Caracatiţa cu iz penal din CA al Societăţii Române de Radio (I)

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radio a votat hotărâri prin care a stabilit pentru unii membri din componenţă remuneraţii speciale. Ce legătură este între un revoluţionar, o compozitoare de muzică uşoară şi un festival de muzică simfonică. Ce spune preşedintele Comisiei de cultură din Cameră despre faptul că membrii CA au “centrat şi tot ei au dat cu capul”.

Grup de lucru” pentru organizarea unui festival

Pe 2 aprilie 2011, Consiliul de Administraţie al SRR votează Hotărârea nr. 30. Aceasta prevede „iniţierea proiectului privind organizarea Festivalului internaţional al ansamblurilor radio”. Se votează şi un grup de lucru format din Mirela Fugaru, Adelina Rădulescu şi Mihai Voicu „în vederea elaborării formei concrete şi detaliate a Festivalului (dar la grupul de lucru se mai ataşează două echipe de specialişti angajaţi din postul public). Până aici totul este în regulă. Numai că urmează o primă şi gravă încălcare a legislaţiei. Membrii CA votează şi dreptul celor trei din „grupul de lucru” să beneficieze de o „remuneraţie netă de 1.500 lei pe lună”. Practic, membrii CA au votat să-şi dea lor nişte bani, fapt care este interzis de lege. Precizăm că membrii CA, prin lege, primesc o indemnizaţie lunară echivalentă cu 25% din salariu directorului general. În 2011, indemnizaţia lunară a membrilor CA era de 700 de euro, deci o sumă deloc de neglijat şi pe care nu mulţi români care lucrează la stat o primesc. Şi mai menţionăm că, tot prin legea proprie de organizare şi funcţionare a postului public de radio, nu regăsim printre atrbuţiile membrilor CA şi cele concrete de organizare a unor manifestaţii de genul unui festival.

Două luni mai târziu, preşedintele director general al SRR, Andras Istvan Demeter (propus de UDMR), îşi dă seama care este curentul politic şi propune în CA ca în grupul de lucru format din cei trei membri ai CA să fie cooptat şi Ovidiu Miculescu, omul numărul unu al PSD în CA. Zis şi făcut, şi pe 11 iunie 2011 se votează Hotărârea nr. 42, prin care Ovidiu Miculescu este alăturat „grupului de lucru”.

HCA prin care membrii CA şi-au votat remuneraţii speciale

Cine erau membrii CA şi ce trebuiau să facă

  • Adelina Rădulescu – ziaristă, redactor şef al NewsIN (agenţie de presă care nu a rezistat concurenţei şi s-a desfiinţat în 2010) – propusă în CA de guvernul Boc II

  • Mihai Voicu – revoluţionar – propus în CA de PDL

  • Mirela Fugaru – fostă interpretă de muzică uşoară, compozitoare, profesoară de canto (pentru copii) – propusă de PSD

  • Ovidiu Miculescu – pe atunci şef departament la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii – propus de PSD

Obiectul contractelor civile încheiate între SRR şi membrii CA din cadrul „grupului de lucru” prevedea „servicii pentru stabilirea cadrului general de implementare a proiectului Festivalul internaţional al Ansamblurilor Radio”, iar prestatorii aveau următoarele obligaţii:

  • urmărirea etapelor stabilite în calendarul de lucru;

  • realizarea planului de comunicare;

  • elaborarea unui raport post eveniment privind calitatea artistică a festivalului (celelalte obligaţii erau de natură tehnică şi nu aveau legătură cu festivalul propriu-zis, de exemplu „să respecte secretul datelor şi rezultatelor legate de serviciile prestate”).

Serviciu contra serviciu

După cum se poate observa, cei patru membri ai CA şi-au votat acordarea unor remuneraţii pentru o serie de activităţi care ţin exclusiv de competenţa angajaţilor postului public de radio. De altfel, aşa cum am arătat mai sus, „grupului de lucru” i s-au arondat alte două grupuri, tot de lucru, formate din angajaţii postului şi care chiar erau de specialitate. Ca să nu mai vorbim de faptul că respectivele activităţi nici măcar nu erau „măsurabile”. Şi, în plus, se impune o întrebare: ce legătură au un revoluţionar, o compozitoare de muzică uşoară, o ziaristă de ştiri şi un tehnician în radiocomunicaţii cu organizarea unui festival de muzică clasică? Răspunsul, nicio legătură.

