Viktor Orban ne face cu mâna de la Mar-a-Lago

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia de la Mar-a-Lago. La întâlnirea de luni, Orban a discutat și cu viitorul consilier de Securitate al Casei Albe, Michael Waltz, și cu miliardarul Elon Musk, care exercită o influență considerabilă asupra lui Trump. ”USA Today. Viitorul a început”, a scris Orban pe X, platforma lui Musk. La întâlnire au participat și ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

„Odată cu alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte, relațiile dintre Ungaria și Statele Unite ar putea fi mai bune decât oricând”, a transmis Péter Szijjártó. El a subliniat că importanța întâlnirii a fost sporită și de faptul că unul dintre principalele efecte ale transformării economiei mondiale, digitalizarea și inteligența artificială, pot juca un rol decisiv în viitorul fiecărui stat. Ministrul ungar apreciază că „acum există șanse mai bune ca oricând de a stabili relații politice mai trainice între Ungaria și Statele Unite”, subliniind că „forțele pro-pace ale lumii” se bucură că Trump a câștigat alegerile în SUA: „Cred că cei care fac presiuni pentru pace în Ucraina s-au bucurat că președintele Donald Trump a câștigat aceste alegeri (…)”. Nimeni din Statele Unite sau din Europa să nu ia decizii „iresponsabile” care să îngreuneze sau să facă imposibilă încheierea păcii, a transmis șeful diplomației Ungare.

Cu două zile înainte, Donald Trump a participat la ceremonia de redeschidere a catedralei Notre Dame. Printre participanții care au vorbit cu Trump s-a numărat președintele Poloniei, Andrzej Duda. Pe listă nu a fost niciun oficial român.

Ambasadorul României in SUA are alte treburi decât diplomația și schimbarea guvernului țării în care a fost acreditat – își dă cu părerea despre ce coaliție de guvernare ar trebui să aibă România. Despre rechemarea de la post nu poate fi vorba, pentru că președintele care l-a trimis la Washington a intrat în prelungiri de mandat.

La întâlnirea Trump-Orban din Florida a participat și CEO-ul operatorului ungar de telecomunicații 4iG, devenit dintr-o mică companie, un mare holding internațional cu un program de sateliți, primul din această zonă a Europei. În România este citat însă copios Eurostat, care arată că salariul mediu ajustat l-a depășit pe cel din Ungaria. Mai mult, salariul se apropie de nivelul Poloniei. Președintele Duda ne zâmbește dând mâna cu Trump, la Notre Dame: foarte bine, la mai mare – mai toate produsele cu branduri occidentale care se vând in Romania sunt ”made în Poland”. Și urmează și achizițiile militare.

Polonia are echipă politică de rezerva, lucru fundamental în perioade de criză. Premierul liberal Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, se lupta, cum ar fi făcut-o și euroscepticul Jaroslaw Kaczynski, pentru agricultura poloneză cu Comisia Europeană, Germania și țările nordice din UE, opunându-se unui acord de liber schimb cu Mercosur care ar provoca pierderi fermierilor polonezi. România nu are vreo echipă de rezervă, partidele politice nu au produs niciun lider autentic, dar sunt mirate că lumea votează pentru ”salvatori”.

Când Polonia și Ungaria vor negocia cu Trump și cu Putin, România va fi în pauză. O pauză absolut necesară pentru a demonstra lumii cum se face character assassination, fără a crea în justiție martiri politici înainte de repetarea alegerilor prezidențiale.

 

Apoi, președintele intrat în prelungiri al României va lansa programul ”România (re)educată”, pentru ca românii să învețe cum trebuie să voteze. Nu vom învăța că Uniunea Europeana este o ordine supranațională construită pe modelul constituțional post-fascist din Germania, Franța, Italia, pe teama că poporul va face alegeri fatale. Vom învăța în schimb că suntem elementele turbulente din sistem care trebuie cumințite, vinovați că totalitarismul comunist ne-a fost impus, și nu ales prin vot democratic; din această cauză nu avem o teamă față de ce putem alege. Prin urmare, teama aceasta trebuie creată și codificată. Constituțiile post-comuniste nu s-au bazat pe ”democrația constrânsă” sau pe ”democrația militantă” din Europa de Vest. În România, integrarea europeana nu a fost văzută ca o forma de combatere problemelor create de suveranitatea națională și de naționalism ca rău suprem. Trebuie să învățăm acum că aceasta este natura UE și că integrarea europeană nu este doar o revenire în Europa după decenii de suferință, ci o obligație de a lupta împotriva naționalismului.

Cea mai cunoscută arma a ”democrației militante” este interzicerea anumitor partide politice și anularea dreptului de a candida la funcții publice pentru anumiți indivizi. În literatura de specialitate, se consideră însă că această pârghie nu este eficientă – partidele se vor reface mereu cu alte denumiri. Din acest motiv, s-a ajuns ca ”democrația militantă” să se folosească de un soi de ”justiție cetățenească”, de ”cetățenia activă”, de ONG-uri pentru face presiuni asupra partidelor în vederea anulării unor decizii considerate anti-democratice. Ba chiar a fost sugerată crearea unor ”adunări cetățenești” însărcinate cu menținerea liniei democratice a partidelor politice. Asemenea idei, vehiculate în Germania spre exemplu, ar aminti în România de asesorii populari. Îi vedem deja la televizor.

 

De la Notre Dame și Mar-a-Lago, Duda, Orban și Trump ne fac cu mâna și ne așteaptă să ieșim din nou în lume la semnat contracte grase pentru a ne apăra mai bine împotriva atacurilor Rusiei. Avem și cu ce plăti, doar Eurostat zice ca a crescut salariul mediu.

