Apelul „Doctorat fără plagiat” a fost semnat de Isaura, Elena Băsescu şi Codruţ Marta

Revista „22” a publicat în ediţia din 10 septembrie a.c. „Apelul universitarilor”, intitulat „Doctorat fără plagiat”. Lista fiind deschisă, au apărut între semnatarii Apelului nume precum Isaura, Elena Băsescu şi Codruţ Marta! Evident, este o ironie la adresa iniţiatorilor, care au fost şi ei acuzaţi de plagiat în ultimii ani!

Este cazul unor nume cunoscute, precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, HR Patapievici, Cătălin Cioabă, despre care s-au scris nenumărate articole în care au fost semnalate cazuri flagrante de plagiat! Tocmai ei fiind acum iniţiatorii acestui nou Apel, au trezit, desigur, ironia cititorilor, mai ales că pe această listă figurează sute de persoane care, pur şi simplu, se autodeclară ca avînd „doctorat fără plagiat”!

Iată ce găselniţă au folosit cititorii acestui Apel pentru a-l ironiza:

Aceste „înscrieri” la Apelul „Doctorat fără plagiat” apar în paginile 11 şi 12 ale comentariiilor din revista „22”, unde autorii i-au invitat să se înscrie pe cei care sînt în situaţia de a avea un doctorat care să nu fi fost plagiat după alte lucrări! Informaţia ne-a fost furnizată de cititorul nostru „Nelu”. Am verificat şi, într-adevăr, aşa stau lucrurile.

Dacă în cazul „Isaurei Mondialul” ironia este conţinută de expresia „rudă preşedinte”, fiind cunoscut faptul că Isaura, fata lui Bercea Mondialul, este fina lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, în cazul celorlalte două semnături umorul este absolut spectaculos.

Codruţ Marta” este acel şef de cabinet al lui Blejnar, declarat dispărut de mai mulţi ani, unii considerîndu-l deja mort, iar postarea sa face trimitere la funcţia avută: „specialist recuperări”. Şi adaugă „Plagiat fără doctorat”!

Dar, de departe, cea mai reuşită postare este a „Elenei Băsescu”, autorul folosind un limbaj fără vocale, cu erori grave de scriere a cuvintelor, prin care sugerează felul binecunoscut în care Elena Băsescu cea adevărată vorbeşte în public: „mamă şi parlmanetar doctroat fră plgiat”!!!

Care este, de fapt, scopul unor astfel de postări umoristice? Fără îndoială, ele ironizează acest formalism populist al Apelului care, în lipsa oricărei rigori, permite înscrierea unui număr uriaş de persoane, reale sau imaginare, care doar declară „pe persoană fizică” faptul că au un doctorat şi că nu au plagiat, astfel încît să se creeze artificial impresia că Apelul este o acţiune de masă, deşi, în realitate, nu este decît una de propagandă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.