Călătorie plină de magie şi de aventuri în lumea poveştilor

Unele obiceiuri mai există şi astăzi, cele mai multe din păcate au dispărut, însă le găsim în cărţi sau în înregistrări care ne amintesc mai mult de lumea lui Harry Potter sau de Narnia decât de lumea în care trăim astăzi. În lumea ţăranilor păstrarea echilibrului dintre bine şi rău era una din principalele sarcini ale fiecărui om – ca în basmele fantastice cu Făt Frumos, unde lupta cu Balaurul, cu Muma Pădurii sau cu Gheonoaia trebuie purtată pentru a duce la bun sfârşit povestea şi pentru a învăţa eroul (şi ascultătorul) ce e important în viaţă.

Marea Carte a Crăciunului”

Acest volum este însufleţit de spiritul Crăciunului, un prilej de bucurie pentru întreaga familie!

Povestea lui Moş Crăciun, un interviu exclusiv şi inedit cu acesta, cântece şi colinde de sărbători, reţete specifice, jocuri şi poveşti cu elfi şi noi idei pentru decoraţiuni spectaculoase. Găsiţi toate acestea în cea mai cuprinzătoare Enciclopedie a Crăciunului, o carte numai bună de dăruit celor mici.

Iată un amuzant interviu cu Moş Crăciun, sub titlul Secrete dezvăluite.

Domnule Moş Crăciun, cum se face că ştim atât de puţine lucruri despre dumneavoastră?

Poţi să-mi spui direct Moşule. Eu, soţia mea şi elfii noştri apreciem foarte mult discreţia. Cu mulţi ani în urmă, când eram episcop de Myra, oamenii mă aşteptau să vin să fac minuni. Începusem să mă simt sufocat. De aceea într-o noapte am fugit. Doar aşa am reuşit să fac din nou ceea ce ştiam eu cel mai bine: să duc daruri copiilor.

Şi faceţi asta de mult timp?

Am început să fac asta de când aveam vreo 12 ani. Primisem o moştenire importantă de la părinţii mei. Devenisem foarte bogat, dar mulţi oameni din satul meu erau săraci şi asta mă întrista peste măsură. Voiam să-mi împart averea cu ei, dar oamenii aceia se ruşinau de sărăcia lor. Erau prea mândri ca să accepte banii de la mine. Într-o noapte mi-a venit o ideee şi am ştiut imediat ce trebuie să fac: să intru în casele lor noaptea, pe furiş, şi să le las haine călduroase, pentru copii, mâncare ori încălţăminte, dulciuri…

Dar ce vârstă aveţi?

Nu ştiu exact. M-am oprit din numărat când am împlinit 550 de ani, ho-ho-ho! Îmi aduc aminte că, pe când aveam 63 de ani, am visat într-o noapte că trebuie să mă uit cu atenţie în oglindă. În oglindă am văzut un om bătrân, cu barbă albă şi riduri în jurul ochilor. Poate că am pus câteva kilograme în plus, dar nu foarte multe, ho-ho-ho…

Dar cum explicaţi faptul că nu îmbătrâniţi? Faceţi vrăji?

Nu. Nici nu ştiu să fac vrăji. Şi chiar dac-aş fi ştiut, le-aş fi făcut ca să alung sărăcia şi tristeţea din lume. Dar motivul pentru care îi sunt recunoscător lui Dumnezeu este acela că toţi cei dragi mie, cum ar fi soţia mea, îmbătrânesc la fel de geu ca şi mine.

Este adevărat că aveţi propria dumneavoastră fabrică de jucării?

Cât se poate de adevărat. La început făceam jucăriile manual, eu şi soţia mea. Jumătate din ele le vindeam la piaţă şi cu banii câştigaţi cumpăram materiale ca să facem şi mai multe jucării. Când am reuşit să ne punem pe picioare, am angajat şi nişte elfi. Aceştia încă mai lucrează în fabrica noastră din Rovanieni.

