Băsescu cere demiterea lui Titus Corlățean

Traian Băsescu cere demiterea ministrului de Externe, Titus Corlățean, în urma dezinformării lansate în spațiul public prin declaraţia de presă de vineri, în care a afirmat că legal nu poate mări numărul de secţii de votare din străinătate, deşi BEC a dat o astfel de aprobare.

„Președintele Traian Băsescu a luat notă de poziţia Biroului Electoral Central cu privire la posibilitatea ca Ministerul Afacerilor Externe să mărească numărul secţiilor de votare din străinătate, astfel încât să permită tuturor cetăţenilor români din afara graniţelor să-şi poată exercita dreptul constituţional de a vota.

În acelaşi timp, domnul preşedinte Traian Băsescu a luat notă de dezinformarea pe care ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, a lansat-o în spaţiul public prin declaraţia de presă de vineri, 7 noiembrie, în care a afirmat că legal nu poate mări numărul de secţii de votare din străinătate, deşi BEC a dat o astfel de aprobare prin Hotărârea nr. 4H/4.11.2014 publicată ca atare în Monitorul Oficial.

În condiţiile în care ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, a dezinformat într-o declaraţie de presă, dorind în acest fel să împiedice dreptul constituțional al cetățenilor români din străinătate de a vota, domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că se impune demiterea imediată a acestuia.

De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu consideră necesar luarea măsurilor care se impun pentru ca toţi românii aflaţi în străinătate să poată vota”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.