3,5 milioane de euro, cheltuielile parlamentarilor pentru deplasările în străinătate

Cheltuieli enorme în plină criză doar pentru deplasări externe. Vorbim de sumele cheltuite din 2009 şi până acum de parlamentarii care au mai uitat de criza din România graţie plimbărilor dese prin alte ţări.Anul trecut senatorii au făcut plimbări în ţară şi străinătate de aproape 3 milioane de euro. Deputaţii au îngroşat nota de plată a deplasărilor externe cu încă 400.000 de euro. Din cei 333 de deputaţi, anul trecut au ales să călătorească în străinătate 120.

Cele mai mari costuri pentru astfel de deplasări decontate de Cameră au fost pentru deputatul PD-L pentru diaspora, William Brânză – aproape 30.000 de lei transportul, peste 7.600 de lei diurna şi peste 13.600 de lei cazarea.

Tot anul trecut, senatorul PNL, Minerva Boitan, a vizitat, între alte ţări, şi Burkina Faso, iar doi deputaţi s-au deplasat în Kenya.

Nici anul acesta, aleşii n-au vrut să renunţe deplasările externe. Şi nu oriunde, ci tot în locuri cât mai exotice. O deplasare de peste 20.000 euro pe care 10 senatori şi deputaţi intenţionau s-o facă în Thailanda a fost anulată în ultima clipă. Cu toate acestea senatorii nu stau deloc bine cu bugetul pe 2010. Până la jumătatea anului, ar putea rămâne fără bani de deplasări externe întrucât peste 60% din fondurile alocate au fost deja cheltuite.

Senatorii îşi pun speranţele în Guvern că nu-i va lăsa fără fonduri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.