Cântăreața Whitney Houston a încetat din viață

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit. „Din nefericire, este adevărat”, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei, Jill Fritzo.

Artista avea doar 48 de ani.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: „(Sâmbătă) la ora 3.55 p.m. (ora locală) a fost pronunţat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel”, relatează CNN. Acesta a mai spus că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului în care artista se afla, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat.

Cauza decesului nu a fost deocamdată făcută publică.

Mark Rosen, locotenent la Poliţia din Beverly Hills, a declarat că la faţa locului „nu au fost găsite semne de intenţii criminale”, iar cauza morţii vedetei este în prezent investigată.

Ultimul spectacol, susținut cu două zile înainte să moară

Whitney Houston a participat, joi, la o petrecere organizată înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, unde vedeta a urcat pentru ultima dată pe scenă alături de Kelly Price, în onoarea căreia fusese organizată petrecerea, relatează mtv.com.

„La petrecerea în onoarea mea, am invitat mai mulţi prieteni, printre care şi Whitney Houston. Toţi prietenii mei au venit şi au cântat. Nu mă aşteptam ca Whitney să urce pe scenă, dar a făcut-o. A urcat pe scenă şi, în timp ce eu vorbeam cu ea, a luat microfonul şi a început să cânte”, a declarat Kelly Price despre seara de joi.

Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 140 de milioane de albume şi 50 de milioane de single-uri, printre care se numără şi piesa „I Will Always Love You”, lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile.

Houston a început să cânte de când era copil, în biserică. În adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti, fiind şi manechin. În acea perioadă, mogulul muzicii Clive Davis a auzit-o cântând.

Artista nu a avut succes numai pe plan muzical, ci a jucat și în filme cu mare succes la public, precum „The Bodyguard” şi „Waiting to Exhale”.

Avea o voce şi o imagine perfecte, fiind o cântăreaţă talentată şi cu sex appeal atât cât trebuie pentru a menţine un look perfect şi a influenţat o generaţie de cântăreţe, de la Christina Aguilera la Mariah Carey.

Însă spre sfârşitul carierei sale, Houston a devenit o şocantă poveste a modului în care drogurile pun stăpânire pe viaţă. Vânzările de albume au scăzut, hiturile au încetat să apară, imaginea ei odată perfectă a fost afectată. A mărturisit public că a făcut abuz de cocaină, marijuana şi diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până la punctul în care a fost nevoită să ia lecţii de canto din nou.

„Cel mai mare diavol se află în mine. Nu-mi sunt nici cel mai bun prieten, nici cel mai mare duşman”, a declarat Houston într-un celebru interviu pentru Diane Sawyer, de la ABC, în 2002, în timp ce-l avea alături pe soţul ei de atunci, cântăreţul Bobby Brown.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.