Alain Delon: Sunt şocat de ceea ce se întâmplă astăzi

Alain Delon a comentat într-un interviu recent acordat publicaţiei Figaro Magazine subiectul adopției de către cuplurile de homosexuali.

În pofida unor proteste vehemente, în aprilie 2013, Franţa a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex, conferind drepturi civile cuplurilor gay şi posibilitatea de a adopta copii.

„(…) am impresia că se încearcă a se impune ideea că a fi cu cineva de sex opus sau de acelaşi sex, este la fel. Ori, acest lucru este foarte grav. Nu sunt împotriva mariajul gay, sau mai degrabă îmi este indiferent, însă în ceea ce priveşte adoptarea copiilor de către aceste cupluri, sunt împotriva.

Poate că mi se va repetă că trebuie să mă adaptez vremurilor în care trăiesc… Ei bine, îmi este foarte greu să trăiesc în această epoca în care se banalizează tot ceea ce este împotriva naturii. Cu riscul de a fi considerat un bătrân idiot, spun că ceea ce se întâmplă mă şochează”, a declarat actorul.

Alain Delon a vorbit și despre femei, care, spune cu regret actorul, și-au pierdut din feminitate.

„Datorez viaţă mea şi carieră femeilor”, a spus actorul, regretând că astăzi reprezentantele sexului frumos preferă să-şi ascundă o parte din calităţile feminine.

„Este păcat, pentru că nimic nu este mai frumos pe lume decât o femeie. Asta am gândit întotdeauna. O femeie adevărată, care îşi păstrează aerul de femeie…”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.