WikiLeaks, pretext pentru limitarea accesului la informaţii în SUA

Scandalul WikiLeaks face necesară conceperea unei noi „arhitecturi de securitate”, care să facă infinit mai dificilă descoperirea secreteloer Statelor Unite, a spus directorul comunităţii de informaţii a SUA, James Clapper.

„Previzionăm că în următorii cinci ani, vor putea fi observate schimbări reale şi vizibile”, a declarat directorul serviciilor de informaţii. „Obiectivul este de a găsi această «Nirvana» între responsabilitatea de a comunica şi necesitatea de a proteja” informaţiile, mai menţionat acesta, fara a spune in ce masura va fi afectat accesul presei la informatii.

Postul lui Clapper a fost creat nu la mult timp după atentatele de la 11 septembrie, care au reaşezat radical regulile jocului în relaţiile administraţie-cetăţeni în SUA. Preşedintele George W. Bush a înfiinţat imediat Departamentul Securităţii Interne, care coordonează activitatea a peste 40 de agenţii federale. Ulterior, prin adoptarea Patriot Act, FBI şi CIA sunt practic unificate. Aceasta oferă spionilor posibilitatea de a-şi urmări propriii concetăţeni, un lucru de neconceput în urmă cu 60 de ani, la infiintarea Agenţiei.

Sub impactul psihologic al atentatelor de la World Trade Center, cetăţenii au acceptat noile legi care prevăd înregistrarea, fără mandat, a convorbirilor telefonice, percheziţiile secrete, fără informarea timp de luni intregi a suspectului, şi accesul autorităţilor la conturile bancare ale oricărei persoane suspectate de activităţi teroriste. Atunci când legislaţia internă nu a permis-o, preşedintele Bush a creat centre de detenţie care nu pot fi atinse de justiţia americană, precum închisoarea de la Guantanamo, în Cuba, dar şi inchisorile secrete ale CIA, o afacere în care Consiliul Europei consideră ca a fost implicată şi România.

Pentagonul şi Departamentul Justiţiei îşi doresc acuzarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, pe baza Espionage Act. Deşi ameninţat cu extrădarea din Marea Britanie în Suedia, unde este acuzat de agresiune sexuală, acesta a anunţat că va fi gazda unei emisiuni televizate care va aborda chestiuni arzătoare în politica mondială. Cu totul alta este situaţia presupusului furnizor al informatiilor WikiLeaks, soldatul Bradley Manning, un copil de 23 de ani, provenit dintr-o familie destrămată, care risca chiar pedeapsa cu moartea si care pare acarul Păun al afacerii Wikileaks.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.