ANI cere DNA cercetarea directorului AJOFM Harghita

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat DNA în legătură cu posibila săvârșire de către Tiberiu Pănescu, director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției.

De asemenea, ANI a sesizat DNA cu privire la săvârșirea de către directorul AJOFM Harghita a infracțiunii asimilate faptelor de corupție și a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat că, în calitate de director executiv al AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu a participat la luarea unei decizii prin care instituția pe care o conducea s-a asociat cu Asociația Agromro (entitate de la care soția sa a obținut ulterior venituri) în vederea implementării unui proiectul finanțat din fonduri europene (POSDRU) — „Noi oportunități de ocupare în mediul rural prin Telework”.

De asemenea, Tiberiu Pănescu a intrat în posesia unor informații din interiorul AJOFM Harghita, pe care le-a utilizat ulterior pentru obținerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație pentru soția sa, urmare a încheierii de către aceasta a mai multor contracte de prestări servicii cu Asociația Agromro.

ANI a sesizat DNA și cu privire la săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene și, respectiv, a celei de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, deoarece s-au conturat premise în sensul inexistenței unei selecții pe criterii obiective (soția lui Tiberiu Pănescu fiind angajată în cadrul Asociației — în detrimentul altor persoane — pe funcția de formator în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.