Guvernul a adoptat hotărârea privind Memorandumul cu Rompetrol

Guvernul a aprobat o hotărâre privind Memorandumul de Înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V semnat la București pe 15 februarie anul trecut, anunţă Executivul într-un comunicat.

Potrivit memorandumului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

De asemenea, KazMunaiGaz, acţionarul majoritar al Rompetrol, promite să înfiinţeze un fond care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Guvernul susţine în comunicatul citat că „a aprobat această Hotărâre prin care se sting, pe cale amiabilă și reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată dintre Ministerul Finanțelor Publice și The Rompetrol Group N.V”.

„The Rompetrol Group N.V. se angajează ferm să achiziționeze un număr de acțiuni emise de Societatea „Rompetrol Rafinare” S.A. Constanța, reprezentând 26,6959 % din capitalul social în schimbul a 200 milioane dolari SUA și obligația corelativă a părții române de a oferi spre vânzare aceste acțiuni. The Rompetrol Group (80%) şi statul roman (20%) vor constitui un fond, organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni având ca obiect realizarea de investiţii în proiecte energetice în România. Structura acţionariatului Fondului va fi menţinută pe o perioadă de 5 ani”, afirmă Guvernul în comunicat.

Potrivit Executivului, „Fondul va fi finanţat din două surse principale:
– finanţare directă a The Rompetrol Grup N.V. prin asigurarea unei capitalizări graduale a Fondului, în decursul unei perioade investiţionale de 7 ani şi pe măsura identificării proiectelor în valoare de 150 de milioane dolari SUA din care se va achita şi contribuţia statului român aferentă participaţiei de 20% în Fond, respectiv 30 milioane dolari SUA
– finanţare atrasă de fond de la terţi în baza unui grad de îndatorare datorii-capital propriu de maxim 4:1″.

„Se estimează că Fondul va realiza investiţii în suma de aproximativ 1 miliard dolari SUA în funcţie de condiţiile pieţei.
Există obligația statului român de a păstra pe o perioadă de 3 ani o participație nediluată de 18% din capitalul social al Societății „Rompetrol Rafinare” S.A. Constanța, respectiv diferența dintre întreg pachetul de acțiuni deținut de statul român și pachetul de 26,6959 % din capitalul social care urmează să facă obiectul unei proceduri de privatizare la care să participe The Rompetrol Group N.V”, se mai precizează în comunicatul citat. 

Memorandumul cu Rompetrol a generat un adevărat scandal între Traian Băsescu şi Victor Ponta anul trecut. Nemulţumit că Ponta voia să treacă Memorandumul prin lege, Băsescu a atacat actul normativ la CCR, cerându-i premierului să şi-l asume prin Hotărâre de Guvern. Pe 21 noiembrie CCR a admis sesizarea lui Băsescu decizând că este neconstituţională Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group NV.

Traian Băsescu declara anul trecut că prin adoptarea unei legi privind anularea datoriei Rompetrol, premierul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 de milioane de dolari.

„Domnul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari. Datoria era de 580 de milioane de dolari, iar domnul Ponta, ca să fie primit de preşedintele Kazahstanului, s-a grăbit să facă un memorandum, prin care este de acord ca partea kazahă să plătească doar 200 milioane de dolari în contul datoriei istorice a Rompetrolului, iar 380 de milioane de dolari îi anulează”, a spus Băsescu.

Tot anul trecut Băsescu declara într-o conferinţă de presă că premierul Victor Ponta va trebui să şi asume prin HG memorandumul cu Rompetrol, „dacă simte nevoia”.

„Preşedinţia, neatacând pe fond conţinutul memorandumului (la CCR -nr.), el rămâne valabil. Numai că domnul prim-ministru va trebuie să şi-l asume cu toţi cei 400 de milioane de dolari care i-a făcut cadou companiei Rompetrol, va trebuie să şi-l asume prin Hotărâre de Guvern dacă simte nevoia. Dacă nu, rămâne cu memorandumul şi-l pune în aplicare. Că asta l-ar putea feri, acolo nu a semnat. A semnat cel de la OSPI pe care l-a pus să semneze şi el a scăpat de semnătură”, a spus Băsescu.

Băsescu l-a acuzat pe Victor Ponta atunci de faptul că a vrut „să o rezolve cu Parlamentul”, dar „nu a mers”.

„Exact ca la Roşia Montană. Vrea să se acopere neasumându-şi responsabilitatea pentru acţiuni guvernamentale clare, fără echivoc”, a susţinut Băsescu.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.