17 decembrie 2012, ziua în care Traian Băsescu a stat cu spatele la zid

Ziua de 17 decembrie 2012 se anunţa una total incertă din punctul de vedere al evenimentelor politice anunţate. Nimeni nu credea că Traian Băsescu are vreo altă soluţie decât cea firească (şi constituţională) a desemnării lui Victor Ponta premier. Şi totuşi. Nu vreau să fac pe viteazul după război, dar nici eu nu credeam că totul se va rezolva în doi timpi şi trei mişcări. Şi, mai ales, fără un show marca „Băsescu”, care să pună în lumină proastă adversarii politici. De fapt, premise pentru show existau din belşug. Convocarea „la comun” a tuturor partidelor la consultări, inclusiv a partidelor care nu sunt parlamentare (aici preşedintele a sărit peste bariera Constituţiei), nu prevestea nimic bun. Iar interdicţia accesului presei la momentele de „discuţii de protocol” şi chiar în incinta Palatului Cotroceni genera temeri justificate privind cursul (negativ) al evenimentelor.

Când după 25 de minute s-a anunţat că s-au încheiat consultările, am zis „gata”. Incertitudinile mi s-au risipit. Şi mi-am dat seama ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Am „văzut”, şi sper să nu mă înşel, un Traian Băsescu cu spatele la zid. Un Traian Băsescu fără spaţiu de manevră, un Traian Băsescu fără putere în ziua de 17 decembrie. Nu ştiu, personal nu cred prea mult teoria „presiunilor Vestului”, dar, oricum, semnale de „afară” trebuie să fi fost. Traian Băsescu nu a mai fost luni în putere în special în urma votului din 9 decembrie. Care a reconfirmat votul din 10 iunie şi, mai ales, votul din 29 iulie de la referndum. Or, când pierzi cu 0-3, chiar dacă te cheamă Real Madrid, trebuie să recunoşti că adversarul este mai bun şi că nu mai poţi să fii cel care face (toate) jocurile. Traian Băsescu a avut un singur obiectiv pentru 17 decembrie: să iasă el cât mai puţin şifonat după puzderia de mizerii cu iz electoral spuse în ultimele luni de zile şi pe care acum trebuia să le pună, dar invers, în practică, pupând acolo unde a scuipat. Şi a găsit soluţiile: convocarea la „comun” a consultărilor şi anunţarea premierului nu printr-o declaraţie publică, ci, în premieră, printr-un comunicat de presă. Un hâtru a găsit o explicaţie mai simplă, dar perfect adevărată a soluţiilor alese de Traian Băsescu: „A vrut să nu fie văzut de popor când înghite porcul”.

Desemnarea, repet, normală a lui Victor Ponta nu a stins neliniştile zilei. Mai exista „pe ordinea de zi” şi problema UDMR. O UDMR adusă la guvernare după ce a fost complice la dezastrul provocat de PDL între 2009 şi începutul lui 2012 ar fi însemnat o uriaşă pierdere de imagine (dar şi de procente) pentru USL. Dar şi aici lucrurile s-au lămurit repede. Întâi au venit câţiva grei din PSD care au spus un „nem” categoric. Au intrat în scenă imediat şi numerele doi din PSD şi PNL. Social-democratul Liviu Dragnea a scos din joben telefoane indignate ale „multor cetăţeni de etnie maghiară”, care cereau ca UDMR să nu fie primită la guvernare, iar liberalul Daniel Chiţoiu nu a mai aşteptat anunţul lui Crin Antonescu şi a dat pe televiziuni decizia oficială a PNL de neacceptare a cooptării UDMR la guvernare. De aici, lucrurile au decurs şnur, şi finalul „poveştii” a fost cu „happy end”.

Al treilea „eveniment” al zilei, construcţia efectivă a guvernului (mai pe româneşte, împărţirea portofoliilor), cred iarăşi că merge fără convulsii, din moment ce Victor Ponta a anunţat că în 48 de ore Cabinetul va fi prezentat Parlamentului. Nu exclud o serie de resentimente în fiecare partid, din partea celor care nu vor ajunge la împărţirea bucatelor, dar nu este nimic anormal ca nemulţumiţii să bombănească.

În sfârşit, ziua de 17 decembrie a fost şi una a manipulărilor. Culmea, nu media portocalie a fost vârf de lance – se pare că ziariştii portocalii încă nu şi-au revenit după „duminica neagră” (pentru ei) şi că au primit mai nou doar misiuni de gherilă -, ci un site unde se produc analişti care se declară „de partea poporului”, adică nu de partea fostului regim.

