„România hoților plină de lichele politice”

Curtea supremă a dreptății arată ca un depozit improvizat într-un palat rechiziționat în vreme de război. Fosta Curte Supremă de Justiție a României, rebotezată Înalta Curte de Casație și Justiției (ÎCCJ), seamănă ca un viloi de industriaș român rechiziționat de armată.

De piatră să fii și, de îndată ce îi treci pragul, o discretă emoție te furnică. Pășești în așa-zisul templu al jutiției române, în cel care ar trebui să fie. Nu în cel care este. În cel mult un minut, totul se prăbușeşte ca la un accident șocant. Ai intrat în ceva cu aer de gară! O rușine. ÎCCJ, mitul justiției și spaima oricărui împricinat, arată ca o sală de coletărie rapidă a unei stații mai răsărite din România sau Bulgaria. Cărucioare de cărat dosare, dulapuri de toate culorile și confecționate din lemn, tablă, prefabricate și chiar din plastic, anunțuri lipite peste tot, colete peste colete, sârme spânzurate pe pereți, aparate defecte, uși date la perete şi proptite cu vrafuri de dosare, funcționari fumând pe holuri, unii chiar lângă anunțul ”Fumatul interzis”, becuri chioare și lucruri pierdute.

Un polițist grav păzește intrarea principală, destinată numai judecătorilor, și un altul veghează la filtrul electromagnetic pentru cetățenii de rând. Te pune să golești buzunarele și să treci ca la controlul corporal de la aeroport, lăsându-te să înțelegi că intri într-un spațiu de maximă siguranță, deşi primii pași dincolo de aparatul de control te poartă într-o altă improvizație a democrației românești. Despre Curte se spun multe, se vorbesc destule și se declară puține. Se spune totuși că la conducerea ei operează ofițeri acoperiți. Adică judecători care se înțeleg mai bine cu serviciile secrete și cu alți factori de putere decât cu legea. Dacă la instanțele inferioare mai merge cum mai merge, la ”Supremă” ies sentințe care adeseori sunt hotărâte în altă parte.

Încerc să găsesc și eu un termen, o oră și o sală pentru un dosar. Începe celebrul proces al deputatului Ion Stan, cel acuzat de dare de mită, dar și cel monitorizat și lucrat de SRI și trântit de PSD, Victor Ponta, de Adrian Ţuţuianu și Rovana Plumb. Cârnaţi de anunțuri la gazeta de perete și peste tot, cu avocați care se chiorăsc să afle același lucru. O sală, o oră, un număr de dosar. Cucoanele au roba la sacoșă, bărbații superiori cară genți și privesc lumea peste ochelari. La ÎCCJ, toată lumea este importantă. De la împingătorul de dosare în cărucior la grefiera de la arhive. La parter, nimic din ce caut. Nici un semn. Întreb un poliţai.

– În fund, pe stânga!

Nimic. Caut pe un monitor. Dosarul există. Ora și sala, nici vorbă. Proces public, proces cu tâlc, proces cu mistere. Un avocat chel și trist mă avertizează:

– Vedeți că se mai anunță și la telefon.

Cum adică? Adică cine? Primești telefon de la judecător și-ți spune:

– Inculpat, vezi că te aștept pe la doișpe!

Presupun, căci altfel ce pot face într-o clădire în care toată lumea este misterioasă, importantă, gravă și se mișcă printre lucrurile în totală dezordine și mânjite de colb cu o gravitate de stafie condamnată pe viață. Un funcționar mă lămurește cu discreție:

– Vedeți că s-ar putea să fie pe la prânz, în tura a doua. De regulă se afișează doar cu o oră sau două înainte!

Ies pe Batiștei și o iau spre Bulevardul Magheru. Se sapă la city net și nici plimarea nu este ce-a fost și nu-i o treabă ușoară prin Bucureștii conduși cu atâta fantezie de Sorin Oprescu. Bat librării, pierd vremea în cafenele, târguiesc ceva mărunțișuri și le arunc în mașină pentru a nu le trece prin detectorul de metale prin buzunare și bagaje.

Un cerșetor cultural, unul dintre acei intelectuali ratați și muritori de foame, care apar pe la sfârșitul tuturor recepțiilor pentru a găsi ceva de mâncare, se învârte prin holul Înaltei Curţi de Casație și Justiție. Spre orele 13 mai apar și martori din dosarul lui Antonie Solomon. Trei ani cu executare. În dezordinea aceasta de magazin universal, de tribunal dezordonat chiar nu poți să-ți imaginezi că te-ai putea alege cu câțiva ani de pușcărie. Fac un tur de holuri, de pereți și de toalete.

Seriozitatea și temeinicia unei instituții de stat poate fi citită şi după încăperile cele mai banale. La parter, într-o încăpere pentru bărbați scrie ”România hoților, plină de Lichele Politice”. Altcineva a scris alături ”Şi nu numai”. Găsesc sala 103 și mă așez într-o bancă destinată publicului. Eu, timpul pierdut și zgomotul mașinilor de pe Strada Batiștei și, din când în când, câte un porumbel pe la fereastra deschisă. Apare și grefiera, și procurorul de sex feminin și o polițistă blondă înarmată. Ne ridicăm în picioare în fața Curții, trei doamne în robă, cu priviri de mură mică.

– Lipsesc părțile?

– Mai sunt 4 minute până la ora 13, zic eu ca într-un pleosc cu bâta în baltă.

Toate trei judecătoarele mă privesc cu aceeași răceală de privire trecută prin celofan. În fața marțialității lor nu sunt decât un amărât de cetățean care ar trebui să-și țină gura.

– Mă duc să-i caut, zice grefiera.

Încurcate, judecătoarele se retrag.

– Revenim mai târziu!