Renii dumneavoastră pot într-adevăr să zboare?

Animalele nu pot zbura decât cu ajutorul prafului magic al elfilor. În seara de Crăciun, renii sunt mereu aceiaşi: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Doner şi Blitzen, că sunt cei mai puternci. O sanie plină de cadouri cântăreşte o tonă şi, pe deasupra, sunt şi eu acolo, ho-ho-ho…

Cu siguranţă, sărbătoarea Crăciunului este cea mai frumoasă din an, nu-i aşa?

Mi se pare foarte frumos Crăciunul, mai ales dacă toţi copiii se bucură de darurile primite. Dar, sincer să fiu, nu prea am timp să particip la toate astea. Cel mai mult mă bucur de sărbătoarea Celor Trei Magi de la Răsărit, sau Boboteaza, o sărbătoare importantă care încheie perioada Crăciunului. E minunat să faci daruri. Îi sfătuiesc pe toţi să facă la fel. Ho-ho-ho… Crăciun fericit tuturor!

Veţi mai putea citi despre sfaturile lui Firfin, elful pădurar, despre invitaţia lui Moş Crăciun în parcul lui, în parcul de distracţii, despre poveştile clasice de Crăciun mărturisite de Arhivel, elful care se ocupă de bibliotecă. Unele dintre aceste cărţi, cum ar fi Colind de Crăciun de Charles Dickens, apărută pentru prima dată în 1843, Noaptea de dinaintea Crăciunului de Clement Clarke Moore sau Autobiografia lui Moş Crăciun, povestită de Jeff Guinn, sunt atât de îndrăgite încât au devenit clasice.

La ”Editura Trei”, poveşti pline de aventură, umor, romantism

Fulgi de iubire”

La Editura Trei a apărut volumul colectiv Fulgi de iubire. Trei poveşti romantice de Crăciun, semnat de Lauren Myracle, John Green şi Maureen Johnson.

Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House şi un tip învelit în folie de aluminiu?

Răspuns: aceste trei poveşti romantice de Crăciun.

O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în vieţile a trei adolescenţi: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-şi vopseşte părul în roz şi visează să fie îngerul cuiva.

Trei dintre cei mai cunoscuţi autori americani de literatură pentru adolescenţi – John Green, Maureen Johnson şi Lauren Myracle – şi-au unit forţele pentru a scrie poveşti pline de aventură, umor, romantism şi duioşie, ale căror fire se împletesc inteligent la final, într-o carte numai bună de citit la gura sobei.

În aceste poveşti tandre, ingenios întreţesute, iubirea pluteşte printre fulgi de nea, beteală şi cadouri de Crăciun! — School Library Journal

Umor, romantism şi personaje puternice – toate dau forţă acestui efort narativ. — Kirkus Reviews

Dar pentru Moş Crăciun

Şi, desigur, mai era şi Stuart.

Stuart, care tocmai mă văzuse trecând printr-un întreg curcubeu de sentimente şi experienţe. Existau numerele părinţii-mei-au-fost-băgaţi-la-închisoare, sunt-blocată-într-un-orăşel-necunoscut, sunt-nebună-şi-nu-mi-pot-ţine-fleanca, sunt-cam-afurisită-cu-tipul-ciudat-care-încearcă-să-mă-ajute, despărţirea şi extrem de populara sar-pe-tine-neaşteptat.

O dădusem în bară nasol de tot. Regretul şi umilinţa dureau mai tare decât gerul. A fost nevoie să străbat câteva străzi până să-mi dau seama că nu pe Noah îl regretam… ci pe Stuart. Stuart care mă salvase. Stuart care chiar părea să dorească să-şi petreacă timpul cu mine. Stuart care mi-a vorbit pe şleau şi care mi-a spus să nu mă las călcată în picioare.”

Cărţile lui John Green au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times. Dintre cărţile sale, la Editura Trei au apărut: Sub aceeaşi stea, Căutând-o pe Alaska, De 19 ori Katherine, Oraşe de hârtie.

