Un grup de 30 de membri ai Camerei Reprezentanților din partea Partidului Democrat au semnat o scrisoare prin care îi cer președintelui Joe Biden să urmeze căi diplomatice pentru soluționarea conflictului din Ucraina. Cum presa americană de mainstream, analiști, foști oficiali SUA au ajuns de multe ori să-i acuze ca sunt agenți ai Kremlinului pe cei care cer o soluție diplomatică în Ucraina, scrisoarea celor 30 de congresmani marchează o evoluție neașteptată în politica SUA.
Cu siguranță, alegerile din luna noiembrie, când vor fi puse la bătaie toate mandatele Camerei Reprezentanților, joacă un rol important în această aparentă reorientare a congresmanilor democrați care, până acum, au susținut linia ultra-neoconservatoare a administrației față de Rusia. Printre semnatarii scrisorii se numără congresmanii aripii progresiste a Partidului Democrat (Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar, Ayanna Pressley, Rashida Tlaib), al căror electorat este mult mai orientat către politica internă americană – drepturile minoritătilor sexuale, imigranților, politica de mediu, etc.
Scrisoarea semnată de acești reprezentanți cere o ”schimbare dramatică” a strategiei SUA pentru Ucraina. ”Cu cât războiul se prelungește, cu atât crește riscul escaladării – cu un efect de contagiune și devastator”. ”Nu trebuie să ne facem iluzii în privința provocărilor, însă colegii mei și cu mine cerem administrației să se implice în eforturi diplomatice pentru a căuta un cadru realist pentru încetarea focului”, scrie reprezentanta Pramila Jayapal, cea care a avut inițiativa abordării președintelui Joe Biden prin această scrisoare.
Scrisoarea face referire chiar la avertismentele președintelui Biden că războiul din Ucraina poate duce la un război mondial și la o apocalipsă nucleară. ”Ați reușit să ajungeți chiar în acest punct în timp ce spuneați că este imperativ să evităm conflictul militar direct cu Rusia, care ar duce la Al Treilea Război Mondial. Riscul utilizării armelor nucleare este considerat acum mai mare decât oricând în perioada Războiului Rece. Având în vedere consecințele catastrofale ale unei escaladări nucleare și ale unor erori de interpretare, riscuri care vor crește câtă vreme va continua acest război, suntem de acord cu dumneavoastră că evitarea unui conflict militar direct este o prioritate pentru securitatea națională.
Având în vedere distrugerile provocate de război în Ucraina și în lume, cât și riscul unei escaladări catastrofale, credem că evitarea prelungirii conflictului este în interesul Ucrainei, SUA și al lumii. Din acest motiv, vă cerem să adăugați la ajutorul militar și economic al SUA pentru Ucraina un efort diplomatic pentru găsirea unui cadru pentru încetarea focului. Acest lucru este în acord cu recunoașterea de către dumneavoastră a faptului că trebuie să avem o soluție negociată și cu îngrijorarea dumneavoastră că Vladimir Putin nu are o variantă de ieșire în acest moment și că trebuie să vedem ce putem face în acest sens”.
”Suntem conștienți de cât de multe dificultăți implică negocierile cu Rusia, având în vedere invazia ilegală și revoltătoare din Ucraina. Dacă există o cale pentru a încheia războiul și a menține libertatea și independența Ucraine, atunci America are datoria de a urma această cale diplomatica pentru o soluție acceptabilă pentru poporul ucrainean”, mai arată scrisoarea.
The Washington Post scrie că semnatarii scrisorii amintite reprezintă doar o minoritate în cadrul Partidului Democrat, care susține poziția administrației Biden de a denunța acțiunile Rusiei și a oferi ajutoare masive regimului de la Kiev. Ziarul american mai arată ca Partidul Democrat susține viziunea administrației Biden cum că lumea este scena unei confruntări istorice între democrație și autocrație.
Pe de altă parte, așa cum au arătat și aranjamentele politice ce au urmat instalării lui Joe Biden la Casa Albă, administrația are nevoie de sprijinul aripii progresiste a partidului. Rămâne de văzut dacă acești congresmani progresiști doresc cu adevărat o schimbare în politica externă americană sau se folosesc de contextul electoral și de războiul din Ucraina doar pentru a pune presiune și a obține concesii strict pe plan intern din partea administrației Biden.
Scrisoarea celor 30 de congresmani democrați vine imediat după ce liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților a declarat că, în eventualitatea în care Partidul Republican va obține controlul asupra Camerei, nu se vor mai scrie ”cecuri in alb” pentru Ucraina, după ce SUA au oferit deja zeci de miliarde de dolari sub formă de ajutoare militare și economice.
„Timeo democratos et concesia ferentes”, a zis nemuritorul Suntzianus. Sau le e frica pt ” assets” din Ucropia cruțate pana acum.