Bărbat de stat-bărbat de paie

Ce mult trebuie să sufere un alegător care îşi vede idolul luat la palme în văzul tuturor! Parcă le-ar încasa el însuşi. Ce cumplită trezire la realitate trebuie să îndure cel care l-a admirat pe un prost sau pe un ticălos, socotindu-l înţelept sau prea cinstit. Un asemenea sentiment am trăit mai zilele trecute când l-am văzut pe Cristian Diaconescu la o conferinţă de presă comună cu Elena Udrea, cea care cu nici două săptămâni înainte îi trăsese un şut în fund şi-l alungase din poziţia de candidat al PMP-ului.

Mărturisesc că în urmă cu ani l-am privit pe Cristian Diaconescu cu alţi ochi. Tăcut, discret, totdeauna pertinent în poziţiile sale, Cristian Diaconescu arăta din alt aluat şi părea un diplomat de viitor, un soi de tehnocrat în domeniul Externelor. Faptul că a negociat tratate pentru România, faptul că a fost ministru secretar de stat la Externe şi plin pe la Justiţie m-a făcut să-l privesc cu multă încredere. Chiar nu-mi imaginam că ar avea legături oculte, că ar lucra şi pentru alţii. Şi dacă mi-ar fi spus cineva că are dublă sau triplă subordonare, tot n-aş fi trăit o cumplită dezamăgire câtă vreme omul acesta poza, cu mult talent, într-un profesionist din noul val. M-am gândit eu că un judecător oarecare din Ilfov n-are cum să ajungă negociator şef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, sau pentru Tratatul Politic de bază între România şi Federaţia Rusă. Minuni profesionale din astea n-a prins nici găina Sfântului Anton, necum Crstian Diaconescu! Şi cu toate astea am privit cu respect priceperea sa diplomatică, mie unuia cu adevărat străină. De la secretar de stat la Externe, la reprezentant în comisii internaţionale, de la OSCE la ministrul Justiţiei, tot felul de funcţii şi dregătorii dintre cele mai specioase, care ni-l recomandau pe Diaconescu ca fiind deja în rândul elitelor româneşti. Spuneţi şi dumneavoastră, nu au fost toate acestea temeiuri suficiente ca să-l privesc cu respect, cu încredere şi cu destul de multă speranţă?

Ei bine, din momentul în care Cristian Diaconescu a intrat în politică, parcă şi-ar fi abandonat lecturile într-un coteţ şi ar fi păşit între amatorii legaţi de mâini şi de picioare şi cu mintea ferecată de invizibile lanţuri şi spaime. Toată prestaţia politică a speranţei noastre s-a dovedit a fi o catastrofă. De la retragerea din cursa pentru preşedinţia PSD (moment care i-a oferit lui Victor Ponta, spre nenorocirea noastră, o şansă unică în viaţă), Cristian Diaconescu a dezamăgit continuu. Răs-alaltăieri a atins un soi de fund al părăpastiei în care a putut cădea. După ce a fost păcălit să preia preşedinţia unei fundaţii fantomă, un soi de matrioşcă pentru PMP, o jonglerie pentru drenat politicieni şi primari spre un nou partid, Cristian Diaconescu a fost prostit şi cu poziţia de candidat la Preşedinţie. Omul acesta care a jucat şah cu diplomaţia unor puteri înfricoşătoare s-a amăgit ca un copil că ar putea aduna voturi într-o campanie electorală, cu susţinerea lui Traian Băsescu şi a Elenei Udrea. Vă daţi sema că figura de ceară a lui Cristian Diaconescu nu stârneşte zâmbete şi nici simpatie şi nu aduce voturi, aşa cum n-a adus voturi nici figura bolovănoasă a lui Viorel Cataramă sau cea de crocodil flămând a lui Dan Voiculescu. Există pe lume oameni care nu răspândesc căldură şi nu încălzesc atmosfera nici dacă îi fierbi, necum să-i strecori între semeni şi să le ceri să le vorbească din suflet. Şi totuşi, păcatul iluziei mai că i-ar putea fi iertat. Câţi nu s-au îmbătat cu apă rece şi câţi nu s-au nenorocit cu promisiunile lui Traian Băsescu? Poate că bietul Cristian Diaconescu n-o fi auzit nimic. Dar când povestea cu candidatura la Preşedinţie i-a căzut ca un bolovan în moalele capului, Cristian Diaconescu a început să se mişte de parcă n-ar fi avut niciodată busolă şi nici coloană de sprijin.

Întâi de toate, a anunţat că va candida de unul singur, ca independent şi fără să părăsească primul fotoliu al Fundaţiei Mişcarea Populară. Ba şi sprijinit de dulapul financiar numit Cataramă. Apoi, ca un mistreţ scăpat pe o trambulină, sare declarându-se susţinător al unităţii dreptei, fi-i-ar dreapta de râs, adică al Elenei Udrea. Ceva mai vomabil ca răsucire n-am văzut de când urmăresc politica românească. Şi totul făcut cu o seninătate de om din cauciuc. Fără tresăriri, fără dureri, fără ruşine. Ieri, biata speranţă a diplomaţiei româneşti, cel care se făcea cocoş la tupeul Elenei Udrea de a-l înlocui, la mai puţin de două săptămâni, se face preş în faţa ei pentru a-i netezi calea spre o aventură pe care nici Necuratul n-o poate desluşi. Şi pentru această secvenţă de mega-penibil, Cristian Diaconescu şi-a confecţionat o armătură morală şi politică. Cică: „Îi rog să înţeleagă faptul că dincolo de emoţii, de simpatii, de empatii într-un fel sau altul personale, există raţiuni de stat şi într-un moment în care ne aflăm într-o situaţie politică extrem de complicată priorităţile personale, aspiraţiile personale sunt cu atât mai justificate cu cât se alătură aspiraţiilor generale”… „Le adresez respectuos rugăminte celor care încă se află în candidaturi într-o formă sau alta în competiţie pe partea dreaptă să se gândească foarte bine dacă dincolo de demersurile politice, dincolo de banii investiţi în campanie nu este timpul să se gândească serios la solidaritate, deoarece, altfel, un vot împărţit împotriva unor principii este foarte posibil ca rezultatul să fie cu totul altul”.

Toată trăncăneala asta a fost făcută în compania Elenei Udrea, cea care după discursul de Gâgă avea să-l declare ”bărbat de stat”.

Să fie atât de măgulitor un asemenea compliment câtă vreme toată lumea este împinsă cu gândul la un bărbat de paie? Sau Cristian Diaconescu este ancorat cu parâme de oţel împletit de anumite mecanisme care nouă ne scapă. Şi acelea i-au comandat o asemenea ruşinoasă şi descalificantă răsucire. Altfel nu găsesc nici o explicaţie pentru incoerenţele de logică şi comportament ale unui om ce părea să aibă toate ţiglele pe casă.
Mulţi români au mai şters un om de pe scurta lor listă de politicieni care nu le-au făcut rău, dar s-au făcut de râs!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.