Una din manipulările zilei a reprezentat o aberaţie de zile mari: PNL a decis „duminică seara” să iasă din USL dacă UDMR va intra la guvernare. Evident, „ştirea” a produs breaking-news-uri pe la vreo două televiziuni, dar nici un redactor nu a dat dovadă de luciditate ca să vadă că era nu doar o intoxicare grosolană, ci şi o imposibilitate. Să explic. În primul rând, conducerea PNL nu s-a întrunit duminică seara. Sâmbătă seara, telefonic, Antonescu le-a cerut câtorva membri BPC o poziţie vizavi de acceptarea sau nu a UDMR la guvernare. Trebuia să se mai ştie că în USL deciziile se iau în consens. Este adevărat, în spatele uşilor închise, pot exista poziţii contrare, iar decizia se poate lua cu majoritate, care în faţa camerelor de luat vederi se „transformă” în consens. Cum PNL şi PC, adică jumătate din USL, s-au opus clar intrării UDMR la guvernare, nici nu putea ieşi din USL altă ştire decât cea privind refuzul cooptării la guvernare. Iar dacă, prin absurd, Victor Ponta ar fi încălcat regula jocului din USL, atunci o eventuală ieşire a PNL din alianţă ar fi trebuit să fie decisă de forumul lărgit de conducere, cca 200 de persoane, şi este greu de crezut că grosul fruntaşilor liberali ar fi renunţat la trufele guvernării. Nu în ultimul rând, producătorii de breaking-news-uri ar fi trebuit să-şi aducă un pic aminte şi de matematică, iar în acest caz nu ar mai fi promovat cu atâta lejeritate posibilitatea ieşirii PNL din USL. Calculele sunt simple şi de fapt asta a contat cel mai mult: un posibil guvern PSD, UDMR, minorităţi NU ar avea majoritatea în nici una din Camerele Parlamentului. Iar o colaborare cu PPDD ar fi descalificantă pentru PSD, iar una cu PDL, riscantă pentru partidul lui Ponta.

Pe de altă parte, personal nu cred că UDMR chiar şi-a dorit să intre la guvernare. De ce? Răspunsul este simplu. Pentru că ar fi însemnat începutul (brutal însă) al sfârşitului pentru UDMR. Fiind la guvernare, Uniunea avea patru mari obiective, atingerea a două dintre ele (nu contează care) fiind vitale. Este vorba de eliminarea din Constituţie a sintagmei „stat naţional”, de o variantă convenabilă a Legii minorităţilor, de o trasare convenabilă a viitoarelor regiuni şi, în ultimă instanţă, veşnica problemă a învăţământului în limba maghiară. Nici unul dintre cele patru obiective nu poate fi atins. Ar fi fost a patra guvernare în care UDMR îşi rata principalele obiective. Şi i-ar fi fost fatal în condiţiile existenţei unei concurenţe pe scena politică maghiară din România. În maxim un an de zile, UDMR nu ar mai fi fost portdrapelul etnicilor maghiari. Dar, cum din afara guvernării, obiectivele nu pot fi atinse, UDMR îşi va amăgi în continuare electoratul că „va încerca”, „va face tot posibilul” etc. Cum din 2005 o astfel de politică ţine, ea va ţine şi în continuare şi astfel UDMR va avea asigurat şi din 2016 un loc călduţ în Parlament.

O altă mare diversiune a zilei, pornită de vreo două sau chiar trei zile, îl dădea pe Gabriel Oprea ministru la armată. O variantă agreată poate doar de cei înaintaţi în grad de colonel fără să fi făcut o zi de armată. De ce a fost lansat zvonul? Pentru că se ştia că va produce furtună. Noroc că Victor Ponta a avut inspiraţia să îl închidă, spunând cu subiect şi predicat ce rol va avea Oprea în viitorul Executiv. Încep să cred că şi la „întâlnirea nocturnă” de la Palatul Cotroceni (care de fapt a fost una pe înserat) nu s-a discutat nimic din cele afirmate de lansatorul informaţiei. Sau poate s-a discutat, dar personal nu pot să mai dau credit informaţiilor venite din sursa respectivă.

P.S.

Atenţionare

Atrag atenţia liderilor USL că Traian Băsescu nu se va împăca cu postura de om aflat cu spatele la zid. Cu siguranţă va încerca să obţină revanşa. Dar acum depinde doar de „USL-işti” dacă Traian Băsescu va reuşi sau nu. USL nu trebuie să se bazeze pe majoritatea mai mult decât confortabilă din parlament. Nu este suficient. Mai trebuie ceva, un ceva la care USL stă foarte prost: comunicarea. Fără o comunicare clară şi o transparenţă dusă la maxim, USL îşi poate da numeroase autogoluri. Majoritatea din parlament va fi insuficientă în faţa atacurilor zgomotoase şi grobiene venite din partea unor PPDD-işti de genul Lilianei Mincă, Tudor Barbu sau a unor Alin Popoviciu, Gheorghe Tinel, Elena Udrea, Ioan Oltean şi a întregii echipe de zgomote a PDL, salvată în proporţie de 80% de perfida lege electorală. Doar cu o comunicare dusă la perfecţie, toate acestea pot fi evitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.