(VIDEO) Lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău în conferinţa de presă

Liderul interimar al PSD prezenta Programul PSD ”Repornim România” care cuprinde măsuri economice și sociale pentru relansarea economiei

De (R.C.)
(VIDEO) Lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău în conferinţa de presă

Liderul interimar al PSD prezenta Programul PSD ”Repornim România” care cuprinde măsuri economice și sociale pentru relansarea economiei

UPDATE Marcel Ciolacu a părăsit Spitalul Militar, după aproximativ două ore în care i s-au făcut investigaţii. Medicii spun că starea de sănătate liderului interimar al PSD este bună. Momentele prin care a trecut sunt puse pe seama unei căderi de calciu. Marcel Ciolacu a fost testat şi pentru Covid 19, iar testul a ieşit negativ.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic.
Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă.
Facem precizarea că, în conformitate cu procedurile unităţii noastre medicale, pacientului i s-a recoltat şi testul COVID 19. Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru.
Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică.
La acest moment, starea pacientului este una stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor, tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stressului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”, a comunicat Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.

UPDATE Marcel Ciolacu a mers la Spitalul Militar din Capitală, spital unde poate primi îngrijri medicale în calitate de demnitar. Marcel Ciolacu a mers cu maşina personală la unitatea medicală, el urmând să fie testat pentru COVID-19.
Persoane care se aflau în sediul PSD au solicitat, în primă fazĂ, ambulanţa SMURD pentru a-i acorda primul ajutor lui Marcel Ciolacu. La puțin timp după acest moment, echipa sa a anulat solicitarea făcută.

Medicul Bogdan Opriţa a spus, pentru Mediafax, că maşina SMURD nu a apucat nici să plece spre sediul PSD, acolo unde i s-a făcut rău lui Marcel Ciolacu, pentru că medicii au fost anunţaţi că nu mai este nevoie să ajungă acolo.
În schimb, preşedintele interimar al PSD a plecat la spital cu maşina personală, la câteva minute după ce i s-a făcut rău în timpul conferinţei pe care a susţinut-o la sediul PSD.

UPDATE Partidul Social Democrat a transmis un comunicat de presă cu privire la starea lui marcel Ciolacu.

„Astăzi (duminică – n.red.), în timpul conferinţei de presă, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit o criză de lipotimie (stare de leşin), posibil cauzată de căldura şi lipsa de oxigen din sală, dar şi pe fondul unei activităţi intense din ultima perioadă desfăşurată atât la Parlament cât şi la partid. Preşedintele interimar PSD şi-a revenit la scurt timp şi a părăsit sediul PSD fără a avea nevoie de ajutor. În acest moment se află într-un spital de stat pentru analize. Vom reveni cu detalii”, a transmis, duminică, PSD.

UPDATE Liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău în timpul conferinţei de presă. La un moment dat şi-a pierdut echilibrul şi a fost susţinut de unul dintre membrii echipei.

PSD a pus la punct programul ”Repornim România” care cuprinde măsuri economice și sociale pentru relansarea economiei, protejarea locurilor de muncă și a nivelului de trai.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Guvernul a oferit doar promisiuni, iar Iohannnis a livrat doar răfuieli politice.

Liderul PSD spune că timp de două luni a cerut să fie făcută o pauză în atacurile politice şi să fie găsite cele mai bune soluţii pentru România. Iohannis şi PNL au refuzat constant dialogul.

„Programul PSD include măsuri pe termen scurt şi mediu, măsuri şoc pentru protejarea veniturilor. Iohannis şi Guvernul nu au fost în stare să vină cu un asemenea plan. Le dăm acest plan gata făcut”, a spus Ciolacu.

Pachetul conţine 28 de măsuri economice şi sociale pentru repornirea economiei şi protejarea populaţiei, a precizat liderul interimar al PSD.

https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/videos/367744354182378/

Distribuie articolul pe:

48 comentarii

  1. asa este Zmeule,ma lasi cu vorbe de duh? Crezi ca lumea se mai lasa prostita de farisei? Multi se folosesc de scrieri din evanghelii,prinde la unii mai necititi.Daca era dupa tine,sa vorbesc pe limba ta,Stefan cel Mare de ce nu i-a iertat pe turci? E crestineste nu?PSD este un dusman,pentru Romania si nu trebuie iertat la ce a lasat in urma.Si iti insir doar cateva,mortii de la revolutie,mineriadele,tunurile din anii 90 prin devalizari de banci,defrisarile alaturi de UDMR,privatizarea intreprinderilor prin devalizare.Situatia Colectiv,Apuseni,10 august.Tu intelegi ce spun?Decat un crestin fariseu,mai bine un ateu corect.Nu cred ca stapanesti termenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.