Ce a făcut CSAT-ul, convocat de Băsescu în ziua summit-ului de la București

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) convocată marți de Traian Băsescu s-a încheiat la fel de intempestiv cum a și fost anunțată.

Ședința convocată de Băsescu în ziua în care Victor Ponta avea alt program, stabilit dinainte, a durat aproximativ 15 minute. 

Potrivit unui comunicat al Președinției, în ședință CSAT de la Cotroceni au fost avizate proiectele de buget ale serviciilor secrete și ale unor ministere.

„În cadrul ședinței CSAT au fost avizate proiectele de buget ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază. Avizul CSAT a fost dat în baza obligaţiilor prevăzute în lege ca, înainte de votul din plenul reunit al Parlamentului României pentru bugetul de stat, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să aprobe bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Avizul a ţinut cont şi de punctele de vedere ale comisiilor parlamentare de specialitate, dar şi de asigurarea şefilor acestor instituţii că îşi vor putea îndeplini misiunea pe baza acestor bugete până la următoarea rectificare bugetară”, se arată într-un comunicat transmis marți de Administrația Prezidențială după ședința CSAT.

De asemenea, conform comunicatului, „membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au aprobat, cu prilejul Zilei Naţionale a României, înaintarea în grad a unor ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Protecţie şi Pază”.

Comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale mai menţionează că data şi ora şedinţei CSAT de marţi, 26 noiembrie, au fost stabilite luni, 18 noiembrie, de comun acord cu prim-ministrul Victor Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT.

La şedinţa CSAT au participat viceprim-ministrul Guvernului României şi ministru al Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Andrei Gerea, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea. În comunicat se mai arată că la şedinţă au participat, ca invitaţi, viceprim-ministrul Gabriel Oprea, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general Marcel Opriş, şi directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, general Lucian Pahonţu.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) convocată de către preşedintele Traian Băsescu a fost programată la o oră la care premierul Victor Ponta avea pregătite, din timp, întrevederi cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti pentru reuniunea China-Europa Centrală şi de Est.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.