Sâmbătă seara – un meci unicat în fotbalul mondial

Meciul Togo – Algeria va intra în istorie datorită unui final incredibil. Portarul Zambiei după ce apără un penalty, înscrie el însuşi de la 11 metri. Un antrenor român printre învingătorii din Cupa Africii, iar altul a pierdut-o din cauza lui Gadafi.

Un final de comedie

Sâmbătă 26 ianuarie, Royal Bafokeng Stadium din Rustenburg se desfăşoară al doilea meci al serii în grupa D a Cupei
Africii pe Naţiuni, Togo – Algeria. Este minutul 86 şi 44 de secunde (reţineţi minutul, este foarte important) al meciului şi algerienii asediau careul togolez pentru a egala scorul pe tabela de marcaj. La o centrare de pe partea dreaptă, mijlocaşul algerian Adlène Guedioura ratează intervenţia, dar din élan intră violent în spaţiul porţii şi se opreşte în plasă. Impactul deteriorează poarta,
una din barele verticale rupându-se la bază. Au urmat 15 minute de „comedie burlească”. Arbitrul întrerupe – cum era şi firecs meciul. Un oficial durduliu, îmbrăcat într-un costum Armani se deplasează tacticos, studiază starea porţii, după care cheamă un angajat al stadionului şi-l trimite (singur!!!) să aducă o poartă de rezervă de pe unul din terenurile de antrenament. După 5 minute, angajatul se înstoarce şi anunţă că intrările la terenul de antrenament sunt încuiate. Lucrurile se precipită şi imediat o armată de oficiali şi angajaţi încep să repare poarta deteriorată.
După 15 minute se reia meciul. Şi acum atenţie: mai erau de jucat 3 minute şi 16 secunde din cele 90 regulamentare şi probabil 3 sau 4 minute de prelungiri. După ce se joacă 5 minute şi 20 de secunde, spre disperarea bancii tehnice şi a suporterilor togolezi, arbitrul de rezervă arată (de ce abia acum, nu ştim) 13 minute de prelungire. Un fapt fără precedent. Meciul a fost prelungit cu
aproximativ atâtea minute cât el a fost întrerupt din cauza avariei mai sus descrise. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la niciun turneu final, fie de campionat mondial fie de campionat continental. Şi nici în cupele europene nu ţinem minte de vreun eveniment similar. Întreruperi de mai multe minute pe final de partidă s-au mai înregistrat, dar niciodată meciul nu a fost prelungit cu perioada de întrerupere. Practic, la 3 minute după reluarea jocului, trebuiau arătate cele 3 sau 4 minute clasice suplimentare. În loc să se joace 90+3 sau 90+4 minute, s-au jucat 105 minute. Calculele matematice efectuate arată că s-au jucat 11 minute total nejustificate. După meci, arbitri au dat explicaţii halucinante privind prelungirile dictate aiurea. Centralul Hamada Nampiandraza (Madagascar) a apreciat că jucătorii au rămas pe teren în cele 15 minute de pauză forţată, ca şi când meciul ar fi fost interrupt de o accidentare. Şi, a mai precizat el, în astfel de cazuri, meciul se prelungeşte pe perioada cât a fost întrerupt. O explicaţie lipsită de logică.

Despre acest Hamada Nampiandraza nu avem prea multe date. Are 29 de ani, arbitrează de la 17 ani şi şi-a luat bacalaureatul în 2002, el terminând Şcoala Normală Superioară. Faptul că a fost delegat să conducă meciul Togo – Algeria a fost considerat un mare eveniment în ţara sa, publica în urmă cu trei zile cotidianul L’Express de Madagascar.

Grupa D

26 ian. Coasta de Fildeş – Tunisia 3 – 0 (1 – 0)

26 ian. Togo – Algeria 2 – 0 (1 – 0)

