Cică, așa zic unii, a plouat în draci, pe 10 mai, de dimineață și până seara, de-au închis Metroul, Teatrul Național, Parlamentul, Guvernul, Piața Chibrit, Banca Națională și Grădina Zoologică și Toate Partidele Politice, bine merci.
Apoi s-a auzit că s-a scufundat sub ape Brașovul, Londra, Cairo, întregul Iași, jumătate din Argentina, un sfert din Rusia, Berlinul nu se mai zărește, nici Ucraina nu se mai zărește. Acum, ce să zic? Umbrelă mi-am luat de la Cărturești. Am și-un trenci de pe vremea lui Caragea, cam ros la guler. Galoși am, că mi i-a făcut cadou Fifi Baston, prin 1884, am și-un binoclu militar și-un colac de salvare. Am și două vâsle.
Un colonel care venea pe la Capșa mi le-a dăruit, vâslise cu ele în sus, pe Congo, la vânătoare de crocodili. De plouat, au zis că plouă vreo duzină de moftangii pe Facebook, dar Tătărăscu și cu Argentoianu m-au liniștit cumva, zicând că trebuie să fie o minciunică bine ticluită de serviciile secrete englitere, în dauna țarului Nikolai, ca să-i prindă pe comuniști, ca într-un clește, dincolo de Varșovia, pe seară. Brătianu a strâns alaltăieri niște liberali de frunte să le zică vreo două vorbe despre salvarea națională, dar n-a mai apucat, că s-a inundat Calea Victoriei, ceva de speriat. Bibescu l-a sunat pe Sturza, Sturza l-a sunat pe Marghiloman, Marghiloman l-a sunat pe Titu Maiorescu iar Titu Maiorescu m-a sunat pe mine.
Eu le-am transmis tuturor că n-au de ce să-și ceară scuze că nu au o barcă și pentru mine dar telefonista, și așa speriată foarte tare, n-a avut cum să-mi mai dea legătura, că au luat-o apele, cu tot cu guvern și cu pompierii din Dealul Spirei, mare dandana. În sfârșit, cum îți zic, m-am mai liniștit un pic, pentru că mi-a trimis vorbă domnul Goe că, în subteran, la Cafe Matrioșka, pe Luterană, a construit o arcă în mare secret, dădăcit de mam’ mare, mamițica și tanti Mița. Marcel Ciolacu? Ia-l de unde nu-i, a fugit cu un barcaz.
Iohannis, ia-l de unde nu-i, a fugit cu o șalupă. Băsescu, ia-l de unde nu-i a fugit cu o corabie. Numai eu cu venusienii mei mai umblăm aiurea pe un fel de plajă plină de scoici pline de diamante. Niște pirați fioroși răcnesc la noi într-o englezească stricată, luați laba de pe diamante. Asta, lumea întreagă e sub ape, ca mâine, poimâine vin extratereștrii să ne pescuiască meserie. Pe un recif de corali s-a cățărat Vladimir Ilici Lenin și tot tună și fulgeră despre revoluția mondială. Unul de-ai noștri, mai zeflemist, zice, las-o moale nene, ne-ai mai zis poantele astea răsuflate și uite ce tevatură acvatică a ieșit.
Nostradamus înoată voinicește încoace și zice că nu Lenin ci el, Nostradamus, a pus la cale viitorul. În sfârșit, undeva, pe un ponton plutitor e chiar Sophia Loren, draga de ea, face ochi dulci unui cașalot. Mata Hari e și ea acolo pe ponton, face și ea ochi dulci unui cașalot. Asta, fetele din ziua de azi au ochi numai pentru cașaloți, pentru bibani ca noi nici măcar de leac.
Nu, nu visezi, Vasile este rene!
„jegul de pe strazi” este nimic fata de jegul din mintea unora, maxtor!
-si spala jegul de pe strazi????
(doar „stai in casa” a facut asta,
pentru prea putin timp).
Vasile are numele de scena rene sau visez eu?
@ Vasile ? Te duce capul „mosule ” . Mai baga . Ai ceva saminta in condei. La mai mare .
Vasile, din joaca, scrie mai bine decat rabufnila.
Ciolacu a fugit cu un barcaz?! Poate ca este o eroare, a fugit cu piroga. I-a luat cu el si pe Simion si pe Hunor. Ca sa-i impace inainte de a intra cu totii la apa!
A venit Potopul, zise madam Cleopatra privindu-si șeful in ochiul din sticla de Murano. Spune-i sa între, zise acesta. Potopul fu poftit în birou. Biroul avea un sertar secret, asa ca Potopul se prinse,cu mana stânga, de sublititatile inginerești ale acestuia și se scurse în el, intr-o zona de confort care nu putea și atacata energetic de trupele NATO de” Ziua Propagandistului Eu-nuc”, adică a unui cu Eu care locuiește în nuc. Ieși de acolo, zise Cezar Preda. La auzul glasului, Potopul ieși și se aseza pe un fotoliu extensibil, adică folosit și de secretara si comanda o cafea cu năut si cu pulbere din radacina de păpădie moarta în Ucraina din cauza unei drone cu steagul USA inscripționat pe ea în caractere chirilice si cunei-forme fără fond dar cu forme apetisante pentru cei cu boala Alzhaimer aflați la butonul de comanda a prăjiturilor cu nuca de cocoș lqbtiqist și găină nehotarata în fata cărui cocoș sa renunțe la PeNeLe unse cu grăsime Sintetica de către una buca- ta de navetist pe toboganul istorie globaliste. Potopul părea impertinent, asa ca secretara îl lua de gat, il puse intr-o cratiță și cu ajutorul focului așezat sub fund îl transforma în aburii alcoolului care-i îmbată pe cei care au convingerea ca ei sunt noii Zei ai timpurilor moderne. Potopul nu protesta, fiindcă nefiind vaccinat, nu avea voie sa protesteze și nici nu posta nimic pe rețelele de socializare, având restricții multiple impuse de către justiția oarba din România și USA pe care se iese în caz de necesități fiziologice. Asa ca istoria Potopului lua sfârșit în biroul oval al unui cap patrat cu laturi blindate ca să impresioneze Estul și cu diagonale negre ca-n epoca în care mustață mica era un accesoriu fără de care nu puteai promova moartea planetei fără repercursiuni.
Bufnila ,ai o imaginatie de invidiat.Si pentru asta merita sa fii citit. Nu oricine are o astfel de imaginatie sa ne prezinte un SF politic zilnic.Ai grija sa nu se toceasca ,pardon sa intre la apa ( sa fiu in trend cu articolul) condeiul.
Cred ca pe dvs incearca sa va imite kkrtar3scu.