Catherine Durandin: Din Băsescu nu au mai rămas decât clovneria şi exagerările

Protestele nu încetează de o săptămână, iar declaraţiile premierului Boc nu au calmat mulţimea, care cere alegeri anticipate, relatează publicaţia elveţiana La Tribune de Geneve despre protestele din România, adăugând că opoziţia încearcă să folosească fronda socială.

„Traian Băsescu este la fel de nepopular astăzi cum era înainte de 2008. Visul s-a spulberat. Cel care a fost numit odată „Berlusconi al Balcanilor”, pentru că avea în comun cu fostul şef al guvernului italian charisma, vulgaritatea, machismul, nu mai este suportat acum. Atuurile lui nu mai sunt decât clovneria şi îndrăzneala sa de a exagera”, susţine Catherine Durandin, directoarea departamentului de cercetare la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS), specializată pe România. Ea adaugă că românii simt o imensă nedreptate: corupţia, nepotismul şi un regim fiscal care favorizeaza pe cei bogati au agravat mai mult ca niciodată disparităţile materiale.

Toată clasa politică este criticată: „Guvern sau opoziţie, aceeaşi mizerie”, scandează mulţimea, scrie La Tribune de Geneve.

Opoziţia nu are un program. „I-a unit doar neîncrederea în guvern, dar aceasta nu este un program. Mai mult, demisia nu este deja obţinută, nu îi stă în fire preşedintelui, care ar putea în schimb să deturneze furia românilor şi să o canalizeze împotriva Europei. Cu atât mai mult cu cât îi reproşează Bruxelles-ului că nu face nimic pentru a integra România în spaţiul Schengen, un subiect sensibil”, spune Durandin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.