 

Recomanda 41

26 de Comentarii

  1. Ha, ha! Ș’ nu numa’ că ni face cu mâna, da’ dejetu’ nghijlociu-i indoit…

  2. Orban e la periferia actiunilor politico-diplomatice privind Ucraina.
    Trump a vorbit la telefon aproape doua ore cu Lasconi !

  3. Ucraina, exceptand perioada invaziei mongole, a fost mereu parte a Rusiei. Pacea nu paote reveni decat prin reintegrarea Ucrainei intre granitele Rusiei asa cum a fost vreme de sute de ani. Ucraina a fost desprinasa din Rusia ca urmare a pierderii razboiului rece de catre URSS, deci este vorba de un act de secesiune sustinut din afara de o cabala care are ca tinta toate resursele Rusiei si ale Ucrainei.

  4. ”cine rade la urma rade mai bine”…sau nu va grabiti ca fata mare la maritat…

  5. „Romania va fi sfasiata in trei, intr-o noapte catre dimineata, intre Ungaria, Bulgaria si Rusia”. Continuati.

  6. Da, dar noi avem pe Stegarul Dac urcat pe macara.
    Nu se compara.

  7. Ungaria are presedentia UE,s-a dus sa sarute ghiulul oficial,ce atata tevatura!

  8. Calin Georgescu nu mai are nici o sansa. Cred ca-si da seama si singur. Americanul nu are prieteni ci doar interese. Cand invata romanii ca singurul lor prieten este Marea Neagra? Ma uitam ce jivine prin noul parlament romanesc, aceleasi cu mici exceptii. Rusine romanilor! Rusine!

  9. Ei acu ați rămas crăcănați.. Nu mai știți de e trumpist sau putinist,..Poziția e bună, urmează șutul..

  10. Adevarat. Vestea proasta pentru romani este ca anularea alegerilor indica ca ramanem in siajul perdantilor UE. Era mai bine daca eram si noi cu SUA. Din pacate americanii si-au ales reprezentantul ca fiind Ungaria. Deci UE mai mulge resurse si energie cat poate. Romania se indatoreaza din ce in ce mai mult si la anul FMI vine sa ne execute obligand Romania sa-si vanda ultimele resurse/regii. Vestea si mai proasta este ca 30% din votantii lui Georgescu au fost sub 35 de ani. Acesti romani vor fi primii care vor parasi statul esuat de mafia care tocmai s-a constituit intr-o alianta parlamentara. Nu voi fi publicat, dar incerc.

  11. Cum s-ar zice, s-au adunat putiniștii la Mar-a-Lago: Trump, Orban și gǎștile lor… Noroc cǎ am rǎmas noi pro-europeni, cǎ altfel cine știe ce se alegea de Europa…
    În altǎ ordine de idei, nici nu e de mirare cǎ Orban e respectat. Cine a avut curiozitatea sǎ-i asculte discursul de la Tușnad a vǎzut de ce.

  12. Clară ne-a fost Claritatea !
    Întregii Planete Mer🌈 etc.
    Oameni buni, eu v-am tot spus da’ voi n-ați vrut să mă credeți:
    Viktor Orban are COLEUȘI de taur și MUTĂ DECISIV !
    Și noi avem: măCiuci, Ciovrigari și LăsCoaye, măR🤮g…

  13. Am impresia ca, in poza din articol, Trump ii arata lu’ Orban : „Uite ba, Viktoras, astea sint „ouale” conducatorilor politici (sanchi !) din tara vecina, Romania : Iohannis, Ciolacu, Ciuca, … !) …

  14. Orban s-a dus degeaba in State ! Nici macar cu o sapca nu s-a ales ! Pai ce, asta-i om de stat ?

  15. Azi miercuri 11 decembrie Victor Orbán a avut discuții telefonice – de peste o oră cu Putin.

  16. “Pe listă nu a fost niciun oficial român.” N-a fost fiindcă România din 8 decembrie nu mai are nici un oficial. Unul dintre Georgescu sau Lăsconi care trebuia să fie prin alegeri democratice președinte au fost luxați printr-o anticonstituțională măsură de Curtea Constituțională, Iohannis e expirat cu abuzivă etichetă roșie de prelungire a termanului de valabilitate, Ciolacu a zis că-și deă demisia și acum a ajuns anaxa tandemului Kelemen-Bnolojan. Numai să-i mai ocupe timpul familiei Macron co poză aiurea nu se făcea. Imprtăm curent, mâncare, haine, săpun… Jale cu J mare.

  17. Participantii de acolo sunt din tari CATOLICE ! Sau protestante. Va e clar, nu ?

  18. mai e mult pina departe… orban la trump, udmr lingaul cu proeuropenii…cu.r.ve.le nu se lasa… ha ha ha gainari din totate tarile, uniti-va!

    ww3? in curind…?

  19. Polonia este poate un bun aliat al SUA dar nu este suficient sa se aseze la masa negocierilor pentru simplu motiv ca este cel mai aprig dusman al Rusiei. Nu cred ca Rusia va fi de acord sa stea la masa cu Polonia care are interesele ei in Ucraina la fel ca si Ungaria dar mai mari.

  20. Incepind cu luna februarie se vor schimba destule pe plan international si din pacate Romania va ramane ca de obicei cu degetul in gura pt. ca nu a stiut sa accelereze atunci cind a avut ocazia si a pierdut din nou trenul.

  21. @ shush. Cam așa văd și eu,. la fel și CTP și incă unii nu doar jurnaliști..Cu diferența că inițiativa va fi internă..Nu vei dori să plătești pensia unora sudiști ori estici. Te vei sătura să dai de-a moaca gaz și lumină moldovei in timp ce tu ajungi pe stradă din cauza facturii uriașe.. Deci,.cam e ușor de prevăzut..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.