PSD, ofensivă mediatică împotriva lui Băsescu, nimic despre susținerea lui Antonescu la prezidențiale

Potrivit unui document intern al PSD, pesediștii îşi propun în 2014 continuarea guvernării în sensul „dezvoltării economice” şi al restabilirii echilibrelor sociale în România, destructurarea „regimului Băsescu” şi aducerea la conducerea ţării a unui preşedinte care să nu fie ”un războinic”, ci un ”pacificator”. Aceste obiective au fost propuse şi prezentate luni de Victor Ponta Biroului Permanent Național al partidului, într-un document politic.

„Ne propunem să dărâmăm cărămidă cu cărămidă ce a rămas din regimul politic Traian Băsescu – în 2014, se încheie 10 ani de distrugere a României, de minciună, dezbinare, sărăcie, izolare internaţională şi persecuţie sistematică a adversarilor politici. Regimul Traian Băsescu este un sistem bazat pe o propagandă tipică legionarilor şi metode de persecuţie ale comuniştilor din anii 50 cu un ‘dictator’ paranoic, susţinut de o gaşcă de impostori şi adulatori dependenţi de bani şi funcţii publice„, se arată în document.

Potrivit sursei citate, „singurul adversar ireconciliabil al acestui regim a fost mereu PSD, (…) de a cărei forţă politică şi electorală i-a fost mereu frică lui Traian Băsescu”.

„Ştie foarte clar că noi putem nu doar să îl înlocuim, dar să avem grijă ca mecanismele sale anti-democratice şi anti-naţionale, construite timp de 10 ani, să înceteze să funcţioneze. Pentru acest obiectiv naţional şi politic trebuie să colaborăm onest cu toate partidele democratice din ţară – în special cu aliaţii noştri: UNPR, PC şi PNL! USL s-a format ca adversar natural al regimului Băsescu şi trebuie să nu abandoneze acest obiectiv”, stipulează document, potrivit Agerpres.

Pentru obţinerea acestui deziderat, în documentul PSD se precizează că „grupul minorităţilor naţionale, UDMR, PP-DD şi chiar PDL trebuie să fie parteneri în acest proiect naţional – cu toţii s-au săturat de Traian Băsescu, de modul abuziv în care acţionează, de şantajele sale cu dosare şi de linşajul mediatic la care îşi supune adversarii”.

Documentul are o secţiune separată intitulată „Un nou preşedinte diferit de modelul Traian Băsescu”.

„România are nevoie de un preşedinte opus modelului Traian Băsescu, un arbitru şi nu jucător, un pacificator şi nu un războinic, un unificator şi nu un dezbinător, un preşedinte total opus modelului Băsescu”, se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, viitorul preşedintele nu trebuie „să mai folosească frica şi şantajul pentru a-şi impune deciziile” şi nu trebuie „să-şi mai folosească funcţia pentru a-şi îmbogăţi familia, a-şi răsplăti slugile incompetente cu funcţii de consilieri şi a construi partide nedemocratice pentru favorite şi favoriţi”.

De asemenea, viitorul şef de stat nu trebuie „să mai pună mereu povara crizelor pe umerii românilor în timp ce camarila sa continuă să se îmbuibe din bani publici”, dar nici să „mai folosească banii şi funcţiile publice pentru stimularea şi răsplata adulatorilor săi oficiali din media”.

„România are nevoie de un preşedinte care să ne reprezinte cu demnitate în Europa şi în lume, nu ca un arendaş gata să-şi chinuie şi abuzeze ţăranii de pe moşie doar ca să intre în graţiile stăpânului, să aprecieze şi respecte simbolurile şi valorile noastre naţionale şi să ne unească la greu şi la bine, să fie capabil de dialog şi toleranţă faţă de cei care au alte opinii sau obiective decât el însuşi „, se mai arată în documentul citat.

Potrivit sursei citate, pentru „obiectivul naţional” de a-l înlocui pe Traian Băsescu la Preşedinţia României, PSD îşi propunse să colaboreze „onest” cu toate partidele democratice din ţară.

Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat luni presei că nu respinge discuțiile cu Băsescu, așa cum a cerut președintele azi, dar spune că nu a primit invitație.

De asemenea, Ponta a reluat public o parte dintre afirmațiile din documentul PSD.

Potrivit lui Ponta, noul președinte al României va trebui să înceteze în a mai interveni în viața partidelor politice, și va trebui să fie un arbitru și nu un jucător.

„În alegerile prezidențiale PSD se va implica cu toată forța sa politică și electorală în așa fel încât noul președintele să fie exact opusul modelului Traian Băsescu — un președinte arbitru și nu jucător, care să nu mai folosească frica, șantajul, instituțiile statului pentru impunerea voinței sale și a camarilei sale. (…) Modul în care președintele intervine în viața partidelor trebuie să înceteze. Viitorul președinte al României trebuie să nu mai intervină în viața niciunui partid”, a spus Ponta la finalul ședinței BP a PSD de luni.

Ponta a adăugat că obiectivul asumat al USL este finalizarea procesului de schimbare a regimului Băsescu și că se așteaptă ca toate forțele politice, inclusiv PDL, să se implice în efortul de schimbare a societății românești.

„Nu a fost niciodată un secret, dimpotrivă, faptul că unul dintre obiectivele principale ale USL a fost schimbarea regimului Băsescu. Ori lucru acesta trebuie să îl finalizăm în luna decembrie. Eu cred că este un efort de schimbare a societății românești, după zece ani de nedemocrație, la care — poate nu public, dar cel puțin din convingere — vor adera și UDMR, PP-DD și PDL-ul chiar. Cred că este un efort al tuturor oamenilor politici dintr-o altă generație decât cea a domnului Băsescu de a încheia perioada post-tranziție și de a trece la o societate democratică. Și 2014 este anul acestei schimbări. (…) Eu cred că și PDL are tot interesul de a se desprinde de un trecut negru al istoriei sale. Nu întâmplător la ultimele alegeri au avut un rezultat atât de prost, pentru că toată lumea i-a asociat cu Traian Băsescu”, a mai spus premierul.

Regimul Băsescu este un sistem împotriva căruia PSD „a luptat și va lupta în continuare și pe care ne propunem să-l înlocuim cu o societate mai deschisă, mai transparentă, mai tolerantă și mai aptă de dialog”, a mai spus Ponta.

Legat de cum ar trebui să fie noul președinte al țării în viziunea lui Ponta, senatorul Sorin Rosca Stănescu scria recent că Victor Ponta se descrie pe el însuși prin afirmații de genul celor de mai sus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.