Nu trec cinci minute și Ion Stan, însoțit de Doru Viorel Ursu, amândoi chinuiți de urcatul scărilor, năvălesc în sală.

– Am fost la Secția Comercială pentru că acolo am fost anunțați.

– Nu vă faceți probleme că revin, zic eu, singurul martor al primelor minute de instanță.

– Să-și revină întâi, pe urmă să revină, zice Doru Viorel Ursu, cu aroganța unuia care a fost și ministru.

Din nou în picioare. Ion Stan? Prezent și asistat! Actul de identitate, vă rog. N-am, zice Stan, a rămas în mașină. Confirm, strigă Ursu. Confirm! Un cetățean, un complet format din trei judecătoare și un procuror de același sex, o polițistă și o grefieră. Mai sosește o domnișoară care începe să noteze de zor. Probabil tot o ziaristă. Un proces despre care s-a scris enorm, în care amestecul SRI-ului a fost invocat de nenumărate ori (Ion Stan a și vorbit la un moment dat despre amenințările lui George Maior). Unii zic că tot procesul ar avea o miză ascunsă. Adică scoaterea sau îndepărtarea lui Ion Stan de la Comisia de control a activității SRI și din conducerea PSD Dâmbovița, unde V. V. Ponta nu-l mai vrea nici mort.

Schimb de replici și amabilități, ironii și formalisme procesuale, remarci și înțepături. Doru Viorel Ursu vrea să obțină ceva. Nu prea înțeleg ce. Esențial este un singur fapt. Că dintr-unul din dosare (pe masa grefierei procesul Stan are cel puțin 6 dosare) lipsesc pagini nenumărate, mai ales între 45 și 81 (dacă am reținut correct). Greșeală de numărătoare? Ce tâmpit sare de la 45 la 81? Au sustras din paginile venite de la SRI, bombăne Doru Viorel Ursu. Şi din declarația lui Dima Nicușor, martorul denunțător, lipsesc niște pagini. Tot eroare de numerotare este? Tot!

– Doriți să fiți judecat în baza Legii numărul ….. zice șoptit președinta completului de judecată.

Ion Stan este întrebat dacă dorește să fie judecat sub auspiciile nu știu cărei prevederi din nu știu care lege. Să recunoască toate acuzațiile şi să beneficieze de clemența instanței.

– Îmi pare rău, n-am înțeles nimic.

Instalația de amplificare nu funcționează. În schimb înregistrarea merge de zor. Se vede becul roşu al microfoanelor în funcțiune. Nu s-a stins nici o clipă, nici cât am fost singur în sală.

Doru Viorel Ursu îi amplifică lui Ion Stan cu toată puterea.

– Nu, doamnă, nu!

În sfârșit, Ion Stan și Doru Viorel Ursu trebuie să asculte rechizitoriul întocmit de Parchet. Adică acuzațiile. Nu se aude mare brânză. Înțeleg însă că Dima Nicușor Sorin, client vestit al PSD în județul Dâmbovița, cel care a livrat materiale și bani pentru mai multe campanii ale PSD-ului, s-a dus și s-a autodenunțat în plină campanile electorală. În câteva zile Ion Stan a fost ras-tuns și frezat de Parchet în colaborare cu SRI. O poveste cu găleți de plastic, cu un flagrant în care Stan n-a fost prins în timp ce lua banii, ci l-a trimis pe Dima la casierie, cu mențiuni despre contribuțiile lui Dima Nicușor Sorin pentru campaniile lui Adrian Țuțuianu, Ion Stan și Rovana Plumb (despre ceilalți doi crai PSD rechizitoriul n-a mai pomenit nimic), cu tot felul de acuzații despre care nu pot zice nimic, deși adeseori îmi venea să mă scarpin la ceafă.

Doru Viorel Ursu cere instanței suspendarea interdicției de a părăsi țara. Ion Stan este în pragul unei come diabetice. Prezintă un certificat medical eliberat de o clinică din Germania. Dar netradus. Gafă impardonabilă pentru pretențiile sale! Cererea lui Stan este respinsă. După cum este respinsă și cererea de a se solicita DNA-ului lămuriri despre dosarele penale ale lui Dima Nicușor Sorin, dosare instrumentate de același procuror care a organizat flagrantul eșuat la Ion Stan, flagrant în care cercetatul pentru diverse infracțiuni a jucat și rolul provocatorului.

– Se respinge, hotărăsc cele trei judecătoare după o sesiune de consultări desfășurată cu câte o coală albă în dreptul feței fiecăreia.

– Vă rog să încuviințați proba cu martori…….

Chestiuni tehnice dintr-un proces care abia începe și care are următorul termen în octombrie. Procesul e public, acuzațiile sunt grave, implicarea SRI-ului este de notorietate, bascularea lui Ion Stan din PSD este socotită a fi comanda lui Victor Ponta, dezvăluirile făcute de Ion Stan au deranjat și în afara granițelor României, inclusiv peste Ocean. Şi, cu toate acestea, sala este goală. Exact ca în procesul lui Franz Kafka. Şi clădirea pare copiată din același roman. Şi dosarele au ”erori de numerotare”. Şi Curtea seamănă cu o instituție care își face bagajele. Şi judecătorii seamănă cu împricinații. Şi polițiștii seamănă cu judecătorii. Până și ziariștii trădează câteva semne din cele atât de ușor de recunoscut în România anului 2013. De fapt, ”Suprema” României seamănă cu toată țara.

Dau să intru pe un alt culoar, la etajul 1. Un poliţai strigă în urma mea:

– Nu aveţi ce căuta acolo. Şi agaţă un semn de interzis, semn că, dincolo de el, s-ar afla câteva dintre marile secrete ale dreptăţii. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.