Vot cu scântei pentru desființarea SIIJ

Ministrul Justiției Stelian Ion a spus că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoție și la fel se va și desființa, pentru că este „un episod rușinos al justiției”.

De (R.C.)
Vot cu scântei pentru desființarea SIIJ

Ministrul Justiției Stelian Ion a spus că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoție și la fel se va și desființa, pentru că este „un episod rușinos al justiției”.

UPDATE Deputații au votat, miercuri, proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție cu 171 de voturi „pentru” și 136 „contra”.

Proiectul de lege privind desființarea SIIJ merge la Senat, care este camera decizională.

Mai mulți deputați PNL au fost sunați înaintea votului la legea de desființare SIIJ și li s-a spus, în mod fals, că sunt convocați la DNA Brașov, spune Ludovic Orban.

„S-a petrecut un lucru absolut incredibil. Mai mulți colegi liberali înaintea exercitării vorului pe SIIJ au fost sunați și convocați la DNA Brașov. Au fost sunați de pe un număr de telefon, probabil număr de cartelă. Evident că era un apel fals. Cineva a premeditat ca deputații să fie chemați în mod fals”, spune Ludovic Orban.

El a precizat că au fost peste 10 deputați în această situație.

„Înainte de vot cineva, pur și simplu, a încercat să-i determine să plece din sală. Le-am spus să facă sesizare la Poliție, să fie identificat cel sau cei care au putut să gândească așa ceva”, adaugă liderul PNL.

El spune că deputații liberali au fost sunați de pe cel puțin două numere de telefon.

PSD sesizează Curtea Constituțională a României, după votul pentru desființarea Secției Speciale.

Maya Teodoriu, deputat PSD, a spus că PSD va sesiza CCR în cazul desființării SIIJ.

„Faptul că ieri peste 1.000 de magistrați din toată țara, judecători și procurori, au adresat Camerei Deputaților un memoriu intitulat „Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate”, cerând membrilor Camerei Deputaților să nu voteze proiectul în forma sa actuală, cu amendamentul propus și votat de parlamentarii PNL și USR în Comisia Juridică, magistrații cer președintelui Camerei Deputaților, domnului Orban, dacă este în sală, să sesizeze Comisia de la Veneția și GRECO cu privire la acest text de lege. Două organisme prestigioase invocate în discursurile dvs., domnule Orban. De ce nu o faceți acum, când magistrații cer acest lucru? (…) Poate pentru că în mod constant Comisia de la Veneția s-a pronunțat pentru o imunitate funcțională și limitată a magistraților? În loc să sesizați Comisia de la Veneția și GRECO, cum cer magistrații, ați votat acest proiect. Iată unul dintre motivele esențiale pentru care PSD nu a votat proiectul în această formă și va sesiza CCR”, anunță deputatul PSD.

La rândul său, Tudor Băcanu, de la PNL, îi acuză pe social-democrați că au înființat SIIJ pentru a-și apăra „baronii”.

„Nu e o surpriză pentru mine să văd că pesediștii nu au votat desființarea SIIJ. (…) PSD e din punctul meu de vedere o boală care nu se vindecă ușor și care poate să recidiveze dacă nu suntem atenți, atunci când ne așteptpm cel mai puțin. Ați înființat această secție ca să îi satisfaceți dorința fierbinde a domnului Dragnea, de a acapara Puterea și de a ataca statul de drept și astăzi acționați în acest fel pentru a vă proteja baronii, pentru a o proteja pe doamna Gabriela Firea, pentru a proteja oameni precum Paul Stănescu sau Ionel Arsene, asta faceți, domnilor pesediști. Înființarea SIIJ nu a fost cerută nici de magistrați, nici de către cetățeni”, spune deputatul PNL.

Vicepremierul Dan Barna a spus că justiția a fost „siluită” timp de 5 – 10 ani, iar acum se face un prim pas pentru normalizarea sistemului judiciar.