În vara anului 2012, Andras Istvan Demeter îşi dă demisia din funcţia de şef al radioului public pentru ca PSD să preia prima funcţie a instituţiei, care îi revine acum lui Ovidiu Miculescu. Şi pe principiul „m-ai omenit, te omenesc şi eu”, Miculescu (el nu mai putea să facă parte „grupul de lucru”) propune cooptarea lui Andras Istvan Demeter (rămas simplu membru în CA) în „grupul de lucru”. Zis şi făcut, şi prin HCA nr.104 din 29 august 2012, cooptarea reprezentantului UDMR este „legalizată”.

Istoria se repetă

Pe 27 februarie 2013, tot în baza HCA nr. 30 din 2 aprilie 2011, CA al SRR dă Decizia nr. 62 prin care se aprobă organizarea în septembrie 2014 a ediţiei a II-a a Festivalului internaţional al ansamblurilor Radio şi evident se decide şi constituirea unui „grup de lucru” format din membri ai CA, care, bineînţeles, pentru o remuneraţie de 1.500 lei/net pe lună urma presteze „servicii pentru asigurarea desfăşurării evenimentului „Festivalul internaţional al Ansamblurilor Radio 2014 – ediţia a II-a”. Şi pentru că acumulase „experienţă” în organizarea ediţiei din 2012 a festivalului, în „grupul de lucru” au intrat tot Adelina Rădulescu, Mihai Voicu, Mirela Fugaru şi Andras Istvan Demeter, numai că fiind în februarie 2013 perioadă încă de vârf a USL, a fost cooptat şi Alexandru Bertzi, membru CA propus de PNL.

De această dată prestatorii, adică „grupul de lucru”, aveau alte obligaţii:

  • identificarea oportunităţilor de finanţare şi de iniţiere a demersurilor în vederea resurselor de finanţare complementară pentru organizarea festivalului;

  • identificarea potenţialilor participanţi;

  • identificarea partenerilor strategici şi a unor locaţii (săli de concerte, săli de teatru, precum şi spaţii potrivite pentru evenimentele conexe).

Din nou se impune întrebarea: ce treabă au un revoluţionar, o ştiristă, o compozitoare, un actor (Demeter) şi un interpret de muzică folk şi realizator muzical la Radio România (Bertzi), cu obligaţiile mai sus prezentate. Niciuna. Problemele de ordin financiar erau de competenţa departamentului economic, angajarea participanţilor ţinea de zona impresariatului, iar în ceea ce priveşte găsirea unor săli de spectacol, aici, da, cei 5 au muncit pe brânci şi au găsit Sala Radio. Adică locaţia proprietate a SRR. Deci pentru aceste „servicii” cei 5 alături de ceilalţi colegi din CA şi-au votat câte 1.500 lei pe lună pentru diferite perioade de timp.

Ce spune preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor

Contactat de cotidianul.ro, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a făcut următoarele precizări legate de faptul că membrii CA şi-au votat remuneraţii pentru diverse activităţi cu care nu au vreo legătură. „Dacă ne uităm pe lege, nu găsim la capitolul atribuţii ale membrilor CA elemente care să ţină de activităţi de execuţie, cum sunt cele legate de organizarea unui festival. Astfel de activităţi ţin de personalul speciazat, angajat al SRR. Eventual, membrii CA pot să urmărească să supervizeze aceste activităţi. Dar să îţi votezi tu, membru în CA, care eşti plătit pentru că faci parte din CA, remuneraţii speciale pentru diverse activităţi, eu nu am mai auzit. Din punctul meu de vedere aici s-a încălcat legea”.

O parte din contractele civile prin care s-au plătit remuneraţiile speciale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.