Acordul cu privire la limitarea încălzirii globale, adoptat

Acordul cu privire la limitarea încălzirii globale a fost adoptat, sâmbătă, la Paris, de cele 195 de state participante la Conferința internațională privind schimbările climatice (COP21), transmit agențiile de presă internaționale.

Acordul este considerat „un moment istoric de cotitură” în lupta împotriva schimbărilor climatice și împotriva încălzirii globale.

„Acordul pentru climă de la Paris a fost adoptat”, a anunțat ministrul de Externe, Laurent Fabius, care a îndeplinit și funcția de președinte al conferinței COP21. Acest anunț a declanșat ropote de aplauze în sala conferinței.

Fabius a caracterizat acest proiect de acord drept „ambițios și echilibrat”, subliniind că va reprezenta „un moment istoric de cotitură” pentru întreaga planetă.

Documentul va intra în vigoare în 2020, scrie Mediafax, și prevede între alte măsuri:

– atingerea unui vârf al emisiilor cu efect de seră cât mai curând posibil, dar şi a unui echilibru între surse şi absorbanţi de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol

– menţinerea creşterii temperaturii globale „sub 2 grade Celsius” şi o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius

– revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani

– finanţarea cu fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde anual a ţărilor în curs de dezvoltare, până în 2020, şi un angajament în vederea continuării finanţării în viitor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.