Zelenski, prima reacție după discuția Putin-Trump

Președintele Ucrainei a declarat că sprijină oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice, dar așteaptă mai multe detalii din partea SUA înainte de a adopta o poziție finală, scrie Al Jazeera, conform Mediafax.

„După ce vom primi detalii din partea președintelui american, vom da răspunsul nostru”, a declarat Zelenski, menționând că SUA ar trebui să fie „garanți” ai acestei înțelegeri și că Ucraina va respecta acordul atâta timp cât și Rusia își menține angajamentele.

El a mai spus că vrea să vorbească cu Trump, întrucât „negocierile fără Ucraina nu vor avea rezultate”.

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au convenit marți, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistițiu limitat în războiul din Ucraina, respectiv încetarea timp de 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurilor energetice ucrainene și ruse, și începerea ‘imediată’ a negocierilor de pace, a anunțat Casa Albă, potrivit AFP.

Aceste negocieri se vor desfășura în Orientul Mijlociu, precizează președinția americană într-un comunicat.

Recomanda 1

14 Comentarii

  1. de sute de ani a stiut doar un lucru, sa cucereasca si sa-si insusasca.
    Niciodata nu a dat nimic inapoi, nici paltoanele, nici ceasurile, nici tezaurele…
    Insa Trump, nu a trait alaturi de Rusia. Cat de curand vor primi si ei imbratisarea lor tovaraseasca.
    Se pare ca 80 de ani a fost prea mult, se apropie anii anticristului?

  2. o SUPER-ARMĂ SECRETĂ :
    🌈ajoșii din Ceata lu’ Pițigoi de pe forumul Coti !
    Păzea, Rușilor, că vin să vă ia la trântă guitZă ot MarMita, Săndukk, TiBilu 1, mElena Pompa 1 !
    StatMajoriZdi de RumburKK, măR😜g…

  3. America lasa 1 luna ucraina fara arme americane , adica rachete si sateliti. Mai vorbim peste 1 luna. Pana atunci toaca rusii la ei.

  4. Pentru ZELENSKY ….! spune:
    18 mart. 2025 la 23:38 Nici măcar, este sub masă și se ocupa cu suedeza adică plăcută suedeză, in speranța că, până la urmă, o să-l „nimerească” în întunericul de sub masă și pe Trump că p-a lui Putin a înroșit-o !

  5. Zelenski,după ce au apărut detalii din convorbirea lui Putin și Trump,a spus că Ucraina nu-i o „salata sau desert” la masa negocierilor…
    Însă după cât s-a aflat din cele vorbite între Trump și Putin cam așa este..Maidanul a fost un eșec dezastruos al democraților SUA….

  6. Ilegitimul , neparticipant la propriile negocieri, îl apuca grija de UE… Asa se va negocia și peste România, condusa de cineva ilegitim, după furtul alegerilor…

  7. Ce detalii astepti tu ba cersetorule…tu trebuie sa adopti pozitia de drepti in fata lu’ Trump ba obraznicule!

  8. El a crezut că în politica mare e cam tot cum e în teatru. Și s-a ars, adică i-a ars pe ucainnienii nevinovți. Orgoliul mare/ n-are asemănare?/ s-a mai întâmplat/ dar s-a cam uitat.

  9. In ultimile două zile, Putin a semnat un decret prin care, un fond de investiții american, are voie sa vada si să cumpere obligațiuni rusești fără sa plătească penalități. Aproape simultan, Trump anunta ca USA va recunoaște apartenența Crimeei la Rusia. Cred ca jocurile sunt făcute, castigatorii sunt Rusia si USA, perdantii UE si Ucraina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.