Cătălin Ivan nu stă bine la capitolul memorie

Domnul Cătălin Ivan este europarlamentar (reales) şi (crede el) purtător de cuvânt al PSD. De fapt el face parte din echipa de zgomote a social-democraţilor. Dacă nu ar fi mai mereu pe la România TV sau Antena 3, ar fi un ilustru necunoscut. Dar şi aşa nu-l prea ştie multă lume. Miercuri seara, Cătălin Ivan a purta nişte vobe, mai precis principalul mesaj al PSD din ultimele două zile. Referindu-se la alianţa dintre PNL şi PDL, Cătălin Ivan a spus, apăsat: „este o alianță împotriva a ceva și nu o alianță pentru ceva. Cele două partide se unesc împotriva PSD. Este o alianță anti-PSD. Dacă pe democrat-liberali îi pot înțelege, pentru că am fost adversari foarte mult timp, pe cei de la PNL nu prea îi înțeleg, pentru că ei au fost până de curând în alianță cu noi, împotriva democrat-liberalilor, i-au criticat la fel de dur, pe bună dreptate, cum am făcut și noi. Acum, deodată, sunt prieteni și fac jocul lui Traian Băsescu”.

Acum analizând zicerea domnului purtător de vorbe social-democrate, trebuie să observăm că domnia sa are o viziune moralizatoare. I se pare imorală o alianţă „împotriva a ceva”. Tot domnia sa nu înţelege cum de PNL este împotriva PSD cu care a fost până de curând în alianţă.
Acum domnul Cătălin Ivan se pare că are unele probleme cu memoria. USL, adică alianţa dintre PSD şi PNL a fost tot împotriva a ceva. Acel ceva a fost Traian Băsescu. Şi se pare că a fost ceva moral. Şi este în continuare. Şi cine nu e împotriva lui Traian Băsescu, sau chiar dacă este, dar dacă nu este aliat cu cine trebuie intră în malaxorul pastorului din Băneasa.
Şi tot ca să-i reînprospătăm memoria domnului Cătălin Ivan, trebuie neapărat să-i zicem că pe 29 septembrie 2009, PSD era aliat la guvernare cu PDL, iar două zile mai târziu PSD era împotriva PDL. Acum nu-i reproşăm domnului Cătălin Ivan că în decembrie 2008, pesedişti de frunte şi în frunte cu „tata socru” l-au păcălit pe Tăriceanu şi au bătut palma cu…ghici, ghicitoarea mea, Traian Băsescu.
Dar ce mai trebuie memorie când mesajele din Kiseleff sunt clare ca bună ziua.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.