Clasament

1. Coasta de Fildeş 2 2 0 0 5 – 1 6

2. Togo 2 1 0 1 3 – 2 3

3. Tunisia 2 1 0 1 1 – 3 3

4. Algeria 2 0 0 2 0 – 3 0

Coasta de Fildeş principala favorită a competiţiei a obţinut o victorie mai mult decât normală în faţa Tunisiei, echipă care însă nu s-a „predat” chiar aşa de uşor. De altfel, până în minutul 21 când favoriţii au deschis scorul, portarul Boubacar Barry s-a opus unui
gol ca şi făcut al tunisienilor. Scorul ar fi putut să fie mai mare chiar la pauză, dar două mari erori de arbitraj au menţinut 1-0 pe tabelă. În repriza a doua tot ivorienii au controlat jocul, iar în final când „vulturii cartaginezi” au forţat egalarea au înscris de două ori pe contratac. La ivorieni a debutat şi fostul CFR-ist clujean, Lacina Traore, dar el nu a strălucit. Destul de discretă şi evoluţia lui Didier Drogba, aflat la al doilea meci în care este departe de forma care l-a consacrat. Nu este exclus, ca în cazul în care nu va ieşi din zona „gri” să nu mai fie curtat de cele trei echipe engleze care vor să-l „repatrieze” din China.

Coasta de Fildeş este prima (şi singura până acum) echipă calificată în sferturile de finală după disputarea a două runde din faza geupelor.

Togo a dat lovitura prin victoria obţinută în faţa „vulpilor deşertului”, echipa Algeriei. Alături de Niger, Ethiopia şi Insulele Capului Verde, echipa statului Togo era considerată una dintre victimele sigure ale competiţiei, fără vreo şansă de a
obţine puncte. Dacă ţinem cont că în 2006, la ultima participare la un turneu final, Togo s-a clasat pe ultimul loc (în 2010 s-a calificat, dar în urma atacării autocarului echipei – soldat cu trei morţi şi doi răniţi – de către un grup de separatişti, s-a retras din competiţie) şi că a venit cu un lot în care se poate vorbi doar de o singură vedetă, Adebayor (Tottenham Hotspurs),
previziunile erau corecte.

Şi totuşi, Togo s-a impus în faţa unei echipe mult mai bine cotate (Algeria este în top-ul la zi pe poziţia 2 în Africa şi 22 în lume, Toto pe 18, respectiv 77), printr-o disciplină tactică şi un spirit de sacrificiu pe care l-am văzut la Zambia în 2012. În cea mai mare parte a timpului, Algeria a dominat categoric, dar portarul veteran (34 de ani) Kossi Agassa a făcut minuni în poartă, apărând de nota 10. Până în minutul 31 când Adebayor a deschis scorul în urma unui contratac de manual, scorul putea fi 2 sau 3 la 0 pentru algerieni, dar de fiecare dată s-a opus Agassa. Şi după ce au fost conduşi pe tabelă algerienii şi-au continuat ofensiva, dar în partea a doua, vedele lor din arac, Foued Kadir şi Islam Slimani nu au mai ţinut ritmul şi au fost înlocuiţi în minutele 65 respectiv
75. Incidentul din final şi mai ales „cadoul” făcut de arbitri prin multele minute de prelungiri acordate, părea că vor favoriza pe algerieni. Surprinzător, „vulpile deşertului” au fost de nerecunosct după întrerupere şi faptul că au primit încă un gol nu a mai fost o surpriză. Algeria este prima (şi singura până acum) echipă care nu mai are şanse de a se califica în sferturile de finală.

Grupa C

25 ian. Zambia – Nigeria 1 – 1 (0 – 0)

25 ian. Burkina Faso – Ethiopia 4 – 0 (1 – 0)

Clasament

1. Burkina Faso 2 1 1 0 5 – 1 4

2. Zambia 2 0 2 0 2 – 2 2

3. Nigeria 2 0 2 0 2 – 2 2

4. Ethiopia 2 0 1 1 1 – 5 1

Ultimele meciuri

29 ian. Burkina Faso – Zambia

29 ian. Nigeria – Ethiopia

Surprinzătoarea câştigătoare a ediţiei 2012 a Cupei Africii, Zambia, are probleme serioase acum în 2013. Mecanismul care a mers ca uns acum un an, a ruginit, iar dacă egalul cu Nigeria poate fi considerat ca normal, ratarea victoriei în meciul cu foarte
modesta echipă a Ethiopiei este impardonabilă. Nigeria, cu o generaţie bună de jucători – lideri fiind Emmanuel Emenike de la Spartak Moscova şi John Obi Mikel de la Chelsea – ar fi meritat victoria, pentru că a fost superioară la toate capitolele. Totuşi acest meci va intra în istorie pentru un eveniment care de fapt a fost decisiv în stabilirea scorului final. La 1-0 pentru ei, „vulturii verzi” au penalty, dar portarul zambian, Kennedy Mweene apără senzaţional o execuţie foarte bună.
Cu 5 minute înainte de final, penalty pentru Zambia, şi portarul erou Mweene, execută senzaţional şi aduce egalarea. Foarte puţini portari din lume se pot lăuda că pe parcursul unui meci, apără un penalty şi totodată înscriu de la punctul cu var.

