Au venit în sfârşit americanii. Dar de ce?

În America există o credinţă împământenită, conform căreia Statele Unite s-ar apropia de zorii distrugerii lor. Citiţi scrisorile către editori, analizaţi cu atenţie internetul şi ascultaţi discursurile publice. Războaie dezastruoase, deficite incontrolabile, preţul mare al combustibilului, atacuri armate în universităţi, corupţie la nivel guvernamental şi în mediul de afaceri, nesfârşite litanii ale nenumăratelor neajunsuri – toate reale – creează sentimentul că visul american s-a spulberat şi că America a trecut de perioada sa de glorie. Dacă toate acestea nu vă conving, ascultaţi-i pe europeni. Ei vă vor asigura că America îşi vede sfârşitul cu ochii” – spune George Friedman, politolog american, fondator şi director general al Stratfor, agenţie privată de analiză geopolitică, în cartea sa „Următorii 100 de ani – previziuni pentru secolul XXI”, apărută la Editura Litera, în 2012, la pagina 25.

Şi continuă: „Cultura americană este o combinaţie nebunească de hybris exaltant şi depresie profundă. … Adevărul este însă că Statele Unite sunt impresionant de puternice. Poate că se îndreaptă către o catastrofă, dar scenariul este greu de imaginat dacă priveşti faptele.” (pagina 26) … „Dar eu plusez şi spun un lucru şi mai neaşteptat: Statele Unite se află de-abia la începutul ascensiunii lor. Secolul XXI va fi secolul Americii. … America de Nord a luat locul Europei, loc deţinut de cea din urmă timp de cinci sute de ani, de la călătoria lui Columb din 1492 şi până la căderea Uniunii Sovietice, în 1991.” (pagina 28 ) … „Aşa şi-a pierdut Europa imperiile – în parte din pricina epuizării, pentru că nu a fost capabilă să suporte costurile menţinerii lor, în parte pentru că Statele Unite pur şi simplu nu au dorit ca Europa să-şi continue dominaţia.” (pagina 34)

Analiza situaţiei actuale din lume şi previziunile domnului Friedman pentru următorii 100 de ani sunt foarte interesante şi voi mai reveni la ele cu alte ocazii.

Acum însă vreau să fac conexiunea cu vizitele din această primăvară ale unor oficiali americani în România (doamna Nuland, domnul Hoyt, domnul Joe Biden). Toţi au fost preocupaţi de lupta împotriva corupţiei în Europa de Est, şi prin urmare, în România.

Ştim cu toţii cauzele corupţiei din România, mai vechi sau mai noi. Mă gândesc aici în special la cei 45 de ani de comunism, în care pilele, cunoştinţele şi relaţiile (pcr) au făcut legea. Dar şi la americanii care, după ce i-au pus în rezervaţii pe băştinaşii lor, ne-au pus şi pe noi, esticii Europei, într-o rezervaţie mai mare, după Cortina de Fier, şi au asistat impasibili la infernul nostru; nu pot uita luptătorii din munţi, care au rezistat ani de zile – şi au murit ucişi – aşteptând să vină americanii – nobili şi invincibili în imaginaţia lor – să ne salveze. Nu ştiau, şi nu ştiam, că fuseserăm abandonaţi, din laşitate şi frică faţă de sovietici.

Acum vin pe rând oficiali americani, care ne ceartă că la noi este corupţie, că la noi este mizerie. La ei de ce mai există corupţie şi mizerie, că nu au trecut prin ce am trecut noi? Spunea Corneliu Coposu că ne trebuie 50 de ani să ne revenim după comunism. Deci mai avem de tras!

L-aş întreba pe fiecare musafir american în parte dacă lobby-ul, introdus de americani, nu este cumva o formă mascată de trafic de influenţă şi dacă comisionul, introdus tot de americani, nu este cumva o formă mascată de mită? Şi dacă traficul de influenţă şi mita nu înseamnă corupţie?

Au început acum să vină, da, americanii, dar după aurul nostru, cred, după gazele noastre de şist. Nu spunea domnul Friedman, în 2013, că americanii vin acolo unde au interese economice? Şi vin ca să protejeze aceste interese, nu că le-ar păsa de noi. Că dacă le păsa, nu stăteam încă şi astăzi la coadă la vize pentru America.

Un banc din perioada comunistă, din categoria Bulă la şcoală, îmi vine în minte:

„Bulă către învăţătoare: – Pisica mea a născut 10 pisoi şi toţi iubesc Uniunea Sovietică. – Bravo, Bulă, când vine inspecţia în şcoală să spui aceasta. Peste o săptămână, vine inspecţia în clasa lui Bulă. – Bulă, vrei să ne spui povestea ta ? Bulă: – Pisica mea a născut 10 pisoi şi doar doi iubesc Uniunea Sovietică. – Bulă, se poate, ce s-a întâmplat? Bulă: – Ceilalţi au făcut ochi.”

Teamă mi-e că bancurile cu Bulă vor reveni, actualizate, şi curând doar doi dintre pisoii lui Bulă vor mai iubi America.

Şi mi-e tare teamă că americanii vor începe un nou război rece cu Rusia şi că ne vor abandona din nou, din laşitate şi frică de ruşi. Aşa că, în opinia mea, nu m-aş prea baza pe nimeni, doar pe noi înşine! Şi mi-aş aminti că doar popoarele demne sunt eterne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dr. Afrodita Iorgulescu 43 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.