Bușoi: Tot electoratul de dreapta îl va susține pe Antonescu dacă intră în turul II cu un candidat PSD

Liberalul Cristian Buşoi, candidat la alegerile europarlamentare, spune că este „foarte posibil” ca tot electoratul de dreapta, anti-PSD, să îl susţină pe Crin Antonescu, în situaţia în care acesta va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu un candidat din partea PSD.

„Dacă va fi un candidat al PSD în turul doi, deşi rămâne de văzut, la cât de în corzi este acest partid în acest moment, dacă Crin Antonescu se va lupta cu un candidat al PSD, e foarte posibil ca tot ceea ce înseamnă vot de dreapta, vot anti-PSD, toţi oamenii care sunt extrem de îngrijoraţi de riscul ca România să revină la anii 2000-2004, deci toţi acei români care nu mai vor să revadă perioada aceea revenită acum, după foarte mulţi ani şi după intrarea României în UE, se vor alinia în spatele lui Crin Antonescu.

Dacă printre ei se vor regăsi şi oameni din PDL sau din alte partide, desprinse din PDL, e foarte devreme să discutăm acum. Avem drumul nostru, electoratul nostru, îi convingem pe cei mai mulţi români şi miza va fi să intrăm în turul II şi atunci să mobilizăm toţi românii care vor o Românie cu adevărat europeană”, a declarat Cristian Buşoi, duminică, la Târgu Mureş, potrivit Mediafax.

Cristian Buşoi a mai spus că nu are „nicio temere” că Antonescu n-ar intra în turul al doilea la alegerile prezidenţiale, întrucât acesta este cel mai bine plasat „în toate sondajele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.