Lauren Myracle este autoarea a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, printre care Shine, Kissing Kate, seria The Winne Years şi The Internet Girls (sttyl şi ttfn) – romane scrise în stilul mesajelor instantanee – bestselleruri New York Times.

Maureen Johnson a fost aleasă în 2012 Queen of Teen în Marea Britanie. Printre cărţile sale se numără 13 Little Blue Envelopes, Devilish, Girl at Sea, The Name of the Star şi Suite Scarlett.

O carte minunată, de citit în seara de Ajun – ”Micul Rege Decembrie”

Devenim copii la sfârşitul vieţii… e oare un lucru bun? Ei bine, va trebui să-l întrebi pe Micul Rege Decembrie. Poţi să-l întrebi orice. Poţi să stai cu el pe balcon, să vă uitaţi la stele şi să vorbiţi despre nemurire. Iar atunci când îl ai alături, începi să vezi lucruri pe care altfel nu le-ai vedea…

Un basm modern, minunat ilustrat, pentru copii şi părinţi laolaltă, înrudit cu Micul Prinţ.

Axel Hacke este scriitor şi semnează articole pentru revista Süddeutsche Zeitung din München. Este unul dintre cei mai cunoscuţi autori germani, cărţile sale fiind traduse în numeroase limbi.

Michael Sowa locuieşte la Berlin şi este pictor şi desenator independent din 1975. În 1995 a fost recompensat cu premiul Olaf Gulbransson.

Cum să fii o fată rea”

Toată lumea aşteptă daruri

Autor: E. Lockhart, Sarah Mlynowski, Lauren Myracle

Vicky este fata rebelă al cărui iubit a ales să păstreze o tăcere ciudată de când a plecat de la colegiu; Mel e nou-venita, disperată să fie populară; iar Jesse ar face orice să evite un secret care i-ar schimba viaţa.

Fiecare dintre ele are propriul motiv să scape de plicticosul lor orăşel, chiar şi pentru un weekend. Aşa că urcă în camioneta „împrumutată” de la mama lui Jesse şi pleacă spre Sud.

Inimile se vor frânge, prieteniile vor fi puse la încercare, iar un străin ridicol de atrăgător poate da totul peste cap.

„Un roman spumos, cu dialoguri superinteligente şi o intrigă alertă care trece de la scene în care ţi se pune un nod în gât la scene în care te tăvăleşti pe jos de râs.” – Publishers Weekly

„O poveste amuzantă şi antrenantă despre cum faci faţă mai bine greutăţilor când ai prietenii alături.” – ALA Booklist

E. Lockhart e autoarea romanelor Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks (Editura Trei, 2015), finalist la National Book Award, Mincinoşii (Editura Trei, 2014), Lista iubiţilor mei (în curs de apariţie la Editura Trei), Fly on the Wall, The Boy Book şi Dramarama. În liceu a fost desemnată cel mai nepriceput şofer.

O, brad frumos, cu cetina tot verde

Sarah Mlynowski a scris patru romane pentru adolescenţi (Brass & Broomsticks, Frogs & French Kisses, Spells & Sleeping Bags şi Parties & Potions) şi şase cărţi pentru adulţi. A mers în multe călătorii cu maşina şi s-a rătăcit de fiecare dată.

Lauren Myracle este autoarea mi multor volume, printre care Shine, Kissing Kate, seria The Winne Years şi The Internet Girls (sttyl şi ttfn) – romane scrise în stilul mesajelor instantanee – bestselleruri New York Times. Lauren conduce foarte bine şi nu s-a rătăcit niciodată.

V-aţi obişnuit poate să poposiţi la standul editurii Trei pentru cărţi poliţiste şi de psihologie, pentru titluri de sănătate şi din zona young adult. În acest an, vă invităm să descoperiţi noi colecţii, extrem de incitante: de la popularizarea ştiinţei la istorie, de la cărţulii ilustrate la ”lecţii de viaţă” oferite de marile minţi.

