Zi istorică pentru Dinamo

Zi istorică pentru Dinamo! Clubul din Ștefan cel Mare a ieșit OFICIAL din INSOLVENȚĂ! Reprezentanții clubului spun că după ani grei, plini de încercări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber!

„Un capitol dureros s-a închis, iar de azi începe un nou drum – cu fruntea sus și cu o forță de neoprit!
Decizia a fost pronunțată de Tribunalul București, în urma unui proces complex de reorganizare financiară și administrativă, susținut de o echipă dedicată și de încrederea acordată de suporteri, investitori și parteneri“.
„Astăzi este despre speranță, luptă și renaștere. Mulțumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut și au mers mai departe, chiar și atunci când părea imposibil.”, a declarat administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. …după ani grei, plini dă fal(u)suri, blaturi, finanțări cu bani negri dîn kotizațiili MAIiizde încasate pă Ștatele dă Plată, cumpărări dă adversari șî antrenori „adverși” (vezi Rednic), șpăgovenii și minciuni promovate în presa mitikeaskă păntru propagandă favorabellă, i’e-te, bre, că clubu’ clonă poate respira liber (deși locu-i ierea ÎN PUȘCĂRIE!), că așea ie sub oblăduirea parșivă a Mafiei U.E.F.A. și a FeReFelei ILEGALE, pe acest pămînt ‘tut… Serviți Patria A Posteriori, (editat).[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.