Meciul dintre dintre Burkina Faso şi Ethiopia nu a avut istoric. Burkina Faso a făcut legea pe teren, dominând
copios timp de 90 de minute. Un amănunt însă trebuie remarcat. În minutul 60, la scorul de 1-0, portarul celor din Burkina Faso este eliminat pentru că a comis prins mingea cu mana în afara careului (hentz) şi era şi în postura de ultim apărător. În zece jucători, cei din Burkina Faso au mai punctat de trei ori şi au mai ratat tot atâtea ocazii de a înscrie. Foarte bun ex dinamovistul
Djakaridja Koné, acum la Evian, în prima ligă din Franţa.

Grupa B

24 ian. Ghana – Mali 1 – 0 (1-0)

24 ian. Niger – Congo DR 0 – 0

Clasament

1. Ghana 2 1 1 0 3 – 2 4

2. Mali 2 1 0 1 1 – 1 3

3. Congo DR 2 0 2 0 2 – 2 2

4. Niger 2 0 1 1 0 – 1 1

Ultimele meciuri

28 ian. Niger – Ghana

28 ian. Congo DR – Mali

Ghana a câştigat meciul contra celor din Mali mai clar decât o arată scorul. Ocupanta locului 3 la ediţia de anul trecut, Mali, a practicat un joc foarte slab, evoluţia „rechinilor” fiind considerată drept cea mai deprimantă din întreg turneul final. Joc static, fără vreo concepţie tactică aşa poate fi caracterizat jocul celor din Mali. Este adevărat, din cauza evenimentelor din ţară (război civil), Mali nu a avut niciun joc de pregătire înaintea turneului final. Ghana deşi nu a strălucit, putea obţine o victorie la un scor mai concludent.

„Este o performanţă că am pierdut la un gol diferenţă”, declara după primul joc (0-1 cu Mali) antrenorul Niger-ului, Gernot Rohr. Egalul obţinut în faţa mai rutinatei Congo DR reprezintă un imens succes pentru Niger, care de altfel şi-a atins obiectul propus pentru acest al doilea turneu final la care s-a calificat în întreaga s-a istorie: câştigarea unui punct. De altfel, după meci, suporterii
Niger-ului au declaşat o fiesta de parcă ar fi câştigat Cupa Africii. Cei din Congo DR au dominat categoric meciul, dar au ratat incredibil, „campion” fiind golgheterul lui Anderlecht, Dieumerci Mbokani. Inexplicabil decizisa antrenorului congolezilor, experimentatul Claude Le Roy de a-l înlocui la pauză pe Lua Lua, mijlocaş ofensiv care în primele 45 de minute a fost unul din motoarele echipei.

Grupa A

23 ian. Africa de Sud – Angola 2-0 (1-0)

23 ian. Maroc – Insulele Capului Verde 1-1 (0-1)

Clasament

1. Africa de Sud 2 1 1 0 2 – 0 4

2. Kape Verde 2 0 2 0 1 – 1 2

3. Maroc 2 0 2 0 1 – 1 2

4. Angola 2 0 1 1 0 – 2 1

După ruşinosul egal cu debutanta Insulele Capului Verde, reprezentativa ţării gazdă, Africa de Sud a reuşit o victorie crucială în faţa unei echipe mai modeste, dar care nu a intrat în teren din postura de victimă. După o primă repriză în care a fost
prezentă mai mult în careul advers, gazdele intră cu avantaj minim la cabine.
Partea a doua a jocului a fost dominată de Angola, inclusiv după ce a primit şi al doilea gol în minutul 62. În ultimele 20 de minute Angola şi-a masat adversarul în careu, dar nu a reuşit nici să înscrie golul de onoare.

Egalitatea dintre Maroc şi Insulele Capului Verde poate fi privită ca o surpriză ţinând cont de „trecutul” şi valoarea celor două echipe, magrebienii fiind apriorii consideraţi mari favoriţi. Cine a văzut însă meciul, şi-a dat seama că nu a fost o surpriză. Debutanţii la un turneu final, cei din Capul Verde au demonstrat că sunt o echipă disciplinată tactic, şi extrem de periculoasă pe
contraatac. Deşi marocanii au dominat şi au avut superioritate la capitolul posesie, adversarii lor au avut mai multe oportunităţi de a înscrie. Echipa Marocului se poate considera norocoasă că a smuls un egal, pentru că la 0-1, două ratări monumentale ale adversarilor nu au închis meciul.