Iată câteva astfel de cărţi ”ieşite din tipar”:

Saga Dinastiei de Habsburg, de Jean Des Cars. Este a doua apariţie din proaspăta colecţie de Istorie (care a debutat cu o excelentă repovestire a Primului Război Mondial). Urmaţi firul dinastic care începe de la Cuceritorul Carol Quintul şi continuă cu reformatoarea Maria Tereza, cu Franz Joseph şi legendara-i soţie Sisi, pentru a se sfârşi cu Zita, ultima ocupantă a tronului austriac.

Drăcuşorul cifrelor, de Hans Magnus Enzensberger. O carte de pus sub perna celor care se tem de matematică, scrisă (n-o să vă vină să credeţi) de un literat şi eseist remarcabil al Germaniei contemporane. Şi, că veni vorba de popularizarea ştiinţei, vă amintesc că tocmai a apărut şi Frank Einstein şi electro-degetul, de Jon Scieszka, dintr-o serie pe care o ştiţi deja.

Moş Crăciun cu plete dalbe

Unicat, de Milorad Pavić. Un scriitor cu un roman-deltă, cu o poveste detectivistică ce se ramifică în nu mai puţin de o sută de finaluri. Cei care se declară tot timpul nemulţumiţi de ”cum s-a terminat povestea” au acum de unde alege.

Visătorii picaţi din lună. Patru genii care au schimbat istoria, de Cedric Villani şi Baudoin. O carte despre patru genii ale ştiinţei. De unul aţi tot auzit în ultima vreme. ”Alan Turing este proaspăt în memorie din filmul care a participat la Premiile Oscar în acest an, The Immitation Game. Oare cum au lucrat cele patru genii în cel de-al Doilea Război Mondial?”

Lecţii de viaţă de la Freud, de Brett Kahr & Lecţii de viaţă de la Nietzsche, de John Armstrong. Ce mai pot să spună omului de azi un psihiatru cu pipă sau un clasicist veşnic zbuciumat veniţi din vremuri de mult apuse? Foarte multe, pare-se: despre decizii şi răzgândiri, despre cum să găseşti cea mai bună versiunea a ta sau cum să fii… total neimporant. Merită să aruncaţi un ochi peste primele două titluri din colecţia ”The School of Life”.

Elefantul Elmer & Elmer şi monstrul, de David McKee. Două poveşti cu miez din noua colecţie Panda, două istorioare aduse de un elefant multicolor – una despre a fi diferit, cealaltă despre a cum faci faţă lucrurilor care te sperie.

Cine a fost Wolfgang Amadeus Mozart?, de Yona Zeldis McDonough. A fost un băiat de şase ani care a impresionat-o pe împărăteasa Austriei? Un compozitor care a scris peste 600 de concerte, sonate, simfonii şi opere în 35 de ani de viaţă? Un muzician serios căruia îi plăcea să spună glume infantile? Desigur, toate la un loc. (Şi, nu uitaţi, în aceeaşi colecţie, Cine a fost, mai avem noutate, o biografie a lui Isaac Newton, cel care, când nu şedea pe sub pomi cu mere căzătoare, încerca să transforme metalele în aur.)

Super Natura”, un volum captivant pentru cei care iubesc păsările şi animalele

Super Natura prezintă copiilor 100 dintre cele mai uimitoare animale de pe Pământ, pentru a se întâlni cu cele mai mari, mai rapide, mai rezistente, mai alunecoase, mai mirositoare şi mai gălăgioase fiinţe.

Cu imagini impresionante, date şi cifre pentru fiecare animal, Supernatura le arată super vedetele naturii aşa cum nu le-au mai văzut niciodată.

