Băsescu a atacat din nou presa. Comisia Europeană tace

Comisarii europeni nu s-au trezit probabil încă din beţie. Sforăie încă pe paharele din staţiunile exotice pe unde şi-au petrecut Crăciunul sau Revelionul. Viviane Reding este mută şi ea ca o lebădă. Îşi face somnul de frumuseşte prin vreo pădure adormită. Toţi tac deocamdată în favoarea lui Băsescu. Toţi tac din nou în mod partizan.

Altfel nu se poate explica lipsa de reacţie a oficialilor europeni la noile atacuri staliniste sau de tip Hugo Chavez ale preşedintelui României la adresa presei. Băsescu a recidivat. Cum întrevede spectrul unei justiţii eliberate de influenţa gărzii sale pretoriene din CSM şi din Procuratura, reacţionează pavlovian. Muşcă turbat pe orice îi ameninţă impunitatea lui de personaj mai penal decât toţi adversarii săi politici.

Atacurile din presă la adresa camarilei sale politice, teleghidată din Palatul Cotroceni, sunt calificate din nou de piromanul de pe Argeş drept pericole pentru securitatea naţională a României. Ca atare, susţine în continuare ceea ce chiar Parlamentul European în 2010, în urma presiunii breslei jurnaliştilor, i-a interzis să facă: să menţioneze presa ca pericol în strategia de securitate naţională a României. Băsescu insistă în proiectul său orwellian. „Marele Porc” de la Cotroceni vrea să măture democraţia opiniilor.

Este clar. Lui Băsescu îi este dor de liniştea de burete a presei ceauşiste. Ca şi dictatorul de la Scorniceşti, apare extrem de frământat de planurile de a angaja vreun terorist care să arunce în aer, cum altădată Carlos Şacalul sediul Europei Libere, sediile unor trusturi de presă din România care îi şifonează lui imaginea de „lider mesianic” al românilor, de cavaler ciacâr al luptei împotriva corupţiei.

Băsescu vorbeşte despre atacurile la care au fost supuşi magistraţii în 2012 din partea unor trusturi media. Cine de la Comisia Europeană se milostiveşte totuşi să îi explice pe puncte (mai mult de 11) paiaţei de la Cotroceni că magistraţii sunt persoane publice, că ei dispun de inamovibilitatea cerută de lege, dar nu şi de vreo imunitate divină la criticile democratice din partea opiniei publice.

Cine din actuala coaliţie de guvernare din România este în stare să tragă din nou semnalul de alarmă la Comisia Europeană şi la Parlamentul European că un nebun sadea, care mai visează să conducă România prin instituţii de forţă din Palatul Cotroceni, confundă criticile la adresa prestaţiilor sale nedemocratice cu atacurile la securitatea statului român?

Băsescu dixit: „În 2010 am adoptat o strategie de securitate naţională care e foarte în regulă pentru Parlament, dar nu e aprobată nici acum, dintr-un singur motiv: pentru că nu am vrut să scot de acolo afirmaţia – deci, nu la riscuri, la vulnerabilităţi – că sunt trusturi mass-media care sunt o vulnerabilitate pentru securitatea naţională – şi mă refeream acolo exact la discreditarea unor instituţii”.

Nu ştim cine este incompetentul care îl consiliază pe locatarul de la Cotroceni pe teme de libertatea presei. Dacă este acelaşi Iulian Fota, cel care controlează radioul public din biroul său de la Cotroceni (prin telefoanele date fostei preşedinte SRR, Maria Ţoghină, actualmente reprezentanta lui Băsescu în Consiliul de Administraţie SRR, sau prietenului său, realizatorul de emsiuni politice Gabriel Basarabescu), nu ne miră. Dacă ar consulta legislaţia europeană şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, ar constata că în deciziile lor au apărat trusturile de presă şi jurnaliştii care criticau personalităţi politice şi instituţii. De ce? Pentru că acesta este rolul lor. Şi rolul presei este consfinţit prin legislaţia europeană.