„După 5-10 ani de justiție care a fost siluită în toate felurile, după ce a trebuit să îi vedem pe Iordache sau pe Nicolicea explicându-ne cât de necesară este această SIIJ, astăzi facem un prim pas spre normalizarea sistemului juridic românesc. Coaliția USR – PNL – UDMR desființează SIIJ, o rușine pentru sistemul nostru și un pas important în ceea ce înseamnă ridicarea MCV și transformarea României într-o țară euopeană ș o țară în care justiția funcționează. Da, un cost poltic este plătit în acest moment pentru că desființarea SIIJ este un obiectiv pe care Coaliția și l-a asumat și mergem mai departe”, a afirmat Barna.

Parlamentarii UDMR și USR s-au acuzat reciproc de minciună.

Csoma Botond, deputat UDMR, a spus că Uniunea a avut o altă propunere, aceea ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General, iar amendamentul de miercuri, din Cameră, nu este propus de UDMR.

„Noi am agreat în decembrie și noi am spus că suntem de acord cu desființarea SIIJ. A venit un proiect de lege de la Guvern și au fost diferite discuții în Parlament. Nu este adevărat – acest amendament nu a fost propus de UDMR, ci chiar de către ministrul Justiției, Stelian Ion. Noi am avut o altă propunere – ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General. Noi am acceptat acest amendament depus de USR cu inimă grea”, a spus deputatul Csoma Botond, care admite că pot exista elemente de neconstituționalitate în proiect.

La rândul său, Laura Vicol, de profesie avocat, deputat PSD, a declarat că PNL și USR vor să ducă la capăt acest „plan, cu orice costuri”, în vreme ce independența magistraților „nu se dă și se ia de către politic”.

„Suntem aici pentru că useriștii și peneliștii vor să își ducă acest plan la capăt cu orice costuri. Desființarea SIIJ este ceea ce visează noaptea, mănâncă dimineața, la prânz și seara. Dar nu despre desființarea SIIJ este vorba aici, ci despre independența magistraților. Useriștii și peneliștii cred că independența magistraților să dă și se ia de către politic”, spune Laura Vicol.

Ministrul Justiției Stelian Ion a spus că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoție și la fel se va și desființa, pentru că este „un episod rușinos al justiției”.

„S-a demonstrat că secția a fost un instrument și a fost și ineficientă. Ideea că această garanție propusă ar fi venit de la noi este una falsă. Eu am înlăturat acele garanții solicitate de CSM. Nu aș vrea să lăsați impresia că suferiți foarte mult față de această situație, pentru că am avut de ales între mai multe rele. Ideea că și-ar fi dorit cineva din USR o asemenea garanție o resping. Haideți să ne asumăm împreună o soluție. (…) Din urmă vine un pachet legislativ foarte bine alcătuit care vizează toate aspectele și toate garanțiile pentru independența magistraților și pentru posibilitatea ca cei care săvârșesc fapte de corupție să răspundă. Justiția nu începe și nici nu se termină cu SIIJ, care este un episod rușinos al Justiției românești”, a spus ministrul Ion.

Guvernul a aprobat în şedinţa din 18 martie proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus că se va prezenta la şedinţele Comisiilor juridice ale Parlamentului şi va aduce argumente, astfel încât legea să fie adoptată. Proiectul trebuie votat în Parlament, unde coaliţia de guvernare deţine majoritatea parlamentară. CSM nu a fost de acord cu propunerea Guvernului de desfiinţare a Secţiei. Conform unui comunicat al CSM, proiectul ar duce la modificarea de competenţe în efectuarea urmării penale în cazul magistraţilor, iar soluţia normativă propusă nu este însoţită de instituirea unor garanţii pentru păstrarea independenţei justiţiei.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Păi dacă așa a dat ordin licuriciul! Se execută, nu se discută. Doamne-ferește să fie tras la răspundere vreun judecător care acoperă jaful coloniștilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.