Această Enciclopedie, semnată de Derek Harvey, debutează cu începerea vieţii pe Pământ, în urmă cu 3,5 miliarde de ani, în oceane. De atunci s-a răspândit în fiecare colţ al Planetei într-un număr impresionant de forme. Printre animalele care trăiesc pe uscat şi în ape există vedete ale naturii care au calităţi uluitoare. Există pe Pământ peste 1,5 milioane de specii de animale vii, de toate formele şi mărimile şi încă vreo 40 de milioane de specii nedescoperite. Toate animalele prezintă aceleaşi trăsături fundamentale, dar felul în care fac aceste lucruri diferă enorm, dând naştere unei diversităţi impresionante.

Cei mici vor descoperi şi animale rare, cum ar fi Diavolul Tasmanian care are cea mai puternică muşcătură dintre mamifere. Uneori devine un ucigaş neînfricat atacând şi şerpi veninoşi. Vidra de Mare poate avea 800 de milioane de fire de păr. Ea trăieşte în apele reci ale coastelor nordice ale Pacificului. Cel mai mare carnivor terestru este Ursul polar, cea mai mare felină, Tigrul Siberian, cu canini lungi ca nişte pumnale. Cel mai mic carnivor este Nevăstuica, Porcul spinos are o extraordinară forţă în spini. O rană de ţep infectată poate fi mortală. Super uriaşul mărilor este Balena albastră. Papagalul-Bufniţă este atât de greu încât este singurul care nu poate zbura, deşi are aripi. Este o specie grav ameninţată.

Purtat de cele mai lungi aripi din lume, Albatrosul călător planează deasupra oceanelor Sudului. O asemenea pasăre a călătorit 6.000 de kilometri în 12 zile. Pasărea Paradisului este atât de ciudată încât atunci când europenii au văzut-o prima dată nu au putut crede că e adevărată. O pană de pe cap poate fi de două ori mai lungă decât corpul păsării. Masculii îşi folosesc aceste pene extraordinare în dansuri pentru atragerea unei partenere.

Să ascultăm poveşti cu sania lui Moș Crăciun

Gecko este campion la căţărare. şmecheria acestei şopârle constă în pernuţele de pe degete. Fiecare fir de păr se poate lipi de o suprafaţă şi împreună pot susţine greutatea reptilei. Cu degetele lipicioase, poate merge pe tavan. Cea mai mare reptilă, Monstrul mlaştinilor este Crocodilul de apă sărată. Nu multe animale pot scăpa din fălcile unui crocodil. Cea mai rapidă limbă din pădure este cea a Cameleonului – o reptilă arboricolă bizară, cu labe care pot apuca ca nişte mâini şi ochi care se rotesc unul independent de celălat. Ei îşi proiectează limba incredibil de lungă, cu mult mai lungă decât corpul, cu o ventuză cărnoasă în vârful ei, care se lipeşte de pradă. Axolotl este rar. Capacitatea lui de a-şi regenera corpul este de mare interes ştiinţifc. Îşi poate reface unele porţiuni din creier. Cel mai veninos animal este Broasca Aurie. Poţi muri doar atingând-o. Culoarea avertizează prădătorii că este mortală. Tot o teroare cu dinţi este Peştele-viperă, ai cărui dinţi sunt de coşmar. El îşi ţine victima cu colţii lungi şi ascuţiţi ca nişte ace, în timp ce îşi dilată gâtul pentru a permite şi celei mai mari prăzi să fie înghiţită cu uşurinţă. Marele Rechin Alb este cel mai înfricoşător peşte din oceane. Preferă prăzi mari, cu sânge cald, oameni, foci, păsări marine. Muşcătura lui poate provoca răni îngrozitoare.

Oposumul melifer depinde de flori mai mult decât oricare mamifer. Este pasionat de flori şi trăieşte în landele Australiei, unde soarbe nectarul acestora. Îşi ia proteinele din polen şi este complet dependent de flori pentru a supravieţui. Strategiile de supavieţuire sunt uimitoare.

Cum arată toate aceste animale se poate vedea din fotografiile minunate pe care vă lăsăm să le descoperiţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.