Instituţiile unui stat nu sunt infailibile. Ele pot geme la vârf de corupţie şi de trafic de influenţă. Inclusiv justiţia statului. Dacă ataci personajele numite de o putere politică vremelnică pentru abuzurile şi actele lor de corupţie, înseamnă că ataci siguranţa naţională a unui stat? De unde această logică de tip Sadam Hussein sau Gaddhafi? Vor Iulian Fota, Iulian Chifu sau consilierul de presă de la Cotroceni, cel cu figură de taliban afgan, să ne demonstreze că Băsescu poate fi mai tare în instalaţie decât Putin în Rusia în ceea ce priveşte relaţia unui lider autoritar cu presa?

Cel care a atacat siguranţa naţională a României este chiar Băsescu, prin felul în care a ocupat instituţiile publice de media (SRR şi SRTv în ultimii patru ani au fost aservite lui Băsescu) şi prin felul în care a „militarizat” presa privată, inflitrând ofiţeri ai serviciilor secrete, sub acoperirea de jurnalişti, în redacţiile unor canale media. Cel care a adus atingere securităţii statului român a fost Băsescu, prin faptul că a acceptat să tranzacţioneze principii sacrosancte ale Constituţiei României cu exponenţii separatismului şi ai ultranaţionalismului maghiar, cei care neagă României caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil. Mai mult, s-a folosit electoral de ei, pentru a lovi în majoritatea românilor care îl doreau suspendat.

Câţi dintre celebrii noştri europarlamentari îşi pot face până la capăt datoria de emisari ai cetăţenilor români la Bruxelles pentru a informa despre derapajele prietenului român al lui Barroso, Van Rompuy sau Reding? Cine le va explica acestora din urmă că dezvăluirea de către presă a conflictelor de interese ale unei doamne Motoc de la CCR, criticile mediatice la adresa discursurilor sale isterice de tip electoral din 2012, emise din poziţia sa de judecător al Curţii Constiţionale, nu sunt atacuri la adresa justiţiei din România, ci denunţarea unui fenomen care tinde să devină totalitar: confiscarea pârghiilor justiţiei de către un desant de forţă (foşti procurori comunişti, ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete) slujind un grup de interese politice al cărui exponent delirant este chiar Băsescu.

Altfel, Madam Kovesi va vinde la Bruxelles doar gogoşi despre cât de corupţi sunt Vîntu, Voiculescu şi alţi inamici ai lui Băsescu. Nu se vede însă cât de coruptă a ajuns justiţia când – la ore de maximă audienţă pe ecranele tv din România – ocupantul ilegitim al fotoliului de la Cotroceni îndrăzneşte să ia peste picior un ministru al justiţiei (cu scopul de a-l timora), să atace din nou presa, să manipuleze cum îi dictează interesul personal numirile de magistraţi în România, ca să îşi salveze propria piele din dosarele în care este inculpat (dosare trecute deocamdată în adormire).

Justiţia trebuie să fie controlată de Băsescu – acum mai mult ca oricând – pentru că acum se apropie decontul. Dosarele în care apare Băsescu Traian ca inculpat vor reapărea la suprafaţă. Cine a ridicat sabia, de sabie va pieri. Logica karmică a acţiunii politice aberante, care poate strârni reacţii politice la fel de intransigente şi violente, este mecanismul esenţial în politica românească. Aşa cum un premier al României a putut fi băgat în puşcărie, după o campanie de presă care îl descria drept cel mai corupt personaj al României, tot aşa şi un fost preşedinte al României poate fi trimis după gratii, dacă justiţia nu mai este controlată de el însuşi.

De asemenea, prietenii noştri americani – care par mai prieteni cu Băsescu personal decât cu românii care nu îl mai vor – ar trebui să ne felicite că, odată cu o demitere a lui Băsescu, nu facem decât să copiem perfect valorile democraţiei americane. De ce în Statele Unite presa poate avea dreptul să îl dărâme pe Nixon, sau să vorbească despre joaca obscenă cu trabucul a lui Clinton, fără să fie taxată drept teroristă, sau că ar aduce siguranţei naţionale SUA, iar în România, nu?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.