Liberalul Ludovic Orban, candidat la funcția de președinte al PNL, a declarat joi, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că nu are absolut ”nicio emoție” că nu va obține achitarea și la instanța superioară în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, conform AGERPRES.
”Nu există niciun fel de temei pentru a nu se menține decizia de achitare pe fond. De altfel, încă nici nu e făcut recurs. Da, mă rog, și dacă se va face recurs, nu am absolut niciun fel de emoție în această privință”, a spus Orban, aflat în campanie electorală internă pentru funcția de președinte al PNL.
La finele lunii ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea fostului deputat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Orban a fost trimis în judecată de DNA în mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES