CSM îşi alege luni noua conducere

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte luni pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedintele.

Judecătorul Adrian Bordea, vicepreşedinte al CSM anul trecut, şi-a depus oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al CSM.

Procurorii Gheorghe Muscalu și Bogdan Gabor și-au depus candidaturile pentru funcția de vicepreședinte, potrivit judecătorului Cristi Danileț, membru CSM.

Dar candidaţii pentru aceste funcţii se pot înscrie inclusiv în timpul şedinţei.

În cadrul şedinţei de luni, pe lângă alegerea noii conduceri a CSM, va fi prezentat şi raportul de activitate al instituţiei, dar fi stabilit şi calendarul privind alegerea membrului CSM care va fi reprezentant al tribunalelor, potrivit ordinii de zi afişate pe site-ul Consiliului.

CSM a fost condusă în 2013 de procurorul Oana Schmidt-Hăineală, în calitate de preşedinte, şi de judecătorul Adrian Bordea, vicepreşedinte.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu participă la şedinţa CSM.

Traian  Băsescu a mai participat, în mandatele sale, la primele şedinţe din an ale conducerii CSM, inclusiv în 2013.

El spunea, pe 4 ianuarie 2013, că în România un magistrat nu este independent numai dacă nu vrea el, el arătând totodată că independenţa justiţiei nu este un proces ireversibil, dar că România nu are nicio şansă de a merge înainte dacă justiţia nu e independentă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.