompierilor a fost una foarte dificilă, ei focalizându-se acum pe localizarea focului şi lichidarea acestuia.

„Până la această oră nu au fost identificate victime. Avem informaţii că au fost trei angajaţi pe instalaţia de hidrocracat care, din fericire, se pare că s-au autoevacuat atunci când a avut loc explozia”, a spus Ana Maria Stoica.

Garda de Mediu Constanţa anunţă că incendiul izbucnit, miercuri, la rafinăria Petromidia este localizat, iar la această oră nu mai sunt emisii de fum, ci arde local într-o instalaţie de prelucrare a ţiţeiului.

„În data de 21.06.2023, orele 15,15, s-a produs o explozie urmată de un incendiu pe platforma Rompetrol Rafinare, uzina Rafinare, la instalaţia de prelucrare ţiţei hidrocracare blândă MHC. Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa care s-au deplasat pe amplasament au constatat că incendiul este localizat, arde în continuare cu flacără în instalaţia MHC. Produsul existent în instalaţie este distilatul de vid, motorină grea. Instalaţia MHC este oprită. Se intervine cu mai multe echipaje de pompieri. Nu sunt victime umane sau răniţi. Laboratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa a efectuat analize pentru determinări de formaldehidă şi COV, la limita amplasamentului, urmând să emită buletinele de analiză. La această oră nu mai sunt emisii de fum, arde local”, arată sursa citată.

 

foto arhiva

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @LUPASCUM,
    Eroare DIN Greseala :

    LEPADAT NU era KGB.
    ERA GRU.

    Pe CINE nu … elimini LA TIMP, iti trimite INSULINA asa incat sa o primesti DUPA executie …
    Dar, intre timp arati CA DREACU, si „SE RAD” Narozii din Boboulime , de tine.

    CE se intampla lui Ceausescu, MAI RAU decat Moartea (regizata la detaliu, sa il faca de ras, inclusiv pe NOI, Romanii, impuscarea la PICIOARE, ca cada IN GENUNCHI, simbolic si dracesc satisfacator pentru Comanditarii asasinatului.

    Calaul MILITAR, a recunoscut, ca Narodul ca ASA l-a ciuruit, de la genunchi in sus …)

    Si ASTA a fost ALES din vreme, altfel nu se mai SI LAUDA cu fapta de CALAU, nu de militar.
    Mai SI recunosteau TOTI Calaii de acolo, ca ASA AU primit „MISIUNE” …

    ASTA spune TOT despre calitatea umanoida execrabila a multor din TOATE Armatele Lumii.
    Jalnic …

    TOT intentia de BATJOCURA a fost si Moartea lui Mihai Viteazul.
    Dupa uciderea in haita, (ca altfel nu aveau sanse, Mihai fiind o forta a naturii, avea cam 2 metri inaltime si o forta uriasa, plus agilitate in lupta),

    Revenind la Ceausescu, NIMIC mai rau nu putea pati, daca ii elimina pe TOTI Agentii Straini, dati in fapt de Pazitorii Tarii.
    In plus, mai stiau de frica ei si plozii LOR, ca de 33 de ani, au uitat de frica …
    i-au pus capul pe un hoit de cal,
    l-au dezbracat de haine,
    l-au jupuit de pielea de pe spate si coaste, pe care au luat-o de trofeu …

    In opozitie, Mihai cand a vazut CAPUL lui Andrei Bathory, UCIS, UCIS, UCIS de Secui, a plans ;

    „Saraul Popa” si i-a facut o inmormantare potrivita rangului, in Catedrala Catolica din lba Iulia.

    Apropo de afirmatiile PUROINDE de Ura Psihotica a unora de pe Forum, Unguri de felul lor, relativ la Romani. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.