Zborul și tîrîșul lui Marcel Ciolacu

Zborul lui Ciolacu la Nisa este precum conversația cu Trump. O învîrteală. O combinație cu multe rotițe și șmecherii. Un aranjament de ochii lumii, de luat fața, de „hai și noi”, de „eu, prim-ministrul Marcel Ciolacu….”. Un telefon de felicitare la Trump într-o perioadă în care toată lumea sună, iar el se bucură de orice semnal, un „how do you do” umflat ca o întîlnire istorică, bun de promovat ca o legătură la nivel înalt, esențială pentru țară. Ca întîlnirea cu Mark Rutte. Ca toate tăierile de panglici și inaugurările cu profund caracter electoral. Pînă și vizita la Bruxelles este tot un fel de mare performanță din pălărie, raportată la viitor.

Marcel Ciolacu nu înțelege că, în politica mare, dacă nu te pricepi și n-ai cuprindere, toate sunt egale cu o conversație pe trecerea de pietoni, cu o întîlnire întîmplătoare, cu o cafea la șeful poliției locale din Buzău. Din păcate, Nicolae Ciucă l-a acuzat pe Marcel Ciolacu doar de „nesinceritate”. Cică putea să recunoască și gata. (Observația ne dă și anvergura lui Nicolae Ciucă). De ce să spună mai multe? Nu era suficient să recunoască un mic aranjament cu Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, unul mic din zecile mult mai mari? Dacă recunoștea, Marcel Ciolacu ar fi trecut pe lista oamenilor curați și responsabili? Numirea Laurei Vicol-Ciorbă – jurist de lemn Tănase în fruntea Comisiei juridice – s-a petrecut numai pe bază de merite profesionale? Și n-a avut nici un alt preț. Tergiversarea dosarelor Nordis prin instanțe a fost, conform Codurilor, dreaptă și nevinovată. Ciolacu pute de nesinceritate, iar Ciucă strălucește de opusul ei. Sau le îngroapă pe toate cele împuțite într-o tăcere milităroasă?

De ce nu s-au ridicat liberalii înainte de izbucnirea scandalului Nordis, înainte de alegeri? Aveau și ei ceva ascuns prin porumbiștile politicii? Se temeau de dosarele lui Iulian Dumitrescu de la Prahova? De dosarul de spălare de bani din Belgia, unde bani de la firmele de asfaltangii au ajuns la campania electorală a PNL-ului? Sau de învîrtelile lui Vasilică Cîțu și Lucian Isar?

Ce vreau să spun? Dacă Marcel Ciolacu este suspect doar de „nesinceritate”, atunci lucrurile sunt mai grave. Nicolae Ciucă nu poate și știe mai mult. Sau se teme să spună. Comisia parlamentară de anchetă este doar un mod de a da dosarul de la unul la altul, în mîna mai multora. Adică a nimănui. O fi Marcel Ciolacu agățabil doar cu un „mizilic” la Monte Carlo? De niște simple excursii și de deșteptăciuni ale nepotului, cu farmaciile și cu panourile solare din PNRR? Ce ne facem cu minciunile și prefăcătoriile cu familia și cu vila din Strada Starostescu? Cîte alte șmecherii de Buzău și de Brăila mai sunt?

Nu cumva toată „nesinceritatea” lui Marcel Ciolacu vine de la faptul că el este și prim-ministru și candidat și joacă două roluri în același timp? Adică, este organizatorul și arbitrul și candidatul implicat în alegeri. N-a demisionat, cum au făcut-o alții înaintea lui. Se preface doar că țara are nevoie de el, că nu-i o problemă de conflict de interese și nici măcar de obraz. El își organizează ca prim-ministru tot felul de evenimente, de vizite, de convorbiri și a planificat pentru campanie tot felul de inaugurări, de tăieri de panglici. Pe același bilet, cu același avion, în același hotel și mănîncă din aceeași farfurie o persoană cu două identități. Și premierul Ciolacu și gonflatul candidat Ciolacu, ajutat de premierul lunecos și palavragiu. Unul mănîncă pentru a-l umfla pe celălalt, pentru a-l face mai deștept, mai important, mai popular și mai strălucitor.

Dacă Parchetele, Fiscul, SRI-ul și Opoziția nu pot depăși situația absurdă și nu vor să o cerceteze și toate rămîn doar la stadiul de zvonuri în ceea ce privește aceste abuzuri și afaceri, atunci ne aflăm în fața unor concluzii devastatoare.

Fie oamenii din aceste instituții n-au instincte democratice și nu se pricep să aplice legea, fie ascund situații similare, mai mici sau mai mari, și se tem că la o dezvăluire se pot trezi cu bolovanii sancțiunilor întorși în capul lor.