Acuzații grave la adresa şefului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Potrivit unor surse, citate de B1 TV, Cătălin Bejan, șeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ar fi început să distrugă documentele care l-ar putea incrima în ancheta demarată de Corpul de Control al prim-ministrului.

Mai mult decât atât, Bejan ar fi dat o directivă prin care toţi angajaţii au obligaţia să-i prezinte mai întâi lui documentele care urmează a fi verificate de Corpul de Control.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Sorin Dumitrașcu, lider al Sindicatului Agenților din Penitenciare, a declarat că și agenții au primit informații în legătură cu această situație.

„Recunosc că am primit și noi aceeași informație, pe diverse căi, în principal mailuri care reclamau lucrul acesta. Sunt persoane care vor să își păstrăze anonimatul. Noi am discutat dacă și cum vom face publice aceste informații. (…) Ancheta, la acest moment, se referă la scandalul scriitorilor din penitenciare.

Se încearcă să se vadă cine, câte ore a lucrat, daca activitatea a fost corespunzătoare, dacă procedurile au fost respectate. Probabil că se vor lua în calcul toate documentele de lucru folosite de fiecare deținut. Așa se va vedea dacă acele lucrări au fost realizate așa cum ar trebui”, a spus Sorin Dumitrașcu.

Corpul de Control al premierului a fost trimis să facă verificări la ANP, în condițiile în care există unele suspiciuni cu privire la activitatea șefului instituției.

De asemenea, ministrul Justiției Raluca Prună a declarat recent că i-a cerut demisia lui Bejan încă de acum o lună însă acesta a refuzat să plece.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.