O veste bună pentru vasluieni: fundaşul lor, Fernando Varela (Kape Verde) a jucat fără greşeală şi în acest al doilea meci din grupă. Nu este exclus să intre în vizorul unor cluburi de top din Europa.

Ultimele meciuri

27 ian. Africa de Sud – Maroc

27 ian. Cape Verde – Angola

Un antrenor român învingător în Africa…

La actualul turneu final al CAN, nouă dintre echipele participante sunt conduse de antrenori străini: 5 din Franţa, şi câte unul din Belgia, Germania, Bosnia & Herţegovina şi Uruguay.

De-a lungul anilor, multe din echipele care s-au clasat pe „podium” la CAN au beneficiat de serviciile unor antrenori străini. În 1976, competiţia a fost câştigată de Maroc, iar antrenor era românul Virgil „Gil” Mărdărescu. La turneul final din 1976, au participat 8 echipe.
Marocul în prima fază a câştigat grupa B, în care au mai evoluat Nigeria, Sudan şi Zair (actualul Congo DR), iar în grupa finală s-a clasat pe locul 1 devansând Guinea, Nigeria şi Egipt. „Gil Mărdărescu” a antrenat în ţară mai multe echipe, printre care Farul, CSMS Iaşi, FC Bacău, FC Argeş, Gloria Bistriţa, Dinamo Bucureşti ş.a., a fost antrenor federal la loturile de tineret şi olimpic. A emigrat în SUA unde fiul său, Mircea Mărdărescu, fost jucător la CSMS Iaşi şi-a continuat cariera, jucând în 1975 la celebra Cosmos New York,
unde a fos coleg cu marele Pele,

…şi un altul învins de Gadafi

Şase ani mai târziu, un alt antrenor român era să dea lovitura la CAN. Este vorba de Dumitru Teodorescu, cunoscut în lumea fotbalului sub numele de Ted Dumitru. Teodorescu a intrat în lumea bună a fotbalului în 1964 ca secund al lui Nicolae Oţeleanu la Ştiinţa Craiova, echipă la care a fost şi principal în returul campionatului 1965-1966.

Teodorescu a fost antrenorul care a dus echipa Zambiei în 1982 la turneul final, dar nu a putut şi să o conducă. Motivul oficial: nu a primit viză de intrare în Libia, ţara gazdă a turneului final. Neoficial, Teodorescu dacă intra pe teritoriul Libiei era urgent arestat şi extrădat, pentru că regimul Gadafi era în relaţii foarte bune cu regimul Ceauşescu, iar Teodorescu era din 1972 transfug, el refuzând să se întoarcă în România după ce şi-a terminat un contract în Turcia, la SK Besiktas Istanbul. În 1982 Zambia a ocupat locul 3 la CAN şi, la vremea respectivă mai multe voci au susţinut că dacă l-ar fi avut pe Teodorescu pe bancă, ar fi jucat cel puţin finala.

Dumitru Teodorescu (Ted Dumitru) a mai antrenat în Africa trei naţionale: Swaziland, Namibia şi Africa de Sud. În prezent, deşi are 73 de ani, el este director tehnic Mamelodi Sundowns, echipă din prima ligă a campionatului Africii de Sud.

Antrenorii străini care au cucerit CAN

1959 – Egipt – Josef Titkos (Ungaria)

1962 – Etiopia – Slavko Milosevic (Iugoslavia)

1968 – Congo-Kinshasa – Ferenc Csandai (Ungaria)

1974 – Zair – Blagoje Vidinic (Iugoslavia)

1976 – Maroc – Virgil Mărdărescu (România)

1980 – Nigeria – Otto Gloria (Brazil)

1984 – Camerun – Rade Onganovic (Iugoslavia)

1986 – Egipt – Mike Smith (Ţara Galilor)

1988 – Camerun – Claude Le Roy (Franţa)

1994 – Nigeria – Clemens Westerhof (Olanda)

2000 – Camerun – Pierre Lechantre (Franţa)

2002 – Camerun – Winfried Schafer (Germania)

2004 – Tunisia – Roger Lemerre (Franţa)

2012 – Zambia – Herve Renard (Franţa)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.