Zile pline de românism în Harghita și Covasna

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a fost alături de organizațiile și instituțiile românești din sud-estul Transilvaniei care au reușit organizarea unor evenimente remarcabile pentru comunitatea noastră din cele două județe la începutul lunii septembrie. Într-un comunicat semnat de președintele Dragoș Burghelia, se precizează:

Astfel ne-a bucurat enorm organizarea ediției cu numărul cu numărul 26 a manifestărilor cultural-ştiinţifice, reunite sub egida Zilele „Miron Cristea”, dedicate cinstirii memoriei primului patriarh al României care au debutat la Toplița în județul Harghita în data de 6 septembrie 2023.

Programul a cuprins lansarea volumului XVII al anuarului „Sangidava”, lansări şi prezentări de cărţi şi publicaţii, comunicări ştiinţifice din cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Istorie, Cultură, Civilizaţie şi Credinţă Străbună” desfășurate în plen la Sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Topliţa. De asemenea a fost organizat vernisajul expoziţiei de grafică, pictură, fotografie, tapiţerie, cărţi, reviste, diferite colecţii, costume populare, obiecte casnice vechi şi altele „Din România pe alte meleaguri”. Expune familia Viorica, Costina, Sabina şi Lena Macarie în Sala de expoziţii a Cinematografului „Călimani”;

Mai apoi, în data de 7 septembrie, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a organizat în sala de ședințe a  Consiliului Județean Covasna, simpozionul cu tema „Generalul Grigore Bălan – Eroul de la Sfântu Gheorghe”, prilej cu care a fost omagiată personalitatea acestuia, fiind evocate faptele de eroism ale militarilor români în a doua conflagrație mondială.

Simpozionul în cadrul căruia au fost susținute prelegeri de către istorici, arhiviști și alte personalități  din județul Covasna și din afara acestuia, a fost organizat în contextul desfășurării, la Sfântu Gheorghe, a activității de dezvelire a bustului generalului erou Grigore Bălan.

Bustul generalului Grigore Bălan, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţie fascisto-hortystă, a fost dezvelit în data de 8 septembrie, la Sfântu Gheorghe în incinta noului sediu al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

La eveniment, au participat ministrul Apărării Naționale, domnul Angel Tîlvăr, reprezentanți ai Prefecturii Covasna, primari din localități covăsnene, conducerea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor precum și numeroase personalități din domeniul cultural si academic. A fost o onoare pentru conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș să participe la aceste evenimente memorabile pentru românii din municipiul Sfântu Gheorghe, asigurând pe această cale reprezentanții instituțiilor și organizațiilor românești din zonă de întreaga deschidere pentru promovarea acțiunilor românești din județele Covasna, Harghita și Mureș.

Activitățile românești au continuat în data de 8 septembrie, când în orașul Covasna a fost organizată a doua ediție Festivalului „Datina Junilor” de către Asociația Culturală „Junii Covasnei”. Aici, peste 200 de artiști – interpreți de muzică populară și membri ai unor ansambluri de dansuri populare românești  din șapte  județe ale țării (Sibiu, Mureș, Maramureș, Brașov, Argeș, Neamț, Bacău  și Covasna) au participat la cea de a doua ediție a festivalului. Cu această ocazie a fost organizată o paradă a portului popular prin orașul Covasna și un spectacol folcloric de excepție.

Ne bucurăm când aceste acțiuni prind viață și dorim să scoatem în evidență efortul organizatoric pe care indivizi deosebiți cu inima mare, asociațiile și instituțiile românești din zonă îl depun pentru realizarea acestor evenimente unice. Astfel de realizări ne dau speranță și totodată transmit un mesaj puternic cu privire la forța organizatorică a românilor atunci când suntem uniți prin spirit creator“.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Doamnă Colgiu-David, va mulțumesc pentru acest editorial. Din păcate comentatorii „patrioți” lipsesc de la lecția de cultură. Felicitări organizatorilor și participanților!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.